Perugia: când îți bate ploaia la fereastră

Am stat într-unul din palatele Borgia, în centrul Perugiei. Nu am știut că fusese un palat, între timp clădirea fusese renovată de mai multe ori și își pierduse atributele măreției, dar în sala de primire, cu o terasă largă cu vedere spre dealuri, am zărit tavanul pictat și l-am lăudat pentru frumusețe. „This was a Borgia palace„, mi s-a răspuns. „Really?!”

Perugia Italia

Din camera mea mobilată modern (și auster) am auzit ploaia răpăind în geam, într-o dimineață. Tare, cu furie, de parcă voia să deschidă cineva obloanele cu orice preț. Ceața înghițise jumătate de oraș, ca un nor malefic, în timp ce afară ploaia turna cu găleata.

Ce loc fantastic, de piatră îmbibată de umezeală și ziduri amintind de un ev mediu îndepărtat, cu un nume poetic – Umbria! Părea că toate umbrele trecutului se adunaseră între zidurile acelor case cărămizii, pe străduțele labirintice din Centro Storico.

Dar câte palate au avut și Borgia ăștia? Probabil multe, prea multe pentru un muritor. Din cel în care am stat eu a rămas tavanul și câteva obiecte vechi ici și colo. La plecare, văzând că îmi place camera și o fotografiez, doamna de la recepție mi-a spus că au și o bibliotecă. Nici nu observasem ușa discretă în spatele căreia se ascundea ditamai camera plină ochi cu cărți.

Ah, de ce n-am știut de ea mai devreme?! Mi-aș fi petrecut serile acolo, dacă mi s-ar fi permis. „Luni seara studenții din Perugia se întâlnesc în bibliotecă cu alți studenți străini și discută…” Oare despre ce? Era deja luni, seara nu aveam să mai fiu acolo.

Un bacio di Perugia

• Am avut cea mai bună și cea mai proastă vreme în orașul ăsta „umbriot”. Nu îmi iau niciodată umbrela într-o călătorie, nici măcar nu am una care să se plieze și să intre într-un rucsac. Nu, dealurile din Umbria nu sunt atât de verzi pentru că le-a pictat Pinturicchio, ci pentru că plouă des.
• Say cheese! Cine a inventat atâtea sortimente de brânză este un tiran monstruos din pricina căruia am stat câte jumătate de oră în fața unui galantar fără să mă pot hotărî asupra unui sortiment. Bine măcar că n-a fost vară să fiu dusă în ispită de gelateriile locale!
• Casele din centrul istoric îți amintesc de Evul Mediu, umed și plin de intrigi sângeroase. După care iei mini-metroul futurist și liftul înclinat și îți amintești că este anul 2014.
• În piața principală, lângă Palazzo dei Priori, m-am adăpostit de ploaie sub streașina catedralei San Lorenzo și m-am așezat, elegant, pe cartoanele lăsate pe lespedea-băncuță a lui Dumnezeu de cine știe ce vagabond.

Despre Perugia: bugetul

Cele câteva zile petrecute în Umbria la începutul lui februarie au fost un city-break extrem de ieftin în care toate cheltuielile logistice (transport, cazare) au însumat fix 120 de euro.

Bilete avion București Perugia

Wizz Air București–Perugia, l-am cumpărat în noiembrie și a costat 138 lei (fără bagaj de cală și alte chestii utile). A fost unul din cele mai ieftine bilete de avion ever, până și un bilet de tren București–Timișoara costă mai mult. „Vina” o poartă, probabil, și perioada – februarie – când lumea nu se prea înghesuie să meargă în vacanță. Păcat, pentru că februarie în Umbria nu seamănă cu februarie în România, ba chiar poate fi un avantaj, căci sunt mai puțini turiști care să te calce în picioare.

Transferul de la aeroport

Aici am luat marea țeapă, pentru că pe net – nu mai știu exact unde – găsisem informația inexactă cum că există un autobuz la 1 euro sau așa ceva. Fals. Aeroportul din Perugia este foarte mic, are doar două porți de îmbarcare și ca transfer nu există decât taxiuri și un shuttle care circulă la anumite ore, când sunt zboruri.

Biletul costă 8 euro un drum și mașina are două opriri, una la gară și alta în Centro Storico. Eu credeam că circulă non-stop, dar la întoarcere, când am vrut să plec mai devreme la aeroport pentru că ploua mocănește și mă murasem deja, mi s-a spus că numai la 14.00 e cursă (avionul era pe la 16). Deci, atenție.

Cazarea

51 de euro pentru 3 nopți de cazare la un hostel în Centro Storico. Ostello di Perugia e amenajat într-un fost palat Borgia din care au supraviețuit un tavan pictat și o bibliotecă. Nu vă așteptați la lux, camerele sunt renovate și au mobilierul de bază din hosteluri. Pentru cine are buget redus, this works just fine.

Mini-metro

Este un… mini metrou, firește, un vagonel fără conductor care face legătura între centrul istoric din vârful dealului și orașul (gara) de la poalele sale. Biletul costă 1 euro o călătorie, iar drumul e foarte amuzant, merge și pe la suprafață, și prin tunel. Fun, fun, fun 😊 De la ultima stație de mini-metro din Centro Storico se poate lua un lift înclinat, o altă premieră pentru mine. Asta pentru că tot centrul vechi are multe etaje, ca un tort de nuntă.

Biletele de tren

Pentru orar și prețuri verificați Trenitalia (alegeți tab-ul cu Tutti i treni, altfel nu vă afișează și trenurile regionale). Biletele se pot cumpăra de la ghișeu sau de la automate (care acceptă și cardul) și sunt ieftine, poate și pentru că distanțele nu sunt prea mari. Atenție: în Italia biletele de tren trebuie validate înainte de urcarea în tren, pentru că nu sunt emise pentru o anumită dată sau oră. Cu toate astea, nu toate orașele au gări: de exemplu Gubbio, în care n-am mai ajuns, nu are gară, trebuie să iei un autobuz.

Mâncarea

N-am ținut o socoteală exactă aici, fiind în țara brânzeturilor le-am testat în principal pe astea, mai ales că în România altceva decât parmezan rar găsești. Ciocolata specifică zonei e Bacci di Perugino, pe care, am constatat apoi, o știam mai demult, e cea cu ambalaj albastru închis. Cu toate astea nu prea am văzut multe magazine numai cu ciocolată, cum vezi în Belgia, ce am văzut mai „specific” erau niște recipiente din ceramică, pictate, pentru ulei, le-am văzut în multe locuri, mai ales în Assisi.

Vremea

În februarie jumătate de timp a plouat, jumătate a fost soare și cald. Nici urmă de zăpadă, temperaturi de primăvară.