Eswatini, un regat cât o dimineață

Regatul Eswatini. O țară despre care nu știam nimic, dar am ajuns să vizitez și un minister ca să pot lua viză după sosire. Un mic regat verde, care a reușit să nu fie înglobat în ceea ce a devenit mai târziu Republica Africa de Sud.

Cum se ia viza de Eswatini, DUPĂ ce ai intrat în Eswatini

Welcome to Eswatini. Pe IATA scria că nu am nevoie de viză, pe calculatorul din aeroportul Swaziland scria că îmi trebuia viză. M-au lăsat să intru în țară cu condiția să fac o vizită a doua zi la Ministry of Home Affairs din Mbabane, pentru viză. Practic, am intrat într-o țară care cere viză, fără viză, și asta legal.

A doua zi m-am dus la Ministry of Home Affairs și l-am așteptat pe un anume Brian timp de o oră. Pentru că nu venea, i-am scris supervizoarei de la aeroport pe WhatsApp, căci îmi dăduse numărul ei. Mi-a răspuns să îl caut pe un anume MAJAHA, cu majusculă, două birouri mai încolo.

Și acel birou era închis. Supervizoarea mi-a scris să îl aștept, că vine în zece minute, era într-o ședință. MAJAHA a venit, am completat două formulare, m-a trimis la biroul 253 să plătesc. Acolo era o coadă de vreo zece oameni, m-am așezat și eu. Tipul din față îmi zice, zâmbitor, arătând spre altă parte a clădirii: coada începe acolo. M-am mutat, părea că va dura ore.

După douăzeci de minute trece MAJAHA pe lângă mine și îmi aruncă din mers: You forgot something inside. Eram sigură că nu uitasem nimic, dar m-am dus după el.

În birou mi-a arătat cât costă viza. Zic: da, 80 USD, nu? Au urmat niște explicații din care am dedus că plătesc viza chiar acolo, la el în birou. A adăugat: Payment is only done there (253), but I’m worried about the waiting time. (cred că îl țineam ocupat și poate voia să ia masa.)

Am plătit 1500 SZL viza, apoi îmi zice: And 50 for the messenger. Adică pentru cel care se băga în față pentru mine. Am așteptat iar douăzeci de minute, a venit o femeie cu formularele mele și cu banii, nu fusese ceva completat undeva, căci MAJAHA a butonat repede în calculator. Apoi mi-a zis să revin după trei ore, că durează și pașaportul va fi gata după prânz.

Am revenit după ora două, pașaportul era gata, am luat viza, eram în Eswatini legal de data asta. MAJAHA: When will you visit again? Eu: Eh, it’s so complicated to visit Eswatini… When you remove the visa. Maybe.

Notă: vedeți mai jos info despre viză – se pare că nu avem nevoie.

Mbabane

Ca să ajung în Mbabane am rezervat un taxi care m-a dus și adus de acolo (sunt 23 kilometri între Lobamba și Mbabane). Pe drum am prins o ceață groasă prin munți și nu am putut vedea peisajele, dar Mbabane, centrul administrativ al Eswatini, părea drăguț și liniștit.

După vizita la minister m-am plimbat puțin prin oraș, au o stradă principală cu magazine, iar mai în depărtare se văd dealuri verzi, cu case răsfirate – e drăguț. Nu-mi imaginam țărișoara asta atât de verde, aveau chiar și un parc cochet cu hortensii și oameni așezați la picnic, mi s-a părut un oraș prietenos, prin care te poți plimba fără grijă.

Dacă tot eram în capitală, am luat masa de prânz la The Albert Millin, despre care citisem că e cel mai interesant loc din oraș. Nu e spectaculos ca decor, au un mic teren de fotbal și mâncare bună, erau și mulți străini albi pe acolo. Am luat un braai board cu pap, care e un fel de mămăligă albă.

Lucruri utile: Am ajuns în Mbabane din Lobamba cu un taxi, drumul a costat 200 SZL.

Buhleni Farm & Challet

Lobamba e în districtul Hhohho, la sud-est de Mbabane, la poalele văii Ezulwini Valley. M-am cazat la o fermă cu o proprietate uriașă, deși nu eram într-o pustietate, ci la un kilometru și jumătate de un mall și de șosea.

Casele proprietarilor și căbănuțele de închiriat erau împrăștiate prin pădure, cu multe alei pe care m-am și rătăcit de câteva ori. Aveau cai, câini, prin pădure erau maimuțe și totul arăta foarte idilic, mi-a plăcut mult.

A doua zi, după vizita la Mbabane, am explorat proprietatea, nu mai aveam chef să mai ies. M-am întâlnit cu maimuțele vervet, cu niște cai și ponei, cu florile de jacaranda care pictaseră totul în mov, părea că sunt într-un film din altă epocă.

Cu o zi înainte făcusem cunoștință cu cei trei cai ai familiei, unul dintre ei, roșcovan, era foarte prietenos, așa că a doua zi i-am căutat, dar erau pe câmp și am plecat după ei.

Cafeniul m-a recunoscut de la distanță și au venit toți trei în trap să mă întâmpine, cu boturile pline de iarbă. Mai târziu, după ce se întorseseră la păscut, l-am strigat într-o doară pe cafeniu: Teddy. A reacționat imediat, a venit la mine și m-a lăsat să-l mângâi.

A fost un moment foarte frumos pentru mine să îi văd reacționând așa – în altă parte a pădurii erau alți cai și ponei, dar nu m-au băgat deloc în seamă (și nici maimuța vervet care stătea de pază fix în mijlocul decorului, ca într-o poveste scrisă de Zeul Pădurii).

Pe lângă animale, la fermă erau două piscine (cam frig, totuși, pentru o baie) și tot felul de plante. Am recunoscut Brunfelsia sau Yesterday–Today–and–Tomorrow, numită așa pentru că e violet intens în prima zi, liliachiu a doua zi, apoi alb în ultima.

E foarte parfumată, are un miros dulce și floral, mai intens seara și dimineața devreme. Am întâlnit-o întâmplător în Mbabane și m-am oprit ca străfulgerată pe stradă, nu înțelegeam ce miroase așa de frumos.

Lobamba & Valea Ezulwini

Lobamba, în care m-am cazat întâmplător doar după niște poze zărite pe Booking, e un orășel liniștit, așezat într-o vale frumoasă – Valea Ezulwini, între Mbabane și Manzini, numită și Valley of Heaven pentru că locul are ceva blând, aproape protector.

Ca să ajung de la cazare la un shopping center din apropiere, trebuia să merg pe o cărare peste un câmp. Culmea, șoseaua și magazinele erau foarte aproape, dar cu toate astea părea că ești undeva departe de civilizație.

În altă zi am luat-o în direcția opusă și m-am plimbat și pe lângă vile elegante, și pe lângă locuințe mai modeste. În zare munții și dealurile din Ezulwini – foarte frumos pe acolo.

Mantenga Cultural Village

În weekend m-am dus la Mantenga Cultural Village, care întâmplător e lângă Lobamba și e un loc foarte fain de vizitat, dacă vrei să afli mai multe despre cultura Swazi. E un sat tradițional reconstruit într-o vale frumoasă, așa că nu ai parte doar de explicații, ci și de natură acolo.

Pentru început, am avut un tur cu explicații în satul tradițional, ghidul fiind îmbrăcat în portul lor Swazi: o pânză colorată legată peste umăr, semn al bărbăției și al curajului, plus diverse piei de animale.

Swazii trăiau odinioară în colibe rotunde cu acoperiș de paie, în sate mici așezate printre dealuri verzi, cu roluri bine împărțite, dansuri ritualice și respect pentru strămoși.

Colibele lor erau construite din bețe împletite și lut, rotunde și joase, cu acoperișuri din iarbă uscată, atât de bine îmbrăcate în peisaj că păreau să crească din pământ. Erau gândite să țină răcoare ziua și cald noaptea, și fiecare colibă avea un rol precis.

Bărbatul avea propria colibă unde dormea și își păstra bunurile, nevasta principală avea coliba ei, unde locuiau și copiii mici, iar celelalte soții (dacă era cazul) aveau fiecare coliba lor. Mai exista o colibă pentru gătit și uneori una separată pentru depozitat grâne sau ustensile. Dar cea mai importantă colibă era cea a bunicii, care îi reprezenta pe strămoși.

Traiul tradițional Swazi a început să se piardă în secolul XX, odată cu influența colonială britanică, urbanizarea și dezvoltarea infrastructurii.

Mantenga Falls

În apropierea satului tradițional e și o cascadă, cu un traseu ușor de un kilometru. Cum cascada e pe terenul acestui Cultural Village, nu prezintă riscuri (dar era un semn acolo să fim atenți la crocodil, care, însă, chiulea în ziua aia).

Dansuri tradiționale Swazi

Punctul culminant al vizitei au fost dansurile tradiționale. La două momente pe zi (11.30 și după 15) are loc un spectacol de dans și muzică tradițională Swazi. Au fost mai multe tipuri de dansuri, în unele fetele erau personajul principal, în altele bărbații.

Au niște dansuri destul de acrobatice. Doar fetele nemăritate aveau voie să își arunce picioarele în sus (și fetele care au dansat o făceau foarte bine). Când a fost rândul băieților, unul dintre ei, care era mai atletic, a făcut niște aruncări și trânte pe pământul moale, era de mirare că nu și-a rupt ceva.

Steagul Eswatini nu seamănă cu al nostru, dar au și ei cele trei culori – roșu, galben și albastru – așa că le poți vedea pe costumele lor.

View this post on Instagram

A post shared by Anca Șerban (@1001calatorii.ro)

Foarte fain spectacolul, cu cântece și ritm, Mantenga a fost un loc excelent pentru o vizită mai relaxată. După spectacol, am luat masa de prânz acolo și m-am întors pe jos o parte din drum, aveam chef să merg.

La un moment dat am zărit un animal sălbatic pândindu-mă de pe marginea drumului, un ierbivor. M-am oprit și ne-am uitat unul la altul, apoi individul și-a făcut curaj și a traversat în fugă, iar eu mi-am făcut curaj și am continuat plimbarea.

Era un mascul de nyala cu coarne răsucite în spirală, blană închisă și picioare deschise la culoare. Întâlnirea a fost un drum circulat, dar animalele sălbatice trec pe unde vor ele.

Lucruri utile: biletul de intrare pentru Mantenga Cultural Village, cu show inclus, a costat 150 SZL.

Swaziland National Museum

Șoferul m-a luat de pe drum și m-a dus înapoi în oraș la Swaziland National Museum. Când am ajuns acolo am regretat, părea genul ăla de muzeu obosit de care vrei să scapi mai repede, dar nu mai știam ce să vizitez, așa că am luat bilet și am intrat.

A fost exact cum bănuiam, cu exponate vechi și plictisitoare.

King Sobhuza II Park

În biletul pentru Swaziland National Museum era inclus și accesul la King Sobhuza II Park, unde e o statuie a fostului rege care a obținut de la britanici independența țării. Mi s-a părut ciudat că trebuie să plătești ca să vezi o statuie, dar e amenajat ca un mausoleu, deși regele e înmormântat în altă parte.

Drăguț, dar passable.

Lucruri utile: biletul de intrare pentru Swaziland National Museum și King Sobhuza II Park a costat 150 SZL.

Swazi Candles

După muzeu și statuie, șoferul mi-a propus o vizită la un Candle Store. Lumânări?! Nu înțelegeam ce e așa interesant acolo, dar de fapt a fost o chestie drăguță.

Swazi Candles e în afara Lobamba și, ca să ajungem acolo, șoferul a luat-o pe niște drumuri mai ocolite, ca să îmi arate peisajele. Pe drum i-am spus să oprească la un moment dat – erau niște dealuri verzi așa de frumoase, ceva ce nu-ți imaginezi niciodată ca fiind Africa, arăta mai degrabă ca o Toscană la apus sau niște peisaje din Anglia.

De ce e Swaziland așa de verde? Datorită unei combinații de vânturi umede dinspre Oceanul Indian și platouri înalte – highveld – care țin aerul rece și umed. Așa că ai coline verzi, râuri și păduri, Eswatini a fost mereu un ținut de livezi, trestie de zahăr și pășuni, cu terenuri cultivate.

Candle Store e de fapt o colecție de magazinașe. Se vând de la produse tradiționale la haine, genți, lumânări în formă de animale, iar în centru e și o cafenea. Era plin de turiști străini și m-am învârtit pe acolo jumătate de oră – mi-au plăcut mai mult peisajele decât să cumpăr ceva de la ei, deși au lumânări foarte creative, în forme de diverse animale.

Lucruri utile: taxiul din ziua aia a costat 80 SZL (până la Cultural Village) și 300 SZL (plimbarea de la Village la muzeu și la Candle Store).

Swaziland

Eswatini e una dintre ultimele monarhii absolute din lume și cea mai mică țară din emisfera sudică. Până în 2018, țara era cunoscută ca Swaziland, nume dat în epoca colonială, derivat din numele regelui Mswati II, conducător din secolul XIX.

Pe 19 aprilie 2018, de Ziua Independenței, actualul rege Mswati III a anunțat schimbarea oficială a numelui în Eswatini, care înseamnă literalmente „țara swazilor” în limba siSwati. De ce schimbarea asta? Regele a spus că numele Swaziland e o relicvă a colonialismului britanic și prea ușor confundabil cu Switzerland.

Mâncare

Bucătăria Swazi e simplă, bazată pe ingrediente locale, cu influențe africane tradiționale și britanice din perioada colonială.

La baza alimentației stă maize meal, o făină de porumb gătită ca o mămăligă tare, numită local sidvudvu (când e mai moale, cu dovleac) sau lipalishi (când e simplă). Am mâncat-o cu braai, clasicul grătar în sudul Africii.

Cum ajungi în Eswatini / Swaziland

Cel mai ușor e să zbori din Africa de Sud până în Manzini, Eswatini. La dus am zburat cu Airlink din Johannesburg, la plecare am zburat în Durban cu Eswatini Air.

Dacă ești deja în Africa de Sud, poți lua un autobuz sau minibus spre Eswatini, de exemplu de la Johannesburg, durata e câteva ore.

Viza Eswatini

Românii au și nu au nevoie de viză pentru Eswatini în funcție de lista folosită; eu am experimentat lista incorectă.

Pe site-ul MAE scrie că românii au nevoie de viză, dar pe site-ul IATA Travel Center, unde verifică și companiile aeriene cerințele de călătorie, scrie că românii nu au nevoie de viză (acesta e și motivul pentru care compania Airlink mi-a permis îmbarcarea).

Pentru că Africa de Sud a eliminat viza pentru România în septembrie 2025, am presupus că și Eswatini a făcut la fel, dacă scria pe IATA că nu ne trebuie viză – dar se pare că nu.

Cu câteva luni înainte am scris la mai multe ambasade Eswatini să mă interesez de viză, adresele erau nefuncționale. Eswatini nu are un website pentru eVisa și nu există ambasadă în România. Din ce mi-a povestit Dana de la Travelista, ei au luat viză prin agenția Melula Travel.

Dar…Darius povestește mai jos că există două liste, una corectă, una greșită, iar informațiile nu sunt corecte nici măcar pe site-ul MAE. Dacă ajungeți în Eswatini, insistați să verifice lista corectă. Din fericire, pe IATA e informația bună și ți se permite îmbarcarea, altfel totul s-ar opri la check-in.

În cazul meu, am luat viza de la Ministry of Home Affairs din Mbabane, DUPĂ intrarea în țară. Viza Eswatini a costat 80 USD sau 1500 SZL.

Transfer aeroport

Singurul aeroport internațional din Eswatini e la mama naibii departe de orice oraș. E o ciudățenie – efectiv nu este nimic lângă aeroport în afară de ferme, iar cele mai mari orașe sunt la vreo oră de aeroport: Manzini la 50 kilometri, Lobamba la 66 kilometri și Mbabane la 75 kilometri.

Dacă pui la socoteală că nu există Uber sau autobuz de la aeroport, te alegi cu un cost mare pentru un taxi. În general, cel mai bine e să aranjezi prin cazarea de acolo, dar mie nu mi-a răspuns gazda la timp și am luat un taxi de la aeroport – e un ghișeu pe care scrie Leap și probabil există una–două mașini pentru tot aeroportul.

Taxiul de la aeroport până în Lobamba a costat 800 SZL (aproximativ 46 USD). M-a durut sufletul să dau atâția bani pe un taxi, dar după ce am plecat am văzut cât de departe e aeroportul, de fapt – am mers o oră!

La plecarea din țară am luat alt șofer, cel care mă plimbase prin țară, și tot 800 SZL a costat drumul.

Cazare în Eswatini

Am stat la Buhleni Farm Chalets, cazarea a fost 127 USD pentru patru nopți. Sunt și cazări un pic mai ieftine în Manzini, dar nu recomand să stați acolo, orașul e banal.

Buhleni, în schimb, e un loc fermecător și proprietatea e păzită, nu ai de ce să îți faci griji (decât pentru țânțari, care sunt mulți).

Moneda

În Eswatini se folosește lilangeni (plural: emalangeni), care e la aceeași paritate cu randul sud-african. Nu poți plăti în USD, am putut schimba bani pe aeroport și poți scoate de la ATM, dar poți înlocui lilangeni cu rand – îi acceptă în unele locuri (de exemplu la taxi), mai ales dacă vii direct din Africa de Sud.

Siguranță

Eswatini e mai sigur de vizitat decât Africa de Sud, dar cu câteva nuanțe. Mi s-a spus că Mbabane și Lobamba sunt cele mai sigure orașe – te poți plimba și seara fără teamă. Manzini, cel mai mare oraș, are mulți imigranți din Nigeria, Zimbabwe sau alte țări, și din cauza asta și cea mai mare rată a criminalității.

Manzini arată și neinteresant – peisajele nu sunt la fel de frumoase ca în Valea Ezulwini, așa că m-am bucurat că nu am rezervat cazare acolo, cum avusesem intenția la început.

M-am plimbat prin Mbabane și m-am simțit în siguranță pe străzi, și la fel e și Lobamba, care are un aer mai rural și mai liniștit.