La trei ore de Lima e locul ăsta spectaculos, înconjurat de dune de nisip și de Oceanul Pacific. Un refugiu pentru iubitorii de soare, kite surfing și viață bună.
Lima-Paracas
După trei zile de carantină națională în Peru de abia așteptam să evadez: la câtă poliție era în Lima pe străzi, avertizându-te să stai în casă (a fost doar Paștele, nu vreo catastrofă națională), n-am mai îndrăznit nici să mă plimb pe furiș. Duminică a fost ultima zi de carantină, dar au permis reluarea transportului regional, pentru ca oamenii să se poată întoarce acasă.
Dimineața am luat un Uber și am fugit la autogară. Acolo, surpriză: se făceau teste de Covid înainte de îmbarcare. Mai aveam 10 minute până pleca autocarul, m-am așezat la coadă și noroc că am cerut mai multe informații, am aflat că trebuie să te testezi doar pentru cursele de peste 8 ore. Drumul meu era de 3 ore, un nene m-a ajutat cu indicații, am completat un formular, mi-am luat pachețelul de mic dejun (un baton de cereale și alte prostioare) și m-am îmbarcat. Cruz del Sur are niște autocare cu două etaje, moderne, cu sistem de divertisment la bord, dar fără WIFI, din păcate. Au și însoțitoare de bord, e ca în avion.
Peisajele sunt ireale când ieși din Lima, dune de nisip și oceanul Pacific. Tot drumul e așa și apoi ajungi în Paracas.
Paracas
Paracas e doar un orășel minuscul, dar e plin de hoteluri, vile de închiriat pe malul oceanului și resorturi de lux. Centrul e mic, cu câteva magazine și niște bodegi pe malul oceanului. Mi-era atât de foame încât prima grijă a fost să mănânc ceva – la primul restaurant am zis pas, prețurile erau cam mari și nu puteai mânca acolo din cauza nenorocitei ăsteia de carantină, vindeau doar la pachet.
În al doilea loc am ales ceva și doamna de acolo m-a pitit în spatele unui turn format din scaune de plastic. ”Nu pot să stau mai în față?” ”Nu, ne vor deranja…” (adică Poliția, care din când în când trecea pe stradă și striga în difuzoare să mergem acasă, să nu stăm pe afară șamd) Când au venit următorii mușterii, i-a așezat și pe ei în spatele altui turn format din scaune de plastic, ca să îi protejeze de ochiul vigilent al Poliției.
Voiam să mă plimb, să mă pliiiimb…mă săturasem de stat în casă! (am stat doar trei zile) Am găsit o promenadă pe malul oceanului, pe lângă vile cochete, probabil de închiriat sau case de vacanță. Peste tot lume care se relaxa la soare, pe șezlonguri, pe marginea piscinelor – lux și opulență, ce mai. Așa de plăcută a fost plimbarea, aș fi vrut să nu se mai termine!
Plaja cu flamingo
După ce am trecut de toate vilele astea și câteva resorturi, am ajuns pe o plajă publică unde se dădeau lecții de kite surfing. Trebuie să fie tare fain să fii purtat de vânt prin golful Paracas. Nici plimbările cu barca nu cred că sunt rele.
Dincolo de plaja asta începe Paracas National Reserve, o rezervație naturală cu păsări care cuibăresc pe malul oceanului, delfini și lei de mare. E un gard dincolo de care nu ai voie să treci pe plajă, pentru a proteja păsările. Mă gândeam să ocolesc pe șosea până la un punct de belvedere – chiar acolo era intrarea în rezervație și unul dintre angajați mi-a zis că e închis, dar se poate vizita începând cu a doua zi.
Înapoi spre Paracas
E minunat locul ăsta, cu golful înconjurat de dune de nisip – mi-a amintit de Aswan, aceleași culori aurii, bărci purtate de vânt, oameni relaxându-se. Și nici urmă de Poliție, să te trimită acasă într-o zi frumoasă de duminică când până și Isus a înviat.
