Amalfi, Italia Amalfi, Italia

Ce e frumos și călătorului îi place: Positano, Amalfi, Atrani și Sorrento

Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe lângă Napoli este Coasta Amalfi, o bucată de litoral de 50 de kilometri din golful Salerno, atât de spectaculoasă încât îți dorești ca drumul să nu se mai termine niciodată.

Coasta Amalfi

Pentru cei care nu au o mașină la dispoziție, sunt mai multe modalități de a vizita coasta amalfitană, însă niciuna nu este facilă, pentru că pe porțiunea aceea de litoral nu există cale ferată.

Poți să îți începi călătoria în Sorrento, unde se termină linia Circumvesuviana care vine de la Napoli, sau în Vietri sul Mare, lângă Salerno, unde se găsește o altă gară.

Mai departe se merge numai cu autobuzul. La un moment dat citisem despre un autobuz care leagă direct Napoli de Amalfi, dar nu mi-a fost foarte clar de unde pot să îl iau, așa că am ales varianta care mi s-a părut cea mai bună: Napoli – Sorrento cu trenul pe linia Circumvesuviana (o oră), Sorrento – Positano – Amalfi cu Sitabus.

Positano

De la Napoli am luat trenul până la Sorrento pe linia Circumvesuviana, aceeași care trece și prin Pompeii. Drumul durează în jur de o oră, este un personal care oprește în toate stațiile din golful Napoli.

La Sorrento, imediat cum ieși din gară, se află autobuzul Sita care face coasta Amalfi: cel mai potrivit bilet este un abonament pentru 24 de ore, care îți permite să te fâțâi cu Sitabus timp de o zi prin toate orașele pe care le acoperă.

Am cumpărat abonamentul de la o tutungerie (care în Italia vinde și bilete de autobuz), dar puteai cumpăra un abonament și de la șoferul autobuzului. Atenție: odată plecat pe traseu, șoferul nu mai vinde bilete și, dacă nu ai unul, trebuie să aștepți până vine următoarea mașină.

De la Sorrento la Positano se fac cam 40 de minute, iar în Positano autobuzul oprește în două stații: Chiesa Nuovo (la intrarea în sat dinspre Sorrento) și Sponda.

Am preferat să cobor la Chiesa Nuovo, ca să pot face fotografii de sus – tot drumul am suferit că priveliștea era uluitoare la fiecare cotitură a drumului, iar eu eram într-un autobuz care nu făcea opriri ad-hoc.

Positano este doar un sat, dar unul foarte pitoresc, cu un colț de plajă pitit într-un golf. Am fost acolo la sfârșitul lunii decembrie și am prins soare, temperaturi prietenoase și o vegetație la fel de verde ca vara.

După o scurtă odihnă pe plajă, am alergat pe trepte până sus, unde este stația Sponda. Dacă pierdeam autobuzul de la ora 14, trebuia să stau încă vreo oră și nu mai aveam timp să vizitez și Amalfi – iarna, la ora 4, se întunecă deja.

Coasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, Italia

Amalfi

Amalfi e o localitate mai mare și cu mai multe pretenții decât Positano. Este, de asemenea, capăt de linie pentru autobuzul care vine de la Sorrento – dacă vrei să mergi mai departe la Ravello sau la Salerno, trebuie să schimbi mașina în Amalfi.

Îmi doream foarte mult să văd și Ravello, dar nu a fost să fie, așa că a rămas pentru altă dată.

Coasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, Italia Coasta Amalfi, Italia

Atrani

Atrani e lipită de Amalfi și poți ajunge de la o localitate la alta mergând pe jos câteva sute de metri pe malul mării. Satul are o suprafață de numai 0,12 km², fiind cea mai mică localitate din toată Italia.

Coasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, ItaliaCoasta Amalfi, Italia

Sorrento

După masă am luat autobuzul înapoi spre Sorrento, care e pe partea cealaltă a peninsulei Sorrentine, în golful Napoli. În oraș sunt câteva puncte de belvedere din care poți privi golful, cu Vezuviul în fundal și tot felul de insule și insulițe punctând marea. Începea să se întunece, așa că nu am stat foarte mult.

De altfel, într-o singură zi nu poți absorbi toate locurile frumoase de pe coasta Amalfi – la un moment dat ajungi la saturație, pentru că mintea și ochiul sunt niște organe care obosesc și de la frumos, nu numai de la urât.

Așa că îți iei o înghețată, te așezi pe o bancă sau pe niște trepte însorite și nu mai faci nimic. Oricum, a doua zi o vei lua de la capăt 😊

Cum ajungi pe Coasta Amalfi

Pe coasta Amalfi se poate ajunge cu trenul de la Napoli la Sorrento (biletul costă 3,6 euro) și cu autobuzul din Sorrento (abonamentul de o zi costă 8 euro). Verificați și coasta amalfi harta pe Google maps.

Ce am vizitat în sudul Italiei

În sudul Italiei: Taranto & Alberobello
Croazieră pe Adriatica: Bari – Veneția – Dubrovnik – Kotor – Corfu – Zakynthos
Rezervația Capo Gallo din Sferracavallo și Mondello
Cefalù: fictiv, imposibil, generos
Palermo: palazzi & cannoli
Buget pentru Napoli
Casertavecchia și Santa Maria Capua Vetere, două locuri de lângă Napoli
Ischia și Procida, două insule într-o zi
Capri, Anacapri și Vila San Michele
Pompeii, o poveste cu un vulcan
La Napoli de Crăciun

  1. Da, intr-adevar foarte frumoase locuri , imi este dor , imi doresc sa ajung din nou pe costa amalfitana , un loc dumnezeiesc pe pamant pot spune .Am avut ocazia sa merg de 2 ori in aceste minunate locuri , m-as intoarce in orice sezon , anotimp acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *