Salina Turda, călătorie spre centrul pământului

Salina Turda

Până acum o săptămână mai fusesem doar o singură dată într-o salină, dar Salina din Turda, proaspăt renovată cu fonduri PHARE, o întrece cu mult. În primul rând ai impresia că ai ajuns în mijlocul unui decor pentru un film SF – cele două mine principale, Mina Rudolf și Mina Terezia, sunt incredibile.

Salina Turda

După ce mergi pe un culoar lung, cobori niște trepte învelite în sare și ajungi în partea de sus a minei Rudolf, adâncă de 42 de metri. Priveliștea e fabuloasă, iar într-un colț se zărește un pic și din Mina Terezia, cu lacul său subteran. Se coboară pe fundul minei cu liftul (sau pe scări, dar sunt cam multe, totuși…), jos fiind amenajate terenuri de joacă (popice, minigolf, teren de sport), un amfiteatru și carusel, majoritatea construcțiilor fiind din lemn.

Și mai în adâncime este Mina Terezia – se coboară tot cu liftul preț de câteva etaje, iar jos, după ce treci podul de lemn, te trezești pe un fel de insulă din lemn în mijlocul unui lac pe care vizitatorii se plimbă cu bărcile. Sus de tot se vede o spărtură în peretele înalt: Mina Rudolf, din care tocmai ai coborât.

Salina Turda mi-a amintit de cărțile citite în copilărie, de O călătorie spre centrul Pământului și lumea imaginată de Jules Verne. În afară de aceste mine principale mai există o sală a ecourilor, o instalație veche de extracție a sării și o sală de tratament la care accesul e restricționat doar pentru cei cu trimitere medicală.

La întoarcere m-am oprit un pic și în Turda – centrul orașului este drăguț, dar complet mort în timpul weekendului. Muream de foame și aș fi mâncat orice, oriunde, dar n-am găsit în centru niciun restaurant, fast-food sau măcar o patiserie. Noroc cu un supermarket care era încă deschis. Pentru că era cam frig și începuse să se întunece nu m-am plimbat prea mult, deși, culmea, zărisem un birou de informații turistice deschis la ora aia. Probabil că vara e mai plăcut.

Cum se ajunge acolo: din Cluj există curse la fiecare 20 minute către Turda, un bilet costă 7 lei și drumul durează o jumătate de oră. Din centrul orașului Turda se fac cinci minute cu taxiul (10 lei) sau zece minute cu autobuzul 17 (2 lei, circulă destul de rar) până la intrarea nouă a salinei. Biletul de intrare în Salina Turda costă 15 lei, iar programul este de luni până duminică, de la 9 la 17. Atenție, după ora 15 nu se mai poate intra în salină.

Salina TurdaSalina TurdaSalina TurdaSalina TurdaSalina TurdaSalina TurdaSalina TurdaSalina TurdaSalina TurdaSalina TurdaSalina Turda

Publicat de Anca

Călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume și lucrez de la distanță în același timp. Scriu despre călătorii solo pe mai multe continente, despre călătorii pe cont propriu, dar și despre workation, un stil de viață de nomad digital care îmi permite să trăiesc în orice țară îmi doresc.

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *