Petergof sau Peterhof (germană) sau Petrodvoreț (rusă/română) este palatul de vară al lui Petru cel Mare, cel mai vizitat dintre multele împrăștiate în jurul Sankt Petersburgului. Era primul pe lista mea de vizitat, așa că în a doua zi petrecută în Sankt Petersburg am luat un tren local spre Noviy Peterhof.
Trenul, cu niște vagoane late cu bănci din lemn, oprea poticnit cam din 5 în 10 minute în câte o stație micuță, ocazie cu care urca în tren un alt vânzător ambulant care începea să își facă reclamă la marfa cărată în spate. Fără să exagerez, n-am mai văzut în viața mea așa o înșiruire de vânzători de mărunțișuri, nici măcar în vremurile cele mai proaste ale tranziției românești: femei care intrau în vagon, se opreau în fața călătorilor și începeau să își scoată produsele ieftine și să vorbească tare și neîntrerupt despre nu știu ce chiloți, ciorapi, lanterne și prosoape de parcă destinul nostru, al tuturor, depindea de mărfurile respective. Nu treceau nici 3 minute și apărea altul, vreun bărbat amărât care vindea tricouri sau șurubelnițe, integrame sau reviste (ăsta chiar a reușit să vândă câte ceva), apoi o femeie care vindea șervete de masă, ș.a.m.d. Mi s-a părut destul de trist.
Desigur, când ajungi în grădinile Petergofului uiți imediat realitatea pe care ai lăsat-o în urmă. E atâta strălucire acolo, cu fântânile împresurate de statui aurite, atâta lume cu gura căscată încât rămâi și tu, o vreme, în extaz.
Petergof este Versailles-ul rusesc și are grijă să își păstreze faima de palat luxos și incredibil de frumos. Domeniul, care e destul de mare, te așteaptă să îl descoperi la pas, mie cel mai mult mi-a plăcut lângă țărmul mării, unde sub un copac cineva culesese niște ciuperci și le lăsase acolo (culesul de ciuperci e sport național în Rusia), apoi urci un dâmb de unde se vede bine Golful Finlandei, după care cobori într-o grădină franțuzească și tot așa.
Este o destinație de o zi, nu foarte departe de Sankt Petersburg, și merită cu prisosință un drum până acolo, așa că vizitați-l când aveți ocazia, nu îl ratați.
Lucruri utile
Cât costă biletul: pentru străini biletul de intrare costă 400 de ruble (~10 Euro), pentru ruși mai puțin.
Cum se ajunge acolo: de la Sankt Petersburg există mai multe opțiuni, cea rapidă și preferată de turiști e barca expres care pleacă de la Ermitaj și ajunge la pontonul din fața palatului. Costă 500 de ruble (~12.5 Euro) un drum. Dacă sunteți mai aventuroși puteți încerca să ajungeți acolo cu trenul local, laolaltă cu rușii obișnuiți. Pentru asta trebuie să mergeți la gara Baltiskiy și să luați unul dintre trenurile care merg spre Oraniembaum, eu am plătit pentru un drum 46.4 ruble (cam 1 Euro). Coborâți în stația Noviy Peterhof și de acolo luați fie autobuzul local (21 ruble), fie un maxi-taxi (25 ruble) care vă lasă la intrarea în grădinile de sus ale palatului, la ”fântâni”.
7 comentarii
Imi place ca n-ai ales sa mergi cu barca turistica. Mie Peterhof mi-a scapat, era iarna, nu erau fantani …
Da, iarna nu cred ca-i asa spectaculos, pacat. Poate alta data, vara 🙂
Foarte frumos!
mama ce de aur! :)))
Cata stralucire, pare mai impopotonat decat Versaille! Ceea ce nu stiu daca e un lucru bun sau rau ….
Oricum acesta este locul pe care imi doresc sa il vad cel mai mult din Rusia! deci asa aurit cum e mie imi place
Probabil ca rusii vroiau sa ii epateze chiar si pe francezi la capitolul stralucire… Cu toate astea nu e o impopotonare de prost gust 🙂
Sunt superbe fotografiile. Asa de faine sunt locurile si pe viu?
Da, mai ales daca prinzi o zi de vara cu soare…