Cu mulți ani în urmă, în rarele mele drumuri la Mogoșoaia, eram nedumerită de silueta unei clădiri galbene care se zărea din mașină: Teatrul de vară din Parcul Bazilescu. Construit în anii ‘50 în stilul stalinist al epocii, teatrul este în momentul de față o ruină.
Iarna se instalează lângă el un fel de circ ambulant cu mașinuțe care blochează toată fațada – am profitat de faptul că au plecat, momentan, ca să fac câteva fotografii cu un loc care păstrează o urmă din frumusețea sa de odinioară, în ciuda abandonului de care a avut parte.
Clădirea este în grad avansat de degradare: pe lateral miroase a closet public, iar tavanul spart stă să cadă. Porțiunea cu tavanul găurit nu este îngrădită, deși pe acolo se joacă mulți copii – singurul lucru care te ține la distanță este mirosul.
Deși cândva frumos, teatrul de vară este și acum al nimănui. Pardon, este al câinilor vagabonzi care s-au aciuit pe acolo și care, miraculos, au scăpat până acum de hingheri. Clădirea a fost până anul acesta în proprietatea Ministerului Culturii, care a recunoscut acum câteva luni că nu are bani să îl renoveze și l-a făcut cadou Primăriei Sectorului 1. Rămâne de văzut dacă primăria va reuși să facă ceva ce ministerul nu a reușit sau n-a avut chef să facă. Mai multe informații despre Teatrul de vară găsiți AICI.
Parcul Bazilescu, amenajat pe terenul donat statului de juristul Nicolae Basilescu, a fost renovat în 2004, iar pentru reamenajarea lui Primăria sectorului 1 a cheltuit un milion de Euro. Mi se pare enorm, însă parcul arată foarte bine: gazonul e tuns și poți sta pe iarbă între copacii foarte înalți, există un teren de sport și câteva țarcuri pentru câini, wifi-ul e gratis, cișmelele au apă, iar băncile sunt curate.
Spun toate astea pentru că am fost recent în orașul meu de baștină unde am admirat parcul copilăriei mele, acum năpădit de buruieni cât un stat de om, cu pavajul spart și băncile distruse, cărări bătătorite și un singur coș de gunoi – și mi-am amintit cum strâmbă din nas bănățenii (și nu numai ei) când aud de București.
Sper ca peste vreo 2-3 ani să găsesc Teatrul de vară renovat și să mă pot plimba prin amfiteatru, iar toată mizeria de acum să rămână doar un vis urât.
