Sâmbătă am profitat de vremea frumoasă și de faptul că am pierdut startul la o altă excursie cu trezire dis de dimineață și am plecat spre Câmpina. La gară, era cât pe ce să pierd trenul, era unul privat și coada la bilete era foarte lungă – în cele din urmă, văzând că nu avansez repede, am zbughit-o spre peron fără bilet.
Era o dimineață însorită și toți pasagerii erau excursioniști de weekend, cu bicicletele după ei, cu colegi străini care s-au apucat, spontan, de karaoke (poate nu cea mai fericită activitate într-un tren…), o atmosferă de normalitate pe care nu o prea întâlnești într-un tren, la noi. Mă simțeam atât de bine încât mi-am propus să explorez, într-o zi, și celelalte sate / orășele de pe traseu: Florești, Periș, Breaza.
La Câmpina m-am oprit la Muzeul Nicolae Grigorescu, un muzeu mic, nu sunt foarte multe de văzut acolo, dar e o casă frumoasă într-o zonă verde din Câmpina. La Castelul Iuliei Hasdeu nu am mai intrat, am fost mai demult, dar m-am plimbat prin curtea din spate. Aș fi vrut să ajung la Brebu, unde e o mănăstire, dar următoarea cursă era peste o oră și n-am avut chef să aștept, așa că m-am întors spre Poiana Câmpina.
Ultimul lucru la care mă așteptam era să dau peste un pod ”Indiana Jones” peste pârâul anemic care trece pe acolo, pe lângă calea ferată. E un pod cu podeaua din surcele de lemn, unele chiar rupte, un pod care se balansează când pășești pe el – mi s-a părut foarte distractiv să îl traversez, dar am avut grijă să mă țin bine de corzile de metal.
După aceea am urcat niște dealuri, printre case, până când nu au mai fost case deloc, doar arbori verzi, copăcei înfloriți și, din loc în loc, garduri. Pe la amiază am găsit un pom în vârful unei coline și m-am odihnit sub el aproape o oră. Cea mai bună oră a acelei săptămâni.
Muzeul Nicolae Grigorescu:
Castelul Iuliei Hasdeu:
După dealuri:
Pomul ”meu”. Să te tot odihnești acolo…
Pe aici am văzut și niște marcaje – de explorat cu altă ocazie:
Gara din Câmpina – cochetă ca alte mici gări de pe Valea Prahovei:
