Acasă Asia Patru luni prin Asia

Patru luni prin Asia

Publicat: Updated:
Asia

Când am plecat de acasă la 1 ianuarie 2022 aveam în plan să stau șase luni în Asia și să vizitez câteva din puținele țări care aveau granițele deschise la vremea aceea. Unele planuri s-au concretizat, altele nu.

Asia

Sri Lanka, Vietnam și Nepal nu au fost să fie de data asta, în schimb am ajuns în Thailanda, Cambodgia, Filipine, Singapore și Coreea de Sud.

Aceasta nu este prima mea călătorie pe termen lung prin lume: după cinci luni prin Europa și Maroc în 2020 și un an petrecut în America Latină în 2021, pot spune că am călătorit non-stop și am lucrat de la distanță timp de 1 an și 9 luni – în afară de 2 săptămâni de Crăciun nu am fost deloc în România 😀

Concluzii după aproape doi ani de călătorii prin 21 de țări?

1) Nu există modalitate mai bună de a cunoaște lumea decât călătorind și a o experimenta pe cont propriu; plus că scapi de credința aia ridicolă că ești buricul pământului sau că satul/țara în care te-ai născut sunt mai ”bune” decât celelalte. Într-o lume mică, rămâi mic; într-una mare, crești și ți se deschide mintea.

2) Este obositor; foarte obositor. Poate e altceva să îți iei un sabatic și doar să călătorești un an sau doi, dar să și lucrezi full time în același timp e cu totul altceva; cred că o să am nevoie de câteva luni să îmi revin, acum sunt la nivelul ăla în care doar când ajung pe un aeroport sunt instantaneu obosită, chiar dacă am dormit 12 ore.

3) Am văzut niște locuri incredibile și dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face-o fără să ezit vreo secundă. Cred că a fost cea mai bună investiție asta – să îmi creez amintiri pe care să le am pentru tot restul vieții (mă rog, cât m-o ține memoria). Ce aș fi făcut cu banii pe care i-am dat pe călătorii? Aș fi cumpărat mai multe haine, mobilă nouă, tratamente cosmetice? Aș fi fost mai fericită oare decât am fost călătorind prin toate țările din ultimii doi ani – Germania, Turcia, Franța, Portugalia (Madeira & Azore), Maroc, Mexic, Columbia, Chile, Peru, Costa Rica, Guatemala, SUA, Republica Dominicană, Aruba, Ecuador, Panama, Thailanda, Cambodgia, Filipine, Singapore, Coreea de Sud.

4) Poți călători singur(ă) oriunde în lume și e mult mai simplu decât pare când privești totul cu angoasă de acasă. Nu există riscuri atât de diferite pentru bărbați și femei, iar locuri care sunt etichetate ca fiind sigure sunt uneori scena unor agresiuni mai mult decât cele ”nesigure”.

5) Nu m-am simțit singură nicio clipă, toți oamenii care contează au fost prezenți constant în viața mea și în ciuda barierei de limbă am cunoscut destui oameni prin alte locuri. Plus că la un astfel de stil de viață nu ai timp să te plictisești vreo secundă, viața ți-e atât de plină de locuri și oameni și mâncăruri și experiențe noi încât nu există spațiu gol pe care să-l umple plictiseala.

6) Am plecat de acasă în plină pandemie, la 1 august 2020, și m-am întors când s-au relaxat restricțiile în Europa, ignorând complet recomandările specialiștilor care ne-au spus timp de doi ani să stăm acasă. După călătorii prin cele mai îndepărtate colțuri din lume, două vaccinări și vreo 30 de teste Covid negative, toate semnele arată că nu m-am îmbolnăvit niciodată de Covid, în ciuda condițiilor favorabile pentru așa ceva. Am decis pentru mine luând în calcul multitudinea de riscuri existente și până la urmă a fost o decizie mai sănătoasă decât aceea în care aș fi trăit acești doi ani pandemici sub teroarea unei posibile boli.

Ce urmează în 2022?

  • Excursii mai scurte prin Europa (inclusiv city-break-uri! ☺️) – sunt o mulțime de locuri pe care vreau să le văd, dar fără să fiu plecată de acasă foarte mult
  • Vizitat locuri frumoase prin România
  • Unele călătorii mai lungi, însă dus-întors: mă gândesc la Uzbekistan, o lună în Africa (I have safaris on my mind 😄) și la final de an o lună-două într-un loc îndepărtat precum Australia 😊

Dar cel mai mult aștept cu nerăbdare zilele mai calme în care o să am din nou timp să fac pâine, să am plante pe balcon (mai ales că am adus niște semințe de ginseng roșu din Coreea și trebuie să învăț să-l cultiv 😀 ) și să fac piața când apar legumele de vară și înfloresc crizantemele. Mi-au lipsit mult și ieșitul în oraș îmbrăcată frumos (m-am săturat să mă îmbrac cu aceleași haine luni de zile 😆), vizitatul muzeelor și discuțiile cu alți oameni la un pahar de vin.

Fericită să fiu din nou acasă și să pun la cale alte călătorii 😊

6 comentarii

Rodica 26 aprilie 2022 - 10:23 AM

Felicitări pentru modul în care ai ales să trăiești viața în ultimii doi ani. Pentru mine a fost o bucurie să te urmăresc și să îți citesc articolele. Cumva, m-am simțit și eu într-o călătorie prin lume, cu tine. Bun venit acasă!

Răspunde
Anca 26 aprilie 2022 - 8:21 PM

Mulțumesc mult pentru mesaj, Rodica 🤗

Răspunde
Cristina T 26 aprilie 2022 - 9:40 PM

Da, si eu zic ca e bine sa mai stai si pe acasa 😊🌈

Răspunde
Anca 27 aprilie 2022 - 6:08 PM

Știu, îmi lipsise mult ☺️

Răspunde
Dena 15 august 2023 - 2:21 PM

Si totusi eu am fost in Sri Lanka in 2022! In vacanta de Paști.

Răspunde
Anca 15 august 2023 - 5:17 PM

A zis cineva că n-ai fi fost acolo? Am scris că n-a fost să fie pentru mine, asta însemnând că mi s-a anulat zborul de două ori.

Răspunde

Lasă un comentariu