Serendipity: în timp ce citesc o carte scrisă de un libanez, în care personajul principal trăiește în Beirut, mi-a ieșit în cale Parcul Khalil Gibran, despre care nici nu știam că există, până azi. Cartierul din spatele Guvernului, cu străduțele sale cu nume de capitale și țări, e plin de comori: un depou de tramvaie, case boierești foarte frumoase, dar și piațete cochete și parcuri mici în care poți citi o carte, bucurându-te de soarele de primăvară de la început de februarie.
Anul trecut, pe vremea asta, descopeream Parcul Luigi Cazzavillan, un parc mai cochet decât acesta, dar ceva mai departe de casă. În Khalil Gibran cred că voi merge mai des, îmi place mult să colind străzile de acolo și sunt și câteva muzee pe care vreau să le vizitez. Zilele cu soare, în care sunt liberă să fac ce vreau, sunt remediul meu preferat: am nevoie de lumină ca să-mi încarc bateriile și am nevoie de ceva frumos ca să nu mor trăind. Altele pot să lipsească, dar fără astea nu pot…
După ce am citit vreo oră în parc nu puteam să plec de acolo fără să testez leagănul pentru copii: mi-am luat avânt și mi-am dat capul pe spate, privind casele cu susu-n jos. Totul arată cum trebuie privit pe dos, iar după câteva întâlniri cu pisici sperioase mi-am propus să recitesc Alice în Țara minunilor, o carte pe care fiecare ar trebui să o aibă în bibliotecă, dar pe care eu nu o am.
Hm, cam atât despre ziua de azi, sunt cam în urmă cu multe lucruri pe care mi-am propus să le fac, dar și poimâine mai este o zi…
P.S.: la întoarcerea acasă mi-am găsit și cercelul pe care îl credeam pierdut pentru totdeauna, după ce am scotocit peste tot după el, how about this serendipity day today? 😊
