Imediat ce am ajuns în parc a căzut o nucă din cer – scăpată de o cioară ce zbura deasupra mea. Am luat-o cu mine cu gândul de a o pune în bradul-coroniță de Crăciun – nu mi se întâmplă des să primesc cadouri de la păsări sălbatice. În parc nu era aproape nimeni, un nene care trecea pe alee s-a uitat strâmb la mine, probabil eram dubioasă că fotografiam frunze și copaci.
După ce am înghețat bine am plecat să fac niște cumpărături și, la întoarcere, am rămas cu ochii lipiți de cer: ieșise soarele și pe fundalul perfect albastru se profilau copacii foarte albi și dantelați. Era atât de frumos și urma să dureze atât de puțin (toată chiciura aia pe care o pozasem ceva mai devreme începea deja să se topească și să se scuture din copaci, iar soarele, iarna, e destul de mofturos) și, totuși, puțină lume observa ce era deasupra lor.
Azi, de solstițiul de iarnă, am primit două cadouri: o nucă de la o cioară și cerul.
rar te-am citit aşa romantică, domniţă! aproape tot atât de rar cum ar fi să-ţi cadă o nucă de la o cioară, ori să vezi copacii gătiţi cu flori de chiciură efemeră
de păstrat, da!
Am mancat nuca ieri 😛 Cea mai buna nuca de anul asta, deloc uscata, ci crocanta si proaspata, ca nucile verzi 🙂
In ce parc ai fost, Anca? Chiciura asta a fost fenomenala, eu am admirat-o in zona Vitan-Barzesti, apoi spre Centura, cu Dambovita alaturi. Din pacate, aparatul l-am lasat acasa 🙁
In parcul Bazilescu. Eu iesisem chitita sa fac poze, altfel nici eu nu il port mereu cu mine…