Paris într-o vacanță cu mama: Louvre, cu vaporașul pe Sena, Turnul Eiffel, Notre-Dame, Brâncuși, Opera, Sacré-Cœur, Palatul Versailles.
Sumar
Prima zi la Paris cu umbrela
Când am ajuns în Paris eram așa de rupte de oboseală încât trebuia musai să mergem în oraș să vedem ceva, căci altfel am fi căzut la pat și… am fi dormit. Dar unde? Cum hotelul nostru era în Porte de Lilas, pe linia de metrou 11 care trece prin Hôtel de Ville (după doar 10 stații), am schimbat acolo trenul și am coborât la Louvre.
Fără planuri de vizitat muzeul, doar o învârteală pe la piramide, apoi ne-am oprit în Grădinile Tuileries pe un scaun. Nu, nu pe o bancă, în parcurile franțuzești găsești de obicei scaune de metal care se pot muta de colo-colo.
Ne-am tras lângă un bazin cu apă și am început să dârdâim de frig, căci am uitat să spun că era foarte frig, bătea un vânt rece și eu nu-mi luasem decât haine de vară – rochițe, fustițe și bluzițe. Întâmplător aveam și o haină cu mâneci lungi pe care o îmbrăcasem ca să “nu-mi fie frig în drum spre aeroport”. Am umblat cu ea tot sejurul, a fost neprețuită.
Ei și plimbându-ne așa prin Paris, cu ochii după Turnul Eiffel, pe care, deși era prioritatea numărul 1 pentru vizitat, l-am văzut de abia în ultima zi a sejurului, a început să plouă. Astfel a intrat în scenă prietena noastră de nădejde – umbrela – pe care de atunci încolo am luat-o cu noi mereu, chiar și când era soare, pentru că “nu se știe niciodată”. Din fericire ploaia din ziua aia a fost scurtă, nu ca suratele sale din a doua și ultima zi!
Nu vreau să spun că dacă plouă vacanța e complet ratată, dar a fost dezamăgitor pentru că eu am vizitat Parisul pe soare și știu cum arată: strălucitor, imperial, colorat. Așa, cu umbrela în mână, nu-ți vezi decât vârful pantofilor (și ăia uzi) și trotuarul gri-asfaltic. Și încă prima zi a fost o zi bună, să vedeți cum a fost a doua, când ne-am plimbat cu vaporașul pe o ploaie torențială.
Ah, Parisul…
Cu vaporașul pe Sena
Ce poți face când ești la Paris în vacanță și afară plouă torențial? Te plimbi cu vaporașul, firește, că doar nu degeaba ai cumpărat biletele online. Așa că a doua zi dimineața ne-am dus la Pont-Neuf, de unde plecau vedetele, și fix când am ieșit de la metrou s-a pornit o ploaie cu găleata care a alungat mai toți turiștii dornici de o plimbare, mai puțin câțiva curajoși inconștienți, ca noi.
Partea bună e că nu era deloc aglomerat, partea mai puțin bună e că nu puteai sta sus, ca să faci poze, decât dacă aveai chef să te uzi leoarcă. Totuși, nici jos nu se putea sta – șeful de vaporaș, care luase microfonul să spună 2-3 cuvinte introductive, se hlizea cu colegii lui și nu se mai putea opri din criza de râs, iar prin geamurile pe care șiroia ploaia nu se vedea mai nimic.
În cele din urmă am luat umbrela și am urcat la etaj, unde, firește, nu era nimeni. Parisul, vizitat pe ploaie, e cenușiu și înghețat – cu o mână țineam umbrela, cu alta făceam poze, până când s-a oprit și ploaia și au început să mai urce și alții sus, că deh, după ploaie mulți viteji se arată. Mama tot zicea că Parisul ăsta plumburiu seamănă cu Parisul din nu știu ce cântec faimos, dar cum eu nu sunt cu cântecele și nici cu privitul la televizor, n-am contestat.
Lucruri utile: plimbarea durează o oră – vaporașul pleacă de la Pont-Neuf, merge până la Turnul Eiffel, întoarce și înconjoară Île de la Cité cu al său Notre Dame și apoi revine la Pont-Neuf. 10 Euro online, 14 la fața locului.
Notre-Dame
Nu mai știu dacă data trecută când am fost la Paris am vizitat și Catedrala Notre-Dame. Tind să cred că nu, cel mai probabil din pricina cozii kilometrice de la intrare, care poate speria și pe cel mai răbdător om din lume (asta dacă n-a fost între timp la Versailles).
După plimbarea cu vaporașul am luat-o spre catedrală, că tot era foarte aproape, și chiar mă gândeam dacă are rost să stăm la coadă când am observat că, din fericire, oamenii se mișcau foarte repede și după vreo 15-20 de minute am și intrat înăuntru.
Era duminică, deci slujbă, deci era normal ca și țicniții orașului să fie prezenți pe acolo. Unul dintre ei m-a tot împuns cu degetul și mi-a cerut să deblochez nu știu ce culoar – ulterior am văzut că se lua de toată lumea, fără excepție, avea, pur și simplu, chef de harță.
Pentru că în interior ai voie să faci fotografii, însă fără blitz (în Sacré-Coeur nu ai voie defel), am profitat de lucrul ăsta și am surprins câteva cadre frumoase din timpul slujbei. Nu am mai urcat în turn (intrarea e afară, după colț) pentru că ar fi fost prea greu pentru mama să urce și, oricum, plănuiam să mergem la Turnul Eiffel și să facem poze acolo.
Brâncuși
De la Notre-Dame până la Centrul Pompidou este doar un pas, unul care trece prin toate magazinașele de suveniruri în care se vând magneți și vederi. Nici n-am ajuns bine la Pompidou că a început să plouă cu găleata, iar Atelierul lui Brâncuși, pe care voiam să-l vizităm, era închis (se deschide la 2).
Într-un subsol am descoperit un loc cu înghețată foarte bună și am sărbătorit călătoria la Paris cu multă ciocolată și frișcă. Și de abia după aia i-am făcut o vizită de curtoazie sculptorului Brâncuși.
Opera
Un pic mai târziu am condus-o pe mama la hotel și eu am ieșit să mă plimb. Era duminică, m-am gândit să merg la Galeriile Lafayette, că tot nu le văzusem niciodată. Am luat metroul, am coborât la Grands Magasins și, când am ajuns la Lafayette, șoc și groază: era închis!
De fapt toate magazinele erau închise, lucru nemaivăzut în România unde grosul vânzărilor din mall-uri se face în weekend, dar hei, eram la Paris, aici duminica lumea… ei bine, nu știu ce fac parizienii duminica, dar cu siguranță nu fac cumpărături 🙂
Dezamăgită am luat-o aiurea pe străzi, am trecut pe lângă Operă, am scos biletele de tren pentru Blois de la Gara Saint-Lazare (erau achitate, trebuia doar să le scot de la un automat), am ajuns iar pe la Galeriile Lafayette și apoi am plecat spre “casă” (hotel).
Recunosc că nu îmi place Parisul foarte tare, m-a dezamăgit un pic și la prima vizită, în 2008, și nici la a doua, în 2014, n-am reușit să îl plac ceva mai mult. Nu e de vină vremea, nu, pur și simplu… mă lasă rece orașul.
Și totuși e unul din cele mai vizitate locuri din lume, “orașul luminilor“, cel mai romantic loc de pe pământ, are clădiri interesante, parcuri multe, are și turn și apă și bulevarde largi. Dar eu nu mă prea omor după el, ce pot să fac?
Parisul privit de sus
Ultima zi la Paris și o mare restanță: nu vizitasem Turnul Eiffel, pentru că… ba plouase, ba fusesem în altă parte, ba am fost eu răcită. Nu mai aveam decât o șansă: în ziua plecării aveam timp până pe la prânz să mai vizităm ceva prin Paris.
Era însă mică problemuță: ploua. Mai exact turna cu găleata, pentru că ăsta e norocul turistului în capitala Franței: umbrela, monsieur. Acum, cu ploaie, fără ploaie, trebuia să ajungem acolo.
După ce ne-am adăpostit câteva minute într-un gang, motiv să râdă de noi un francez care ne-a încurajat cu ”ploaia asta va mai dura o vreme”, am luat-o spre turn, care ne-a apărut deodată în toată splendoarea sa, dincolo de niște bălți pline ochi cu apă.
Am urcat pe scări până la primul nivel, era singura intrare fără nici o coadă, și între timp s-a mai oprit și ploaia. Se făceau niște lucrări de renovare pe acolo și nu puteai merge peste tot, ceea ce era destul de enervant, pentru că noi pentru asta veniserăm, să admirăm orașul din toate punctele posibile.
Drept să spun îmi place mai mult Parisul privit de sus: am fost după aceea și la Sacré-Cœur, și tot frumos mi s-a părut. Doar că prea aglomerat, îngrozitor de aglomerat orașul, mă mir că n-au ieșit încă parizienii la linșat turiști, pentru că nu mai au loc de ei.
Însă Parisul e frumos: de sus, de jos, de unde-o fi. Merită vizitat măcar o dată.
Palatul Versailles
Acum 5 ani, când am fost prima dată la Versailles, cel mai mult mi-a plăcut Domeniul Reginei. Acum parcă nici ăsta nu mi-a plăcut așa de mult. Versailles este o oprire obligatorie pe traseul unui turist aflat prima dată la Paris: este un palat celebru, în care s-au perindat regi celebri și s-au întâmplat întâmplări celebre – toată lumea merge acolo, deci mergi și tu.
Experiența asta deosebită începe cu statul la coada de la intrare, un șarpe uriaș încolăcit pe mai multe rânduri ca să nu ocupe prea mult spațiu. Am stat la coadă cel puțin o oră, mi-a ieșit os pe os. Pe mama am expediat-o pe o bancă, dar mai aveam un pic și mi se făcea și mie rău. Când am ajuns la niște bariere am văzut că unii care aveau bilete luate online treceau fără să stea la coadă. Bilete online aveam și noi, dar nu mai era nimic de făcut.
În sfârșit, am intrat! Acolo alte cozi, altă înghesuială, și toate camerele alea ticsite cu mobilă veche au darul să te îmbolnăvească de claustrofobie. Aș plăti să văd ceva nou și nemaivăzut în materie de decorațiuni interioare, dar de mobilă stil și fotolii tapițate m-am cam săturat. Cu mare greutate ne-am strecurat prin Sala Oglinzilor și până am ajuns în grădină eram deja epuizate. În plus ne era și foame.
Nu aveam mâncare la noi, speranța noastră stătea într-unul din buticurile alea care vindeau mâncare la suprapreț. În cele din urmă am cumpărat niște pizza, nu cea mai fericită alegere, dar nu prea aveai de ales.
Din difuzoare susura muzica – aia pentru care plătisem un bilet mai scump pentru weekend (se numeau bilete muzicale sau așa ceva), iar pe alei trebuia să te ferești de gropile umplute cu apă. Hai, poate exagerez și eu, n-a fost chiar așa de rău, dar nici nu am căzut pe spate, așa cum nici la prima vizită n-am fost foarte impresionată.
Când a văzut mama ce distanțe sunt până la Domeniul Reginei mai că n-a mai vrut să meargă, cu greu am convins-o în ideea că acolo e cel mai frumos. Dar parcă nici mie nu mi s-a mai părut așa grozav ca prima dată, sunt simpatice căsuțele, dar nu prea mi-am regăsit entuziasmul de acum cinci ani.
Între timp am vizitat mai multe locuri – niște căsuțe și niște iepurași nu mi se mai par așa o mare găselniță. Ne-am întors cu greutate spre ieșire, bucuroase că am scăpat și de asta. Urma să plecăm mai departe pe Valea Loarei.
Cum se ajunge acolo: din Paris se ajunge la Versailles cu RER C, un bilet costă 3,4 Euro.
Vizitare: biletele le-am cumpărat online, un bilet a costat 25 de Euro, varianta de weekend. În timpul săptămânii sunt un pic mai ieftine.
25 comentarii
Foarte reusite fotografiile si da, starea vremii este foarte importanta!
Of, imaginile astea imi trezesc asa niste nostalgii legate de Paris… Te invidiez in cel mai frumos sens posibil. 🙂
Peste un an poate o sa fiu si eu nostalgica dupa Parisul ploios 🙂
Mi-ai dat o idee pentru saptamana viitoare cand ajunge mama aici. Sper totusi sa nu ploua :)).
Ar fi de preferat 🙂 (sa nu ploua)
Can't love them all. Or can you?
Ma gandeam zilele astea daca sunt orase pe care nu le iubesc. Nu am urmarit gandul pana la capat dar poate ca ar trebui sa o fac.
Poate ca unii pot (sa iubeasca toate orasele). Eu nu…
Prima persoana care am auzit ca nu ia placut Parisul !Asta este frumos este ce imi place mie,si nici decum ce este frumos!
Am fost de doua ori la Versailles si de fiecare data m-am simtit mai bine in Hameau de la Reine, unde nici nu prea se duce lumea. Mor dupa casutele alea vechi:)
daca este un pic cam supraevaluat, ce alt palat baroc ne-ai recomanda. unul care sa fie corect evaluat?
Daca iti vine sa crezi n-am fost niciodata la Versailles, desi nu-i departe. Imi mai aduc aminte de el din cand in cand, ca acum cand citii articolul tau si imi zic ca trebuie sa merg si eu candva, dar tot nu reuseste sa devina o prioritate :D. La aceeasi categorie mai intra Disneyland si Luvru :))
PS: eu mi-as pune si acasa mobilier din ala stil si tapitat :p
Nici eu n-am fost la Disneyland si Luvru. Mai degraba m-as duce la Disneyland ca sa ma prostesc pe acolo 🙂
Când aţi fost? Eu am fost în iulie anul ăsta şi era îngrozitor,nu am fost deloc impresionată…mă întreb dacă aşa e tot timpul ;))
Bucura-te ca erau balti si ca nu ti s-a urcat praful pana la genunchi! 🙂 Domeniul Reginei pare sa arate oricum mult mai bine decat restul gradinilor… din pacate noi nu am mai ajuns la el.
Aha, deci vremea ploioasa a fost un avantaj…
Hmm… eu n-am fost pe Domeniul Reginei, pare interesant. In schimb am fost vara si aproape am lesinat de cald prin gradini, si am stat de asemenea la coada pana mi-a iesit pe nas (cred ca 2 ore), nu de alta dar pe vremea aia maica nu existau bilete online 😛
In schimb am fost la Louvre si la Disneyland.
La Louvre daca nu esti pasionat de arta, te duci ca tot turistu sa casti ochii la Monalisa, unde e o gloata de oameni de abia o mai vezi. Intri, te duci la Monalisa, si iesi 😛 Altfel pierzi vremea de pomana, ca oricum nu intelegi nimic.
De 2 ori am fost. Prima data in 2001 (vara) cand am stat tot asa la o coada de 2-3 ore (numai pt mama am rezistat, ca eu nu stateam nici sa ma pici cu ceara) si a doua oara in 2006 cand am ajuns intr-o seara si era gratuit pentru <26 de ani si nu era nici un om la coada (!?! mai mult ca sigur pentru ca era in jur de 2 decembrie, low season).
La Disneyland e cel mai fun. Eu aveam 17 ani cand am mers, si mi-au trebuit cateva ore ca sa intru in starea aia de copil flower power care se distreaza in orice chestie (el e facut in special pt copii mici…) dar pe urma m-am distrat de minune. Recomad 🙂
Bun, deci Disneyland ramane pe lista 😛
Bun articol mnai ales ca am simtit la fel… poate daca nu te calci in picioare cu alte persoane, mult prea multe, ar fi mult mai frumos. Asa am simtit in toate locurile super celebre excesiv de aglomerate dar la Versailles era parca peste tot, nici nu puteai sa stai sa admiri ceva ca erai impins de la spate de gloata de oameni care inainta. La Luvru e aproape la fel + selfieuri cu Mona Lisa. La fel a fost la Vatican si mai ales in Capela Sixtina pe care nu poti sa o admiri fiind extrem de aglomerata… claustrofobic. Asta nu inseamna ca nu merita sa mergi in locurile astea (ai lasat si tu de inteles asta).
Un motiv sa mergem si in locuri mai putin celebre, pana nu devin si ele supraaglomerate.
Magneti magneti magneti 😀
Ha ha ha 😀 Buna asta 🙂
Parisul de sus se poate admira gratis si fara coada de pe terasa din Galeriile Lafayette (cel de langa statia de metrou cu acelasi nume). Se urca prin magazin pana la ultimul etaj si pe urma se paote urca pe terasa. Se vede si turnul Eiffel si Sacre Coeur…
Multumesc, de locul asta nu stiam.
Ca bine zici…macar odata!
Merita, merita! Si oricum, vazut de sus, cred ca mai orice oras e mai frumos, altitudinea iti da de fiecare data o senzatie aparte (daca nu ai rau de inaltimi :P)