Nazca a fost un fiasco, n-am stat decât câteva ore în oraș, prea puțin ca să pot lua un tur cu avionul, așa că n-am reușit să văd decât o pisică desenată pe un dâmb și câteva linii drepte.
Drumul până acolo e interesant, plin de văi și munți nisipoși.
Speram să pot urca într-un turn la 25 kilometri în afara orașului din vârful căruia se zăresc câteva geoglife, așa că imediat ce am ajuns în Nazca și am ieșit din autogară m-am urcat în primul taxi până acolo.
Dar când am ajuns la mirador… surpriză! Turnul era închis din cauza pandemiei! M-am uitat ca tâmpita, nu era nimeni în pustietatea aia, dar închiseseră turnul, când în oraș erau restaurantele și piețele pline cu oameni!
Șoferul mi-a zis că putem merge la un mirador natural, dar deja eram enervată că bătusem drumul degeaba. Miradorul natural e un delușor amenajat acum câțiva ani când au descoperit cu ocazia asta pisica de pe un versant. Desenul are vreo 2000 de ani, e mai vechi decât restul geoglifelor de la Nazca, dar a fost descoperit de abia acum pentru că a stat acoperit cu pământ până au început lucrările de amenajare.
Din vârful dealului nu vezi decât niște linii care se intersectează și nimic altceva, așa că a fost destul de frustrantă experiența. Când voi mai ajunge prin Peru trebuie să mai vin o dată și să iau avionul ăla.
În oraș nu e mai nimic de văzut, deși peisajele din jur sunt frumoase, mulți munți, nu e deloc complet plat cum îmi imaginam eu.
