Saint-Malo, între flux și reflux

Am fost pur și simplu vrăjită de spectacolul fluxului și refluxului din Saint-Malo. Teoretic nu e chiar așa o mare chestie: apa oceanului urcă și coboară sub influența combinată a soarelui și a lunii. Dar practic, când vezi cu ochii tăi cum se întâmplă asta, ești pur și simplu fascinat! Cel puțin eu așa am fost, aceasta fiind și prima mea întâlnire cu mareea 😊

Când am ajuns în Saint-Malo mama a zis că de abia acolo are senzația că e ”în vacanță”. Se simțea oceanul aproape, pescărușii zburau deasupra noastră, iar soarele era blând, nici vorbă de vremea urâtă din Paris. Mi-a plăcut Saint-Malo de cum am ajuns în gară, restul avea să vină ceva mai târziu.

Intra-Muros

Întâi ne-am cazat la un nene care avea un hotel-bar-restaurant (vorba vine, că în afară de proprietar nu prea am văzut mușterii în barul ăla), după care am plecat pe jos spre Intra-Muros, orașul cetate. Noi stăteam ceva mai departe și până am ajuns acolo am ocolit mai multe golfulețe și plaje, prilej să mă minunez la un moment dat că un stâlp fusese ridicat… în mijlocul apei. Dar era timpul fluxului și până am ajuns mai departe apele începuseră să se retragă.

Intra-Muros mi-a lăsat o impresie de austeritate extremă: imaginați-vă un oraș numai cu case din cărămidă gri, fără nici un strop de culoare, înconjurate de un zid înalt, rece și fumuriu. Contrastul cu căsuțele colorate de dincolo de Intra-Muros era foarte mare și nu înțelegeam care e farmecul acelui loc, până la urmă. Cum noi ocolisem prin altă parte nu zărisem nici plaja pe care o știam din fotografii, așa că eram oarecum dezamăgită de ceea ce era atracția turistică principală din Saint-Malo.

Reflux

Fiind deja târziu am intrat într-un magazin să întreb de unde putem să luăm autobuzul. Proprietarul mi-a indicat o poartă și după ce am ieșit pe acolo ne-am trezit deodată în cel mai fermecător loc cu putință! Eu am fost numai ”wow, uite cum arată plaja asta!” timp de minute în șir pentru că am ieșit din Intra-Muros exact în dreptul plajei lângă care, în larg, e construit un castel de piatră. Era deja refluxul și plaja era aurie și goală, în depărtare se întindea faleza mărginită de căsuțe colorate, iar nisipul era fin ca mătasea – nu aș mai fi plecat de acolo, așa de frumos era totul!

Flux

A doua zi am fost la Mont Saint-Michel și după ce ne-am întors de acolo, fiind încă devreme (pentru mine), am hotărât să mai merg încă o dată, singură, pe plaja care îmi plăcuse atât de mult. De data asta am ales autobuzul și am ajuns la Intra-Muros mai devreme, iar când am ieșit pe aceeași poartă ca în ziua precedentă am rămas încă o dată cu gura căscată! În loc de plajă era doar oceanul, valurile se spărgeau de zid, castelul era departe în mijlocul apei și tot locul arăta cu totul altfel decât în ziua precedentă!

Dacă nu aș fi fost acolo cu o zi înainte în timpul refluxului nu aș crezut că e posibil ca țărmul unei ape să arate atât de diferit de la o oră la alta. Am luat-o pe lângă zid până departe în ceea ce a fost una din cele mai plăcute plimbări de anul acesta. Încet-încet apele au început să se retragă, plaja se descoperea tot mai mult și am coborât pe malul oceanului cu o înghețată în mână și cu ochii după scoici și alte minuni pe care le adusese apa: de la crabi zăpăciți de valuri, alge dantelate și scoici de toate formele, inclusiv unele mari și perfecte. Nu era vreme pentru înotat, dar unii se dădeau cu parapanta (dacă am identificat eu bine sportul acesta), iar alții pur și simplu pierdeau vremea pe malul apei.

După câteva ore de stat cu picioarele în apă am ajuns înapoi la Intra-Muros după ce a apus soarele și se putea din nou merge pe nisip până la castel. Din mare ieșiseră la iveală cărări de piatră acoperite de mușchi, iar zidurile întunecate ale orașului cetate se înălțau misterioase dincolo de plaja pustie. Asta e Bretania pe care mi-o imaginasem eu: un oraș al apei, al soarelui și-al umbrei.

P.S.: dacă nici fotografiile de mai jos nu vă conving să dați o fugă până la Saint-Malo cândva în viața asta, nu știu ce să mai zic 😊