Pustnicu. Noiembrie

Trebuie să te întorci întotdeauna într-un loc în care ai mai fost și care a rămas neschimbat pentru a putea să îți măsori schimbarea ta. Aceste confruntări periodice cu propriul tău trecut te umplu de stupoare la adresa esenței timpului și te aruncă într-o disperare blândă.
Gabriel Liiceanu, Ușa interzisă

Cred că în ultima vreme am călătorit un pic cam prea mult, e aproape ca un fel de fugă, chiar dacă nu simt că aș fugi de ceva sau de cineva. Cu toate acestea zilele trecute, dând peste pasajul de mai sus, m-am oprit o clipă din fuga mea imaginară și m-am gândit la aceste cuvinte. Pentru că sâmbătă m-am întors într-un loc în care am fost acum un an de zile, locul renașterii pasiunii mele fotografice, dacă îi pot zice așa, căci fotografii făceam și când eram copil, cu Kodak-ul meu cu burduf și film alb-negru: Pădurea Pustnicu, de lângă București.

La sfârșitul lui noiembrie 2009 am găsit o Pădure Pustnicu învăluită într-o ceață groasă, pădurea însăși luând o culoare maronie, misterioasă, catifelată, ca și cum se înfășurase în velur gros. Nu știu de ce, dar speram să regăsesc și anul acesta lumina aceea difuză care plutea peste lac și cocostârcul fantomatic care își luase zborul brusc, luându-mă prin surprindere; nu l-am putut fotografia atunci și mi-a părut rău, neștiind că unele momente trebuie doar trăite, nu imortalizate.

Cu toate că am ajuns în pădure la aceeași oră, aproximativ la aceeași dată ca anul trecut, totul arăta diferit. Nu locurile, desigur, acelea nu s-au schimbat aproape deloc, ci esența acelei zile care, iată, se evaporase complet și pentru totdeauna. Câtă naivitate din partea mea să cred că pot regăsi dimineața ruginie; sâmbăta asta soarele strălucea pe cer fără nicio urmă de îndoială, pădurea era aurie, foșnitoare, luminoasă, câteva fete făceau jogging prin pădure. Nici urmă de ceață, de cocostârc, de umbre. Am fost, desigur, dezamăgită că un loc ce mi se păruse o dată tainic mi se înfățișa acum atât de banal.

Dar nu mă uitasem cu atenție, de fapt nu mă uitasem deloc. Am așteptat astfel să treacă mai multe zile pentru a putea vedea pădurea Pustnicu în noile ei haine de toamnă: