Paros, Grecia Paros, Grecia

Ruta bizantină de pe insula Paros

Paros a avut în trecut o rețea extinsă de drumuri pietruite care străbăteau insula dintr-o parte în alta. O parte dintre ele s-au păstrat, transformându-se în trasee de hiking, precum Ruta bizantină, care leagă Léfkes de Pródromos.

De la Léfkes la Pródromos

Ca să ajung în Léfkes am luat un autobuz din Chora, care m-a lăsat undeva într-un vârf de deal. Jos se vedeau dealurile și o catedrală, pe care am vizitat-o ulterior.

Ruta bizantină

Ruta bizantină începe în Lefkes, dar locul exact în care începe traseul a fost destul de greu de identificat: deși erau indicatoare ici și colo, nu mi-era foarte clar încotro trebuie să mă îndrept.

În caz că ajungeți acolo și aveți aceeași dilemă, o dată ce ajungi la catedrală trebuie să te întorci înapoi pe străduțele labirintice, însă luând-o spre vale. La un moment dat ajungi pe o alee care are în capăt o barieră (și care pe mine m-a indus în eroare ca fiind un dead-end). Dincolo de barieră e o parcare mică lângă care începe Ruta bizantină.

Ruta este un traseu ușor, pietruit, care străbate dealurile și coboară spre mare. Traseul are 3,6 km și toată plimbarea durează în jur de o oră. Pe traseu nu ai nevoie de îndrumări: drumul te poartă singur pe lângă stupi de albine și un mic pod de piatră, urcând și coborând până ți se deschide în față priveliștea mării.

Pródromos

Oficial Ruta bizantină se sfârșește în Pródromos: acolo te poți opri la o tavernă, cum fac majoritatea turiștilor, sau poți merge mai departe spre mare, dar de data asta pe șosea, pentru că traseul pietruit se termină în Pródromos.

Voiam să ajung la mare, distanța nu era foarte mare, vreo 2 km, dar exact când am ajuns aproape de plajă am zărit, venind spre mine, autobuzul pentru Chora, și cum circulă destul de rar, m-am urcat repede și m-am întors în oraș.

Lucruri utile pentru insula Paros

În Léfkes se ajunge cu autobuzul din Chora, de lângă port, biletul costă 1.8 Euro. Din Paros poți să ajungi ușor pe insula Naxos.

Paros, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, GreciaParos, Grecia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *