Riga, între art nouveau și comunism

Drumul de 4 ore de la Tallinn la Riga a trecut printr-o Estonie ciudat de pustie, împădurită, cu localități nu rare, ci foarte rare. Din când în când zăream din mașină câte o fâșie albă de plajă dincolo de brazii deși, pajiști pe care ședeau rânduiți niște bolovani mari și rotunzi vopsiți în alb, câte o vacă și… cam atât.

Riga, capitala Art Nouveau

Aveam o imagine feerică despre Riga, o destinație destul de promovată pe la noi, așa că am plecat acolo cu imaginea asta în minte doar ca să fiu un pic dezamăgită de aspectul orașului pe la periferie și prin zonele nu foarte centrale. E o discrepanță între centrul vechi al Rigăi cu clădirile sale elegante art nouveau și restul orașului în care domnesc rămășițele comunismului, perfect vizibile peste tot, nu doar în arhitectura orașului, ci și în aspectul străzilor, al oamenilor obișnuiți, al magazinelor.

Citește și: Hai hui prin Vilnius

Centrul lor vechi arată precum Lipscaniul nostru și are o atmosferă similară, m-am dus direct acolo după ce m-am cazat undeva la mică distanță de gară în cel mai drăguț hostel în care am stat până acum. Fata de la recepție mi-a dat o hartă alb-negru și mi-a marcat traseul cu cele mai interesante chestii de văzut; plaja, care credeam că este la doi pași, s-a dovedit a fi accesibilă doar cu trenul (spre Majori, sunt trenuri la fiecare 30 de minute, iar biletul costă 1 LVL). Eu nu aveam timp de plajă, din păcate, așa că am luat-o spre centrul vechi.

E frumușel, sunt câteva catedrale superbe, dar zona nu e foarte mare, se parcurge destul de repede și dacă faci un pas greșit te trezești în cealaltă Riga, fostă comunistă, pe malul râului Daugava cu podurile sale cam învechite și una-două bărcuțe de agrement. După centrul ăsta vechi m-am odihnit într-un parc unde m-a atacat imediat o armată de țânțari de a trebuit să mă mut în partea cealaltă a pârâului.

Citește și: Tallinn, pe-un picior de plai

Riga mi s-a părut mai interesantă și mai plăcută în partea mai puțin turistică, dar totuși veche, a orașului (de la Bulevardul Elizabetes încolo), cu clădiri liniștite și tramvaie șerpuind, și așa de tare mi-a plăcut plimbarea încât am pierdut dintr-un foc capacul de la obiectivul foto și un muțunache de plastic de la vizor, principalele pierderi ale acestei călătorii.

Înapoi la hostel aveam să descopăr o bomboană de ciocolată pe pernă și, în plus, eram singură în camera care se cutremura de fiecare dată când trecea câte un tramvai pe stradă. Și ce dacă, eram în Riga, aveam perdele portocalii în geam, ceai și internet ca să mă pun la curent cu căsuța mea poștală.

Ah, vacanța, unde e ea acum…?

Citește și: Helsinki: picnic pe stânci și raze printre gene