Ometepe. Există un loc în Nicaragua care e înconjurat de o aură de magie: o insulă, dar nu pe o mare, ci pe un lac. Cu vulcani, dar nu cu unul singur, ci cu doi. Totul construit în așa fel încât să poți vedea conul perfect al vulcanului Concepción din orice loc de pe insulă, să i te poți închina frumuseții sale la orice oră din viața ta.
Avusesem cu totul alte planuri pentru Nicaragua. Să merg în San Juan del Sur, pe coasta Pacificului, și să lenevesc acolo, să trec repede prin Ometepe într-o excursie de o zi.
Apoi am văzut fotografii cu vulcanul și mi l-am dorit doar pentru mine, să îl privesc în fiecare zi și să văd apusuri nenumărate. Plajele la Pacific mai puteau aștepta, dar vulcani așa de frumoși nu vezi chiar în fiecare zi.
Și peste noapte mi-am schimbat toate planurile, am anulat cazarea din San Juan del Sur, am redus șederea în Managua la o singură noapte și am rezervat o săptămână pe insula Ometepe, la o pensiune care are una din cele mai frumoase priveliști de pe insulă – El Encanto (încântarea).
Din Granada am luat un autobuz până în Rivas, apoi un taxi până în San Jorge, am plătit intrarea în port, apoi am fost agățată de niște întreprinzători care vindeau bilete. Știam că pe insulă îmi va trebui un taxi, hotelul îmi dăduse o cotație de 23 de dolari, dar eu speram să găsesc ceva mai ieftin la fața locului. Apoi băieții ăștia din port mi-au trântit prețul de 30 de dolari!
Îmi picase cam prost vestea asta, dar trebuia să recunosc că urma să ajung pe insulă cam târziu și urăsc să-mi fac griji cu transportul la sosirea undeva. Eram pe punctul să accept oferta lor, când o voce din spate m-a întrebat dacă nu vreau să împărțim taxiul.
Am zis imediat da! Era o altă fată care avea cazare aproape de hotelul meu, dar băieții cu taxiul n-au fost foarte încântați de aranjamentul ăsta: 40 de dolari, apoi 35, în cele din urmă am zis amândouă că ne încercăm norocul pe insulă, așa că au lăsat la 30 de dolari pentru amândouă. Probabil la sosire negocierile sunt în dezavantajul tău, căci la plecarea de pe Ometepe am plătit doar 20 de dolari taxiul.
Drumul cu feribotul durează mai puțin de o oră și e genul acela de drum în care realizezi că trăiești o aventură, una prin America Centrală, ceva ce merită să-ți amintești toată viața. Călătoriile aventuroase în locuri îndepărtate sunt cel mai improbabil loc în care să te simți singur: străini care nu și-ar vorbi în Europa intră în vorbă imediat în locuri care le încântă inima și auzi în jurul tău toate limbile pământului. Frica de locuri îndepărtate și de oamenii din țări străine nu are nicio șansă când în fața ochilor îți dansează hipnotic silueta perfectă a unui vulcan. Viața e despre a trăi, nu despre a-ți fi frică.
Credeam că fata asta care nu părea să aibă nici 20 de ani și călătorea singură era la prima ei vizită pe Ometepe, dar mi-a povestit că mai fusese pe insulă cu un an și jumătate în urmă. ”Trebuie să-ți fi plăcut foarte mult dacă ai mai venit o dată.” ”Da, este…magic” După câteva zile pe insulă ajungeam la aceeași concluzie.
Santa Cruz
Am stat în Santa Cruz și a doua zi, când m-a răzbit foamea, am ieșit să mănânc și m-am oprit în primul restaurant. Cele mai bune locuri să iei masa sunt probabil cele de pe plajă sau cu priveliște grozavă, iar când mâncarea este bună, nisipul strălucește în fața ta și ai câteva ore pentru o plimbare, ai tras lozul câștigător.
În Nicaragua mâncarea este simplă, dar cu ingrediente naturale și gătită de mâna pricepută a cuiva, nu semipreparată industrial: orez, carne, patacones, salată, iar ca să meargă totul bine, un suc natural. Am ales maracuya (fructul pasiunii), avea proprietarul un coș plin cu ele.
Ojo de Agua
Cum am ieșit din restaurant, am văzut un autobuz oprind și am alergat să îl iau. Drumul a trecut pe lângă o atracție locală – Ojo de Agua, niște piscine naturale în care să te răcorești de canicula iernii din Nicaragua. Am mers aproape un kilometru de la șosea până la intrarea acolo, am plătit biletul (10 dolari) și am petrecut următoarea oră relaxându-mă în piscina răcoroasă. În biletul de intrare e inclusă și o consumație de 5 dolari, așa că am luat o caipirinha și o vreme nu m-am mai gândit la altceva.
La întoarcere, mergând pe aleea de la Ojo de Agua spre șosea, din când în când mai cădea câte un mango pe lângă mine.
Poc.
Poc.
Mereu în alt loc și cu atenție, să nu-mi cadă în cap. Autobuzul nu se vedea nicăieri, așa că am oprit un tuktuk și m-am întors la El Encanto. În seara aia am primit cadou un apus fabulos, cu un nor ca un OZN parcat artistic în vârful vulcanului, și culori care păreau că se topesc unele în altele. Dacă nu erau țânțarii care m-au ciuruit în câteva secunde, poate că aș mai fi stat pe terasă.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 10 USD
Chocolate Paradise
Dacă în Granada am vizitat Muzeul Ciocolatei, de ce să nu vizitez și paradisul ciocolatei, pe Ometepe? Cultura de cacao e importantă în Nicaragua, iar produsele sunt foarte bune, cu gust adevărat de cacao, nu ca prafurile din comerț.
Chocolate Paradise a fost la vreun kilometru și jumătate de hotel, așa că am plecat pe jos, am traversat o cărare prin junglă și exact când mă întrebam dacă am ajuns unde trebuie, că nu se vedea nimic, am realizat că ajunsesem într-un loc foarte fain: un bar care servea ciocolată în diverse forme (cea rece a fost delicioasă!), o terasă cu vedere splendidă spre vulcan, un mic loc de bălăceală și o atmosferă relaxată, cu mulți tineri, majoritatea cazați acolo.
A fost o zi cumplit de caldă, așa că de abia așteptam să termin ciocolata rece (și pozatul ei) și să mă bag în apa lacului. Ometepe e o insulă cu nisip negru, așa că apele lacului sunt închise la culoare, iar la Chocolate Paradise sunt ceva pietre când intri în apă, dar ce bine a fost să mă răcoresc un pic!
Lucruri utile: intrarea este liberă, o ciocolată rece costă 120 cordobas (doar cash). La întoarcere am prins autobuzul pe o porțiune de drum.
Playa Mango
Când am plecat din Granada, Brigitte, fata de la cazare, mi-a spus să nu ratez Playa Mango pe Ometepe, și cum plaja asta era relativ aproape de hotel (4 kilometri), m-am dus acolo într-o după-amiază. Nu aveam ceva planificat, dar zărind un tuktuk pe stradă, l-am luat până pe plajă, la întoarcere putând să mă întorc și pe jos, dacă trebuia.
Playa Mango are o altă priveliște spre vulcanul Concepción, o terasă pe care poți lua masa și câteva cabane pentru cazare. A fost mai puțin aglomerat decât la Chocolate Paradise, doar câteva persoane pe plajă, câțiva localnici și niște cai. Caii, trei la număr, au tropăit în grup pe marginea lacului ca și cum aveau un drum important de făcut împreună, iar cățeii locului i-au lătrat de zor, parcă spunându-le ”dar cum vă permiteți?!”
Am stat pe Playa Mango preț de câteva băi în apă și o masă de prânz, apoi m-am întors pe jos. Nu cred că e multă lume care merge pe jos pe acolo, se lucra la modernizarea drumului și m-au depășit multe scutere, dar niciun autobuz. În Santa Cruz m-am oprit la primul minimarket și am cumpărat apă, apă…aș fi cumpărat toată apa din sat, așa de sete îmi era.
Lucruri utile: intrarea este liberă, masa de prânz a costat 250 cordobas.
Drumeție pe vulcanul Madera
Ambii vulcani de pe Ometepe pot fi urcați până în vârf. Drumeția pe vulcanul Concepción durează 8 ore dus-întors și este grea, terenul fiind mai sfărâmicios acolo, iar cea pe vulcanul Madera durează cam la fel, dar traseul este în mare parte prin junglă.
La Madera nu trebuie să urci până în vârf pentru o priveliște senzațională asupra insulei și a celuilalt vulcan. Există un mirador pe la jumătatea traseului și acolo voiam să ajung în weekend. Asta dacă binevoiam să mă urnesc din cameră.
În Nicaragua au fost cele mai mari călduri din toată călătoria mea de 5 luni prin America de Sud, Caraibe și America Centrală. Asta dacă nu pun la socoteală canicula din Asunción, Paraguay, dar acolo nu fusese o umiditate așa de mare.
Așa că sâmbătă dimineața, deși îmi propusesem să urc pe munte, nu mai aveam chef de nimic, doar de zăcut în apă și atât. Am luat micul dejun și m-am răzgândit, nici nu mai știu de ce. Teoretic erau doar 3.5 kilometri până la acest mirador, practic am făcut mai mult, pentru că traseul a avut ceva ocolișuri.
Problema nu a fost cu urcatul, căci nu urci brusc și nici așa de mult. Problema a fost căldura: au curs apele pe mine încontinuu și simțeam că iau foc dacă nu mă opresc din când în când să stau 2-3 minute la umbră.
Traseul e în mare parte amenajat, o alee cu bolovani care trece pe lângă o piatră cu petroglife, apoi o cărare lungă prin junglă. Copacii erau plini cu maimuțe negre, tolănite fiecare pe câte o cracă, toropite de căldură ca verișorii lor umani. La un moment dat traseul de pe Google maps intra pe o proprietate privată și am ocolit prin altă parte.
Dacă în prima parte a traseului m-am întâlnit cu alți oameni pe traseu (un bărbat din Nicaragua m-a asigurat, văzându-mă cam pleoștită, că în 35 de minute aveam să ajung la mirador; de fapt cred că am mai făcut o oră și jumătate, la cât de încet am mers), în a doua parte n-a mai fost nimeni. De abia sus, aproape de punctul panoramic, m-am întâlnit cu un băiat care urcase pe vârf. Măcar știam că eram pe drumul cel bun, căci nu era nimic marcat pe nicăieri, iar maimuțele nu știu să dea indicații!
În sfârșit, am ajuns! La un moment dat cărarea a lăsat copacii deoparte și mi-a arătat toată insula, cu vulcanul Concepción în mijlocul său! E o imagine ca de început de lume, așa că m-am așezat pe o piatră și m-am uitat la muntele ăsta vreo 20 de minute.
La coborâre drumul a fost mai simplu, la un moment dat am trecut pe o proprietate privată, era o cărare chiar lângă gard și un om s-a uitat la mine dintr-un hamac. Probabil nu eram primul turist care trecea pe acolo.
Lucruri utile: intrarea este liberă, traseul până la Mirador del Toto e de vreo 3.5 kilometri, dar nu vă bazați doar pe Google Maps, să aveți și Maps.me, uneori are mai multe cărări marcate. Traseul nu are indicatoare și la un moment dat nu e foarte clar dacă trebuie să o iei la stânga sau la dreapta, am mers pe ambele variante și e cam la fel.
Unde am stat pe insula Ometepe
Am stat la El Encanto, cazarea pentru 6 nopți a costat 125 USD. Servesc micul dejun și cina și mâncarea e foarte bună, Purgatorio a fost preferatul meu: ouă ochiuri cu brânză topită deasupra, cu roșii și ardei tăiați mărunți și gătiți în tigaie, plus nelipsita fasole bătută și pâine prăjită. Ah, și au un cappuccino foarte bun! Proprietarul este fost ghid și vorbește bine engleza, tot el poate aranja excursii sau un taxi.
Turiștii vizitează Ometepe cu scuterul, dar există și un autobuz care trece cam o dată pe oră și leagă principalele locuri de pe insulă. Alternativ, există tuktuk-uri ceva mai scumpe, le vezi destul de des fâțâindu-se pe stradă.
Dacă vrei să vezi vulcanul și să fii aproape principalele atracții turistice, e mai bine să stai în Santa Cruz sau Balgüe. Pe partea cealaltă a insulei, spre Moyogalpa, unde oprește feribotul, nu prea ai ce vedea.
Ajungi pe Ometepe cu un feribot din San Jorge, via Rivas, circulă un ferry cam o dată pe oră. Din San Jorge, chiar din portul de ferry, există un autobuz direct pentru Managua, care nu oprește în Granada, o ia pe alt traseu. E foarte convenabil căci îl iei chiar din port și își sincronizează plecarea cu sosirea feribotului.
