Podul din Mostar

Mostar, frumosul oraș din Bosnia Herțegovina: Stari Most reconstruit, bosniaci care sar de pe pod, ape turcoaz, dar și clădiri cu urme de gloanțe.

Cu trenul de la Sarajevo la Mostar

De la Sarajevo am luat-o spre Mostar cu trenul, unul destul de ponosit: ceea ce fusese pe vremuri un vagon frumos, cu pereți îmbrăcați în lemn, ajunsese jerpelit și murdar.

Bosniacii nu au multe trenuri, tot mersul trenurilor din gară având vreo 10 rânduri, și alea scrise mare ca să umple mai bine afișul, drept urmare și gara părea mai mult abandonată, iar trenurile plecau toate de la aceeași linie, motiv pentru care linia nici nu mai era anunțată. Dar ce contează, m-am urcat voioasă în tren și am așteptat… o jumătate de oră întârziere la plecare, că deh, tren bătrân, osii înțepenite.

Peisajul care a început să ni se deruleze prin fața ochilor a compensat, însă, și vagoanele vechi, și întârzierea de la plecare: e frumoasă rău Bosnia și Herțegovina: peste tot munți, văi și niște ape verzi-albastre, de aveam să stau tot drumul cu ochii lipiți de fereastră. Aveam să regăsesc aceeași culoarea ireală a apei și în Mostar: un râu verde cu un mal stâncos care parcă fusese fărâmițat de un uriaș neatent.

Podul din Mostar

Vizita mea în Mostar a început cu lupta cu un bancomat de lângă autogară. Trebuia să ajung a doua zi la Dubrovnik și aveam ceva emoții pentru că pe internet găsisem informația cum că de la Mostar la Dubrovnik nu circulă niciun autobuz.

De fapt circulau vreo 8, la diferite ore ale zilei, dar cum îmi mai trebuiau vreo 10 KM (mărci bosniace) pentru bilet m-am îndreptat spre primul bancomat din zonă. Oroare: după ce mi-a scuipat bancnota afară blestematul de aparat a prins un colț al hârtiei în gura sa hapsână. Și dă-i, trage, luptă-te cu matahala, până când, după ce am sacrificat un pix în timpul luptei, am reușit să îmi iau banii, biletul și să mă îndrept spre oraș.

Dacă în Sarajevo urmele războiului nu prea se mai vedeau (de fapt eu nu le-am zărit deloc), în Mostar ele erau încă vizibile: clădiri abandonate ciuruite bine sau clădiri încă în folosință, dar cu urme clare de gloanțe.

Ce s-a întâmplat acolo a fost crunt: orașul a fost asediat timp de 9 luni în anul 1993 de către forțele croate, orașul fiind divizat în două: de o parte forțele croate, de alta cele bosniace. Podul din Mostar (Stari Most), care avea rol simbolic, legând cele două părți ale orașului, a fost distrus complet în timpul luptelor din acel an, rămășițele sale prăbușindu-se în râul Neretva, cel verde ca un smarald.

Ar trebui să fi fost acolo ca să înțelegeți ce frumos este podul ăsta. „Este”, pentru că după 11 ani de la distrugerea sa a fost reconstruit exact la fel. S-a mers până acolo încât s-a folosit aceeași tehnică de îmbinare a blocurilor de piatră și același tip de rocă pentru a obține exact același rezultat.

Podul construit inițial de către un arhitect otoman între 1557 și 1566 a reînviat la fel de frumos ca înainte, datorită UNESCO și celor cinci țări care au donat bani: Croația (sic!), Franța, Italia, Olanda și Turcia.

Urmele războiului nu se mai văd în centrul vechi, totul a fost renovat și e plin de magazinașe sau taverne care își așteaptă clienții, în timp ce grupurile de turiști se plimbă în grup compact de colo-colo. Prin zonă patrulează și soldații, căci se pare că au mai fost conflicte între localnicii din Mostar, chiar dacă nu de dimensiunea celor din anii ’90.

Distracția cea mare, însă, e să îi urmărești pe băieții care sar de pe pod în apa râului Neretva. Nu sare niciunul din pură plăcere, este un business local – până nu se strânge suma necesară de la turiștii prezenți nu sare niciunul în apă.

Și de multe ori nu se strâng banii, iar săritorul dă un adevărat spectacol de „teasing” ca să îi determine pe turiști să plătească: se preface că vrea să sară, apoi se retrage, se plimbă pe marginea podului și tot așa.

L-am zărit mai mult întâmplător pe unul sărind, apoi următorii 10 s-au tot fâțâit pe acolo fără să sară deloc, ba chiar bodogăneau la adresa celor care voiau să îi urmărească, dar nu se scotoceau prin buzunare.

M-a prins noaptea în Mostar și cred că am admirat Podul cel Vechi din toate locurile posibile – de oriunde l-ai privi este la fel de frumos. Pentru cine vrea să viziteze Balcanii, Mostar ar trebui să fie undeva sus pe listă – merită să mergi până acolo!

Cum se ajunge la Mostar: din Sarajevo, cu trenul, drumul durează 2 ½ ore, iar biletul costă 10 KM (5 Euro) sau din Dubrovnik, cu autobuzul, drumul durează 3 ore, iar biletul costă 25-28 KM (14 Euro).