Ultima aventură: prima drumeție până la 4600 metri în Anzii peruvieni (Salkantay Pass), cinci zile cu lacuri glaciare, ritualuri incașe, Inca Trail prin junglă și…Machu Picchu 😃
Salkantay Trek vs Inca Trail pe timp de pandemie
Stau în Peru două luni, așa că dacă visați la Machu Picchu și la Inca Trail pe timp de pandemie, asta e situația de la fața locului: Machu Picchu e deschis mai puțin duminica în perioada în care provincia Cusco este la nivel ”alerta extremo” (cel mai ridicat nivel de alertă Covid pe aici, care se traduce prin carantină duminica).
Inca Trail de 4 zile nu se poate face, din cauza pandemiei este închisă porțiunea de traseu cu ruine incașe. Se face Inca Trail de 2 zile, dar nu rentează, este mult prea scump (o agenție cu site șmecher mi-a dat un preț de 500 usd pentru 2 zile Inca Trail) și nu vezi mare lucru, porțiunea de traseu interesantă e cea care e acum închisă.
O alternativă pe care o fac toți turiștii în perioada asta este Salkantay Trek, un traseu de cinci zile care are ca punct final tot Machu Picchu. Dacă Inca Trail are ruine incașe, Salkantay are peisaje spectaculoase și un grad de dificultate mai mare din cauza altitudinii. Cât costă Salkantay Trek de 5 zile cu un tur ghidat? 950 soli, adică aproximativ 1000 de lei cu aproape totul inclus: transport până la punctul de sosire / plecare, cazare la cort, 3 mese pe zi, ghid, intrare la Machu Picchu, bilet de tren și autobuz. Nu sunt incluse sacul de dormit (50 de soli cel mai călduros), micul dejun în prima zi și prânzul și cina în ultima.
Salkantay Trek se poate face și pe cont propriu, nu necesită permis special ca Inca Trail și nici nu ești obligat să mergi cu ghid, ca pe Inca Trail, dar mi s-a părut mai convenabil să iau un tur ghidat. Aveam biletul pentru Machu Picchu cumpărat online de ceva timp, așa că am plătit mai puțin pentru toată excursia.
Inițial nu aveam în plan să fac o drumeția lungă în Peru, iar Inca Trail de patru zile ar fi fost prea scump pentru mine (480 USD), a fost mai mult o întâmplare că m-am hotărât brusc pentru Salkantay Trek: m-am dus la biroul de bilete Machu Picchu ca să îl schimb, dar era închis pentru masa de prânz. Vizavi era o curte cu afișe turistice și niște gherete, un nene s-a oferit să-mi dea informații și așa am ajuns să-l întreb și de Salkantay Trek. Când mi-a zis prețul m-am hotărât pe loc să fac traseul, era mai avantajos decât dacă organizam singură totul. Plecarea era peste câteva zile și s-a suprapus cu mini-vacanța de Paște, așa că mai bine de atât nici nu se putea.
Ziua 1: Cusco – Mollepata – Soraypampa
Sâmbătă dimineața pe la 4.30 am plecat pe traseu cu un grup mic: eu, trei turiști peruani din Lima, ghidul și bucătarul. Ne-am oprit după câteva ore în Mollepata, pentru micul dejun și bilete de acces în zonă, e o clădire de unde toată lumea care intră în munți trebuie să ia bilet pentru Lacul Humantay.
Mic dejun cam scump (20 de soli), la o familie din localitate. A fost amuzant că micul dejun ”Americano” includea două omlete diferite (am întrebat toți dacă sunt două, că părea cam ciudat…), dar la final am primit doar una. Când am întrebat-o pe femeie unde este a doua a trimis-o în oraș pe cea mică să mai cumpere ouă (”rapidito!”), după care a sosit și omleta numărul doi care era…identică cu prima 😀
Mollepata e un sat în munți, unde în mod tradițional începe Salkantay Trek, dar acum agențiile duc turiștii undeva mai departe, lângă Soraypampa. E un drum forestier pe care urcă mașinile până la un punct unde așteptă caii și începe traseul. Caii transportă toată greutatea (mâncare, cratițe și veselă, rucsacurile noastre cu sacii de dormit) și circulă până la punctele de camping însoțiți de horseman și bucătar (cocinero).
Mai erau câteva grupuri acolo, ne-am întâlnit cu ei pe traseu, dar față de altădată sunt puțini turiști acum. Ghidul nostru, Julio, mi-a spus că pentru că el grupul nostru pentru Salkantay era de abia al doilea într-un an de zile.
În prima zi traseul a fost ușor, dificultatea e dată de altitudine. Mollepata e la 2830 metri altitudine, de acolo am urcat destul de mult cu mașina, apoi am început traseul pe la 3500 de metri cu urcarea unui deal, urmat de un traseu plat care merge pe marginea muntelui, pe lângă canale cu apă.
La finalul cărării am coborât în Soraypampa (3700 metri), unde am stat o noapte într-un camping privat al agenției cu care am fost (K.B. Adventures). Erau mai multe campinguri acolo, toate ale unor operatori, pe care nu le poți rezerva fără un tur. Dar se poate campa și la localnici, pe traseu am văzut multe anunțuri de genul ăsta.
După masa de prânz am făcut traseul dus-întors până la lacul Humantay, lac glaciar de la baza muntelui cu același nume. Nu e un traseu greu (se poate face și cu o excursie de o zi din Cusco), dar e al naibii de obositor să urci la altitudinea aia, m-am tot oprit pe drum, deși era un deal obișnuit. Poți închiria un cal de la fermele din vale și să faci traseul pe cal, variantă mult mai ușoară și plăcută.
Campingul din Soraypampa nu are electricitate și nici dușuri, doar toalete și apă rece la chiuvete. Am dormit într-o căsuță din placaj, într-un sac de dormit care a fost prea larg și subțire pentru mine, așa că am suferit de frig toată noaptea: mi-am pus totul pe mine, inclusiv geaca și prosopul și până la urmă am adormit.
Ziua 2: Soraypampa – Salkantay Pass – Colpapampa
A doua zi dimineața la 4.45am: un tip cu o frontală ca de miner deschide ușa de la căsuța mea și strigă:
”Mate de coca?”
Eu: ”nooooooooooooooooooooooooooo” 😱 😱 😱
Era timpul să mă trezesc! În jur beznă completă, m-am îmbrăcat pe întuneric și m-am dus la micul dejun. În sala de mese beznă, bucătarul trebăluia în bucătărie cu frontala și mai aducea ceva la masă. Mi-am turnat ceai folosindu-mi mai mult alte simțuri decât de văz, așa de întuneric era. În fine, bucătarul a adus o lumânare. Micul dejun în Peru nu e foarte generos, pe Salkantay am mâncat multă pâine cu margarină, clătite pufoase și ceai. O singură dată am avut omletă, iar în ultima zi, la hotel, niște feliuțe de brânză și șuncă.
După micul dejun a început să se lumineze afară, așa că ne-am strâns bagajul și am plecat pe traseu: era ziua cea mai grea, urcam de la 3700 metri până la Salkantay Pass, la 4600 de metri.
Prima oprire, la 4150 de metri, moment bun pentru un selfie-suvenir 😀
La un moment dat ne-au depășit caii, care au luat-o pe alt traseu care ajungea în același loc. Traseul Salkantay nu este marcat și deși e ușor de urmat, din loc în loc se fac ramificații care te pot duce în altă parte. Ghidul ne-a povestit de cinci japonezi care acum un an și ceva au plecat singuri pe Salkantay, dar în loc să o ia pe traseul corect, am luat-o pe o variație de Inca Trail care urcă abrupt până la 5000 de metri. Au murit toți.
În partea de sus a traseului ne-am reîntâlnit cu caii. Julio, ghidul, cred că își făcea griji pentru mine, că tot rămâneam la coada grupului, așa că a decis să mă urce pe calul de urgență 😀 Tururile astea prin munți au un ”emergency horse” pentru cazul în care se întâmplă ceva, că nu intră mașinile acolo – calul de urgență nu transportă nimic, tropăie și el pe traseu.
Așa că m-am urcat pe Luna și am făcut o parte din traseu pe cal, lucru care nu s-a dovedit chiar așa de ușor, trebuie să te ții bine de tot pe traseul ăla bolovănos. Un pic înainte de trecătoare am coborât, ca să fac ultima parte de traseu pe jos.
Peisajele sunt grozave, Salkantay este al doilea munte ca înălțime din Cusco (6271 metri), iar numele lui înseamnă munte sălbatic: au loc multe avalanșe, unele uriașe, ca acum un an când s-a rupt și o bucată din munte care s-a prăvălit la vale cale de 50 de kilometri, doborând case și luând vieți. Avalanșa asta a schimbat peisajul din valea de lângă munte, e plin de roci care au acoperit vegetația.
Când s-a produs avalanșa asta mare ghidul era în vale cu un grup de turiști, s-au salvat cățărându-se rapid pe munte. După care, pentru că a fost stare de urgență și calea de acces blocată, i-a luat elicopterul și i-a dus până la Aguas Calientes, pentru Machu Picchu 😀
Salkantay Pass, la 4600 de metri altitudine! Am fost primul grup care a ajuns sus în doar 3 ½ ore în loc de 4 (probabil și pentru că nu i-am mai ținut eu pe loc 😀 ) Ne-am făcut o grămadă de poze, pentru mine chiar a fost o reușită, n-am urcat niciodată așa sus, ce să mai zic că înainte de a veni în Peru nu-mi făcusem niciun plan de genul ăsta.
După ce ne-am liniștit puțin, ne-am strâns în cerc și Julio ne-a povestit de ce Salkantay a fost sacru pentru incași. De acolo izvora apa, incașii aduceau ofrande muntelui, aruncându-le spre acesta, așa că am adus și noi niște ofrande: întâi am fumat un trabuc din niște ierburi (am pufăit toți din același trabuc, așa că dacă nici acolo n-am luat coronavirus…), apoi am luat trei frunze de coca și am suflat în ele să se ducă toate problemele, mulțumindu-i muntelui (”Sulpayki Salkantay”), iar la final am băut puțin whiskey, după ce am vărsat pe pământ câteva picături.
Diferența între a face traseul pe cont propriu și a avea un ghid vorbitor de Quechua e că afli o grămadă de lucruri la care nu ai altfel acces, ceremonia asta din trecătoarea Salkantay fiind una dintre ele. Și pentru că Salkantay chiar este un loc magic, doi dintre turiștii peruani s-au logodit acolo, pe munte! El a cerut-o de nevastă în timp ce își făceau poze pe o stâncă, adusese din Lima și inel și tot, a fost foarte drăguț 😊
Din trecătoare dacă mai mergi puțin peste niște bolovani uriași ajungi la lacul Salkantay, tot un lac glaciar, dar mai mic decât Humantay – își reduce volumul în sezonul uscat.
Partea a doua a traseului e spectaculoasă: o vale înconjurată de munți de peste 6000 de metri 😊
După trecătoare am coborât până la următorul camping unde am luat masa de prânz. Bucătarul deja gătise (caii sunt mult mai rapizi decât oamenii, așa că mereu ajung înaintea turiștilor în zona de camping) – de regulă la masa de prânz aveam supă și platouri diferite cu linte, orez, carne, cartofi, sosuri plus mate de coca. E bine că m-am lăsat de cafea de câteva luni din cauza dependenței, căci aici nu aș fi avut deloc cafea, se bea mult ceai (mate) în zonă.
Ne-am mai odihnit vreo jumătate de oră în soarele arzător de la amiază, după care am început coborârea spre junglă. După nu mult timp a început să se schimbe climatul: vegetație bogată, temperaturi tot mai ridicate, insecte din plin. Intrasem în junglă.
Drumul până în la camping a fost foarte lung și obositor, am coborât încontinuu aproape 1000 de metri, așa că după câteva ore genunchii cereau o pauză, dar nu prea puteam face niciuna, era deja târziu și trebuia să ajungem la cazare până nu se întuneca de tot.
Am campat la cort la o familie care, bucurie, avea și apă caldă (plătit separat 8 soli pentru un duș fierbinte). Seara, la cină, am mâncat cuy la cuptor (porcușor de guineea): la gust e asemănător cu puiul, dar are carne mai puțină și oscioare multe. Am cerut o pătură în plus, așa că n-am mai suferit de frig în munți. Noaptea i-am auzit pe cai cum molfăiau iarba de lângă cortul meu.
A doua zi: Salkantay Trek: două zile prin jungla peruană
2 comentarii
Ai mancat porcusor de Guineea? Hmm…
Yummy! 😀