Prin Prahova: Salina Slănic, Micul Trianon de la Florești și Muzeul Iulia Hasdeu

Salina Prahova

După o călătorie de aproximativ 3 minute cu un lift claustrofobic care se bălăngănea de pereții de sare, ajungi în Salina Prahova și ai senzația că tocmai ai aterizat într-o navă spațială dintr-un film de Tarkovsky. Crucea luminată, pereții minerali extrem de înalți, temperatura constantă și culorile extraordinare ajută toate la crearea acestei impresii.

În mina Unirea (cea care se poate vizita) sunt 14 încăperi cu pereți având o înălțime de 54 de metri. Diferența de cotă este de 208 metri, iar din mină s-au excavat 2,9 mil. metri cubi de sare gema. Sălile au fost, la rândul lor, amenajate: în Sala Genezei avem busturile lui Traian și Decebal, dar și bustul lui Mihai Eminescu. Se pare că a fost începută și o statuie dedicată lui Nicolae Ceaușescu, dar a venit revoluția…

În mină temperatura este constantă de-a lungul anului (12°C) și, deoarece aerul din salină este bogat în aerosoli, o vreme a fost amenajat un sanatoriu pentru bolnavii de boli respiratorii. La vizita noastră sanatoriul nu mai era, dar puteai vedea copii, mai mici și mai mari, alergând prin salină sau jucându-se. Probabil de la spitalul din apropiere.

Tavanul este mărginit de balcoane pe care poate circula personalul salinei care verifică integritatea pereților. Unele zone considerate instabile sunt interzise publicului. Se pare că Salina Prahova este cea mai mare din Europa, iar începuturile sale se leagă de spătarul Mihai Cantacuzino care a cumpărat în 1685 și 1694 moșia Slănic. Prima exploatare s-a deschis în anul 1688. Mai multe informații despre salină găsiți aici.

Tot de un Cantacuzino se leagă și istoria Conacului Florești, micul Trianon mioritic, de la următoarea oprire.

Micul Trianon: de la Versailles la Florești, Prahova

Am ajuns la Florești după amiaza, când soarele părea că vrea deja să apună. Conacul, actualmente o ruină pe care scrie mare ”Pericol de prăbușire”, a fost construit acum un secol de către Grigore Gheorghe Cantacuzino, a.k.a. Nababul. El l-a angajat pe arhitectul I. D. Berindei, același care a construit palatul familiei din București de pe Calea Victoriei, astăzi Muzeul George Enescu. Construcția imită Micul Trianon de la Versailles, iar planul era ca palatul să aibă 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului. Fastuos, nu?

Din păcate conacul nu a avut un destin prea fericit: după moartea lui G. G. Cantacuzino în 1913, izbucnește Primul Război Mondial – conacul este ocupat de armata germană care, deși a admirat arhitectura palatului, a confecționat obuze din învelitoarea sa de aramă. Cutremurul din 1940 l-a afectat și el, conacul fiind părăsit și apoi prădat de către hoți, ruși și localnici, fiind o vreme CAP, apoi abandonat definitiv.

Doar turnul de apă în stil medieval pare a fi într-o stare mai bună, dar se pare că acest lucru se datorează faptului că a fost interzis accesul în interior – fusese și el folosit, o vreme, pe post de toaletă publică și ghenă. Lângă conac a supraviețuit o anexă a proprietății Cantacuzinilor, clădire care este acum sanatoriu pentru tuberculoși.

Așa a ajuns palatul construit pentru fiica lui Cantacuzino, Alice, o ruină, e drept, una cu coloane frumoase (10, după planul arhitectului Berindei) și copaci care încearcă să străpungă grămada de moloz care domnește în mijlocul clădirii. Pereții care se mai țin în picioare s-au îmbolnăvit – o ciupercă fitofagă îi roade ca un cancer, iar în parcul dendrologic pasc în liniște animalele, vara.

Muzeul Iulia Hasdeu, Câmpina

Iulia a murit la 19 ani. A fost un copil grăbit, la 8 ani absolvea clasele primare, la 11 gimnaziul Sf. Sava, iar la 16 ani se înscria la Sorbona, devenind prima femeie din România care studiază acolo. Peste doi ani apar primele semne ale tuberculozei.

După moartea fiicei sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu rămâne neconsolat. El construiește la Câmpina castelul Iuliei, “Marele Templu”, cum îl numea. Hasdeu, care comunica cu fiica sa prin ședințe de spiritism, primește de la fiica sa moartă planurile construcției. Fundația castelului are forma unei cruci, iar edificiul are trei turnuri. Deasupra ușii sunt sculptate blazonul familiei cu deviza familiei Hasdeu: “Pro fide et patria”. Mai sus, Ochiul Divin încadrat în triunghi.

Încăperea principală este încărcată de simboluri. Intrările sunt protejate de către uși din metal care au rolul de a nu lăsa spiritele rele să intre. Ferestrele au oglinzi. Iar tavanul, inițial având pictat cerul cu stelele, a fost modificat de către comuniști: o spirala roșiatică se întinde de la un capăt la altul. Într-o altă cameră este celebra gaură în perete, pe unde spiritul trebuia să intre.

O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin și amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminți
Deșartă sau prea rece, sau clocot de dorinți!
Sub vraja frumuseții, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferință, rușine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încîntată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plîns vreodată?
Ah, ce perverși ai ochii, surîsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipește s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, și-n taină, porniri spre desfrînare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ținuta, vorba, fața și glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunți cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Fațadă-i tot la tine și prefăcătorie
Și chiar a ta știință e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Și-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ți dragă!
Să placi… pentru aceasta ți-ai da viața-ntreagă,
Ți-ai da averea, pruncii și cinstea, de se cere,
Și totul pentru-o biată [și] ridicolă plăcere!
Cochetăria-ți este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naște: în tine, doamnă gravă,
În tine țărăncuță, cu fața-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu nerușinată.
Femei! – e viața voastră și singura mîndrie;
Voi sufletul vă-nchideți într-o bijuterie!

Femeia, de Iulia Hasdeu