Salar de Uyuni, incredibilul deșert de sare din Bolivia

Nu am cuvinte să exprim minunățiile din țara asta, Bolivia. Frumusețea sălbatică și izolată a unor locuri în care nu găsești decât lacuri, minerale, lame și un deșert de sare, totul între Bolivia și Chile, pe Altiplano.

Salar de Uyuni: nu aveam cine știe ce așteptări de la deșertul de sare, dar a fost unul din cele mai frumoase locuri văzute anul ăsta. E un deșert unic în lume, uriaș (are 10.582 km² și între 100 și 200 de kilometri de la un capăt la altul), e la o altitudine de 3650 metri, crește constant cu 1 cm/an, are o crustă de câțiva metri de sare formată după evaporarea apei unor lacuri preistorice și peste 64 milioane tone de sare sau 10 miliarde de tone, după unele calcule. E atât de alb încât dacă nu porți ochelari de soare, te dor ochii și îți rănești retina. E atât de frumos și perfect încât nu-ți vine să crezi că așa ceva există în realitate.

Pentru că deșertul este foarte alb, foarte plat și foarte mare, una din distracțiile oricărei excursii acolo e să îți faci fotografii cu o recuzită adusă de ghizi: dinozauri, sticle de vin, cutii cu chipsuri. Ghidul se așază pe jos și face fotografii de grup sau individuale, creând tot felul de iluzii optice: T-Rex care te atacă, tu mergând pe o sticlă sau ferindu-te de un diavol. E distractiv, dar nu pentru asta am mers acolo.

Undeva în mijlocul deșertului e un fost hotel de sare, devenit între timp ”comedor”, adică loc de luat masa. Pe acolo a trecut cursa Dakar în 2018, e loc de odihnă între două tipuri de vizite: cea pe deșertul uscat și cea pe deșertul acoperit cu apă.

Celebrele poze cu reflexii între cer și pământ sunt făcute pe porțiunile din Uyuni udate de ploaie, dar în februarie 2023 a plouat puțin, cât să îi îngrijoreze pe localnici că le vor muri plantațiile de quinoa, singura plantă care prosperă la o asemenea altitudine.

Am plecat să căutăm apă și am mers foarte mult fără să găsim nimic. Undeva spre capătul deșertului a apărut un strat subțire de apă, inițial doar niște pete care s-au unit într-o peliculă fină peste talpa încălțărilor. Ghidul trebuia să aducă cizme de cauciuc, dar uitase și am intrat cu tenișii în apă. Am încercat să merg desculță, dar sarea s-a dovedit prea dură și nu puteai călca pe ea.

Am stat peste o oră acolo ca să se potolească vântul și să se mai întunece, inițial mi s-a părut o pierdere de vreme, dar când a început să apună soarele au apărut niște culori pe cer de la roz la mov la albastru indigo, absolut fantastice! Apa a crescut treptat până a ajuns la glezne, vântul s-a oprit aproape de tot, iar în jur era complet pustiu, Salar de Uyuni e atât de mare încât nu contează câte mașini cu turiști sunt acolo, e loc să îi pierzi pe toți pe drum.

La finalul zile a fost un moment în care eram pe deșertul acoperit de apă, soarele apunea în spatele unor munți, iar deasupra atârna grea luna, în timp ce cerul trecea prin toate nuanțele de la roz la mov. A fost așa de puternic momentul încât mi-a venit să mă învârt, să țopăi, să cânt, să fac ceva care să fie potrivit cu spectacolul naturii, și până la urmă, asta am făcut, m-am rotit pe deșertul de sare inundat de ape și am râs pentru că eram vie și eram acolo.

Asta a fost pentru mine Salar de Uyuni (plus zilele următoare, pe Altiplano): o ocazie să conștientizez că trăiesc și unde trăiesc – pe o planetă în care natura a creat tot felul de comori pe care de prea multe ori le vedem doar în fotografii sau la televizor, fără să le înțelegem prea bine.

Salar de Uyuni

Cum am vizitat Uyuni

Am cumpărat o excursie de trei zile de la Howlenders, a costat 140 USD cu transport, cazare și trei mese pe zi. Separat am plătit un sac de dormit pe care nu l-am folosit (nu a fost așa de frig noaptea) și biletele de intrare pentru Laguna Colorada (150 bob) și Băile Termale (6 bob). Operatorul local a fost Skyline Traveller, îi recomand, ghidul pe care l-am avut a făcut tot posibilul să ajungem în fiecare loc înaintea altor grupuri, ca să fim doar noi acolo. Excursiile se pot cumpăra și la fața locului, e plin de agenții în Uyuni.

Tururile se fac cu jeep-uri în care intră 6 turiști plus ghidul-șofer. Drumul este off-road, nemarcat și, dacă nu știi pe unde să o iei, o poți încurca chiar și în Salar de Uyuni, sunt anumite drumuri de acces spre deșert pe care le știu localnicii. Seara trebuie să pleci de acolo cât încă ai vizibilitate, dacă te prinde întunericul în mijlocul deșertului nu mai ai niciun punct de referință la orizont și te rătăcești, e o suprafață foarte mare în care, în afară de fostul hotel de sare, nu e absolut nimic. Nu există semnal aproape nicăieri acolo, foarte rar prinzi ceva sporadic.

Partea proastă e că după Uyuni mi s-a stricat laptopul pe care aveam fotografiile și le-am pierdut pe toate, am recuperat doar câteva, postate în social media.