Piramidele Tazumal din Santa Ana

Am început ziua prin a vizita Piramidele Tazumal și lacuri vulcanice pe lângă Santa Ana, în El Salvador, și am sfârșit-o trezindu-mă într-o remorcă de transport public, ținându-mă de bare. Ce contează cum arată transportul, dacă te duce cu bine acasă?

Sumar

Santa Ana

Santa Ana e al doilea mare oraș din El Salvador, înconjurat de câteva locuri de vizitat prin împrejurimi: piramidele mayașe de la Tazumal, lacul Coatepeque, vulcanul Santa Ana, Ruta de las Flores.

Ca să ajung acolo din Suchitoto a trebuit să mă întorc în San Salvador, să schimb autogara și să iau alt autobuz în cu totul altă direcție.

Credeam că iau un Uber și gata, am rezolvat, dar șoferul de la primul autobuz m-a întrebat unde merg, l-a strigat pe șoferul de peste drum și i-a zis unde merg, ăsta m-a dus două stații și mi-a spus unde să cobor și ce să iau, alt pasager a mers cu mine până în autogară și s-a asigurat că ajung la peronul corect, după ce ne-am învârtit un pic pe acolo…

Ce vreau să spun e că uneori oameni pe care nu îi cunosc au grijă de mine, e ca o rețea fină care are grijă să nu te prăvălești printre ițe, când ceilalți observă că nu ești de acolo.

Din San Salvador am avut un autobuz cu aer condiționat, o minune rară în El Salvador, în luna aprilie am avut parte de 35C și Santa Ana nu a făcut excepție de la canicula asta.

Când am ajuns în oraș și am trecut pe lângă o clădire guvernamentală lângă care așteptau multe femei, am realizat după o privire fugară că în curte era un șir de oameni în haine albe care păreau să fie deținuți care urmau să fie transportați în altă parte.

La doi pași de locul ăsta, în fața unei clădiri impunătoare, era hotelul meu, Hotel Brunette. Nu lucra nicio brunetă acolo, ci doi băieți cu engleză sporadică, și primul lucru pe ordinea de zi a fost să schimb camera, căci rezervasem ceva shared și nici nu-mi dădusem seama.

Dintr-un motiv misterios, rămăsesem cu impresia că Santa Ana e un oraș colonial frumos, dar în afară de o catedrală albă bogat decorată, nu am găsit nimic remarcabil acolo. Piața centrală era punctată de tarabe cu mâncare, căci în El Salvador mâncarea e ceva care trebuie tratat cu seriozitate: pupusas, fast food, sucuri naturale și gaseosas, pufuleți, ce îți voia inima și stomacul.

Piramidele mayașe de la Tazumal

A doua zi am plecat să vizitez Piramidele Tazumal. Citisem pe internet despre autobuzul pe care trebuia să-l iau și am luat un Uber ca să nu caut locul ăla pe jos. În Santa Ana sunt mai multe terminale, toate lângă o piață aglomerată ca să fie totul mai confuz. Autobuzele au numere, dar uneori au și litere, și trec pe lângă tine repede, ca nu cumva să le observi.

Dar îl văzusem pe vinovatul pentru Tazumal și m-am așezat pe bancheta din față. Autobuzele din America Centrală sunt foste autobuze școlare, bune pentru americanii minori și pentru adulții mai mici de înălțime. Dacă ai oase lungi te vei răsuci în tot felul de poziții ca să stai jos, căci invariabil spațiul va fi minuscul ca să poți sta normal.

În Chalchuapa șoferul mi-a făcut semn unde să cobor, la mică distanță de piramide. Situl arheologic nu a fost în totalitate excavat, așa că probabil mai sunt lucruri interesante de găsit acolo, dar situl e mai mic decât altele vizitate în Mexic (Chichen Itza, Uxmal, Coba) și în Guatemala (Tikal) și mult mai puțin interesant.

Alături de sit este un cimitir, iar lângă o piramidă începuseră să construiască un fel de terasă sau clădire, în stradă fiind plin de tarabe cu suveniruri. Nu prea mi-a plăcut acolo și vizita s-a terminat destul de repede, căci nu erau multe de văzut.

Am făcut un ocol pe la un supermarket cu bancomat și a trebuit să stau iar la coadă ca să scot bani. El Salvador pare să aibă o penurie de bancomate, căci mereu am găsit cozi lungi la ele. Cu problema asta rezolvată, m-am întors în Santa Ana cu gândul „și acum încotro?”.

Lucruri utile

Biletul de intrare la piramide costă 5 USD. Din Santa Ana ajungi în Chalchuapa, unde e situl Tazumal, cu autobuzul 218 din Terminalul Francisco Lara Pineda, biletul costă 0.32 USD.

Lago de Coatepeque

La autogară am ajuns printre chicken buses, care în El Salvador nu sunt bogat decorate ca în Guatemala, dar își fac treaba. În interior încă poți vedea anunțuri din statul american care le-a donat, cu numere de telefon din Illinois sau alte locuri.

Știam că la mică distanță era lacul Coatepeque și citisem că ai ce face pe acolo, așa că am căutat autobuzul pentru „el lago” și după mai multe întrebări l-am găsit și am plecat spre lac. Țările din Centro America nu sunt pentru gringo sensibili.

Nu pentru că e așa de periculos cum se crede, ci pentru că e totul mai haotic și deloc digitalizat – trebuie să vorbești cu oamenii în spaniolă și ei vor fi bucuroși să te îndrume, dar nu te aștepta la confortul de acasă sau la aceleași „reguli” pe care le știi.

Până am plecat din autogară m-am recompensat cu un snack local – mango, tăiat frumos felii, cu o scobitoare înfiptă artistic. Salvadorenii îl mănâncă cu sare și condimente puse peste, dar am refuzat cu insistență așa un sacrilegiu.

Autobuzul înconjoară mare parte din lac, iar pe mal se înșiră restaurantele unul după altul, a fost greu să mă decid pentru unul dintre ele. Multe au terasă pe malul apei și chiar și feriboturi pentru plimbări cu barca.

Am luat masa (un pește bun) și apoi am simțit că a venit timpul pentru o plimbare. Feribotul se plimbă aproape o oră pe lac, pe lângă țărmuri verzi și mici promontorii, iar într-o parte era o lumină translucidă care anunța o ploaie sau doar reflexia soarelui, cert e că a fost plăcut tare și aș mai fi stat pe barca aia câteva ore.

Văzusem lacul mai de aproape, dar știam că de sus de tot ai cu totul altă perspectivă. Am luat un taxi de pe stradă și i-am dat indicații să îmi găsească un restaurant pe țărmul de sus. Coatepeque e un lac vulcanic care arată ca o căldare, mare și rotundă, cu țărmuri ridicate puțin ca un zid înconjurător și are apă dulce și bună, spre deosebire de lacul toxic din vulcanul Santa Ana.

La ultima cafenea la care m-am oprit am aflat că ultimul autobuz spre Santa Ana era în vreo 20 de minute, așa că am mai luat o băutură de mango care nu mi-a plăcut deloc și când în sfârșit a trecut ultimul autobuz… nu a oprit deloc!

Mai erau niște femei care îl așteptau și, până să am timp să mă dezmeticesc, că totul s-a întâmplat foarte repede, a oprit instantaneu remorca asta cu bare, m-am trezit urcată în ea și am plecat la drum.

Era o remorcă, dar o remorcă-autobuz! Mai mersesem cu așa ceva prin Guatemala, în Lanquin, dar aici remorca avea și o banchetă în spate, iar când voiai să cobori trebuia să bați cu moneda în bara de metal până auzea șoferul.

Habar nu aveam unde trebuia să cobor, m-au îndrumat femeile care urcaseră cu mine, una a coborât înaintea mea și a predat ștafeta celeilalte. Când am ajuns în El Congo, care e un sat de lângă lac, femeia asta mi-a spus unde să cobor și am luat un chicken bus de acolo până în Santa Ana.

Mayașii au construit piramide, urmașii lor au fost colonizați de spanioli, americanii le-au trimis cu generozitate autobuze vechi, dar indiferent cine ești și de unde vii, mai există încă un zeu antic pe acolo care are grijă să te urci în chicken bus-ul corect, să te hâțâni regulamentar în remorca-autobuz, să vizitezi lacuri vulcanice la momentul potrivit și să te întorci acasă cu bine. În cine ai mai multă încredere? În existența unui univers care te protejează sau în frica ce se cuibărește în tine?

Lucruri utile:

Plimbarea cu barca costă 5 USD. Din Santa Ana ajungi la lacul Coatepeque cu autobuzul 242 din Terminalul Francisco Lara Pineda, biletul costă 0.43 USD. Terminalul Francisco Lara Pineda are mai multe parcări pentru diverse destinații, aproape una de alta.