Plânsul lui Nietzsche

Iată o carte în care toate personajele mi-au fost antipatice: doctorul Breuer cu complicatele lui dileme existențiale, rusoaica înțepată care se credea buricul pământului (Lou Salomé), bolnavul mai mult închipuit și frigid sufletește (Nietzsche), micuțul Sig Freud care nu știa că va deveni marele Sigmund Freud, soția mai mult decât perfectă a doctorului Breuer, isterica ațâțătoare care o ducea rău pentru că o ducea prea bine (Bertha) etc. De abia spre final personajele au devenit mai umane și după ce citești nota autorului le înțelegi mai bine în contextul lor istoric.

Cu toate că personajele de mai sus n-au fost printre preferatele mele, romanul mi-a plăcut, e o carte destul de antrenantă având în vedere că nu se întâmplă mai nimic în afară de discuții, scrisori și confesiuni. Este o poveste fictivă cu personaje reale în care Irvin D. Yalom recreează atmosfera din Viena secolului XIX, începuturile psihanalizei și biografia lui Nietzsche. Din când în când ne reamintește că epoca în care se desfășoară romanul nu este doar Viena cafenelelor și a plimbărilor cu trăsura, ci și începuturile problemelor pentru evrei.

Nu am citit nici una din cărțile lui Nietzsche – am avut câteva tentative, dar nu m-au atras foarte tare – însă cartea de față îi face ideile un pic mai accesibile, iar pe Nietzsche ceva mai uman. Poate o să mai fac o încercare, cândva.

Este mai ușor, mult mai ușor să te supui altuia decît să-ți comanzi ție însuți.

Nu se poate evada din timp, asta e povara noastră cea mai mare. Iar provocarea noastră cea mai mare este să trăim în ciuda acestei poveri.

Trăiește cînd trăiești! Moartea nu mai este o teroare dacă mori cînd ți-ai consumat viața!

Da, repetarea eternă înseamnă că de cîte ori alegi o acțiune trebuie să fii dispus s-o alegi pentru eternitate. Și e la fel pentru fiecare acțiune pe care nu o faci, fiecare gînd născut mort, fiecare alegere evitată. Și toată viața netrăită va dospi înlăuntrul tău, netrăită pentru eternitate. Și vocea neluată în seamă a conștiinței tale va striga veșnic la tine.

Eu predic că viața n-ar trebui niciodată modificată sau redusă la tăcere datorită promisiunii unui alt fel de viață în viitor. Ceea ce este nemuritor este această viață, acest moment. Nu există viață de apoi, nu există un țel către care tinde viața asta, o judecată sau un tribunal apocaliptic. Acest moment există veșnic, și tu, singur, ești unicul tău ascultător.

Tot ce am vrut să spun a fost că, pentru a avea o relație completă cu altcineva, trebuie să ai mai întîi o relație cu tine însuți. Dacă nu putem cuprinde propria noastră singurătate, îl vom folosi, pur și simplu, pe celălalt ca pe un scut împotriva izolării. Numai atunci cînd vei putea trăi ca vulturul — fără nici un public, de nici un fel — te poți îndrepta cu dragoste înspre altcineva; numai atunci poate să-ți pese de cursul existenței celuilalt. Ergo, dacă nu ești în stare să renunți la o căsnicie, atunci căsnicia e sortită pieirii.