Sunt câțiva ani de când îmi tot propun să ajung în Republica Moldova, de fiecare dată găsind scuze și schimbându-mi planurile pentru locuri mai îndepărtate, rămânând una dintre puținele țări europene nevizitate de mine până acum. Însă când s-a ivit ocazia unei mini-vacanțe de 1 decembrie am decis, destul de subit, că e timpul să merg până la Chișinău.
De la București la Chișinău, cu trenul
Sunt două variante pentru a ajunge la Chișinău, pentru cei care nu au mașină: cu autocarul, drum mai scurt și mai ieftin, dar mai obositor, sau cu trenul, care ocolește prin Iași, stă minim două ore la graniță, dar măcar poți să dormi un simulacru de somn tot drumul.
Eu am ales trenul, m-am dus la gară și mi-am luat bilet la cușetă, iar seara, pe 29 noiembrie, m-am dus direct de la serviciu la gară, gata să înfrunt cele 14 ore, cât durează drumul (trenul Prietenia pleacă la 19.15 din Gara de Nord și ajunge la 9 dimineața în Chișinău).
Înainte de asta am trimis un email la consulatul moldovenesc să mă asigur că într-adevăr poți trece granița dincolo doar cu buletinul și am fost impresionată că mi s-a răspuns instantaneu că da, începând cu iunie 2015 poți merge în Moldova doar cu cartea de identitate.
Gara de Nord. Întuneric și frig și multă lume cu bagaje, așteptând să plece acasă. Trenul moldovenesc este cam vechi și demodat, cu perdeluțe aurii la fereastră și flori de plastic în fiecare compartiment. Când să mă sui în vagon ”provodnika” mă apucă strâns de braț și mă întreabă ”Ticket?” Am aflat după aceea că trenul, în general, nu e foarte aglomerat, mi s-a recomandat să iau patul de jos, că e mai comod, ceea ce într-un final am și făcut, deși inițial eram hotărâtă să mă cocoț la etaj, și n-a trecut mult și am adormit, în zdruncinăturile trenului.
M-am trezit pe la vreo 4 dimineața, la graniță, scotocind după buletin și explicând vameșului că în bagaj am numai ”haine”. Sinceră să fiu, după mai multe experiențe cu trenul prin Europa de Est, mă așteptam ca și la dus, și la întors, să avem o întârziere zdravănă, dar nu a fost deloc cazul – bătrânul tren a ajuns cu punctualitate la destinație de fiecare dată.
Bună dimineața, Chișinău!
Nimic nu se compară cu sosirea cu trenul într-o nouă țară! Dacă aterizarea pe un aeroport este impersonală, iar drumul cu autocarul e lipsit de farmec, cel cu trenul e simbolul perfect al călătoriei, acel drum pe care îl face un om fără niciun scop practic, doar de dragul explorării unor locuri. În Chișinău au o gară frumoasă și curată, iar eu m-am dat jos din tren, mi-am tras căciula de blană pe cap, și am plecat pe jos spre oraș.
Am stat în Chișinău la Hostel Suisse, la doi pași de Arcul de Triumf și parcul Ștefan cel Mare și Sfânt, adică chiar în buricul târgului. Până am ajuns acolo mi-au defilat prin față imaginile cu piața de vechituri de lângă gară, unde oamenii își vând cârpele și bulendrele întinse pe jos, pe caldarâm, cele cu bazarul cu de toate, autobuzele cam vechi, ca niște ciorapi desperecheați, blocurile și clădirile construite haotic și străzile sparte. De pe drum am remarcat că au și ei destule mall-uri și centre comerciale, chiar dacă nu așa de mari ca la noi. De abia când am ajuns pe bulevardul Ștefan ce Mare și Sfânt s-a mai schimbat peisajul.
O plimbare cu soare
În prima zi acolo am avut parte de o zi cu soare: un pic cam frig, dar cu lumină frumoasă. După ce m-am cazat am plecat să explorez, la întâmplare, orașul, ghidându-mă după nimic altceva decât propria mea poftă de a vedea ce pot găsi după colț.
Am descoperit alte nuanțe ale orașului: case vechi care sunt monumente de arhitectură, clădiri mai noi care mi-au amintit de Moscova, cartiere de blocuri identice cu cele de la noi, lebede uriașe care veghează câte o peluză, bisericuțe de lemn construite te miri unde, o cafenea plină cu studenți arabi, unde m-am oprit pentru un cappucino cu scorțișoară.
La biserica Buna Vestire, undeva după niște blocuri, în drumul meu spre Circ, am cumpărat câteva lumânări de la o babushka de maxim un metru înălțime. Am intrat în vorbă cu ea pentru că nu știam unde se aprind lumânările, i-am explicat că în România sunt niște cutii de metal afară, iar ea mi-a indicat locurile potrivite din biserică. Am plecat și când să ies pe poartă, a venit după mine strigând ”Nu v-ați închinat la moaște!” Aoleu! 😀
A trebuit să mă întorc – cum putusem să fac așa o greșeală monumentală, în Moldova fiind? Moaștele erau ale Agatiei, ale lui Gavriil și ale lui Pantilimon, iar dacă cuvântul ”moaște” m-a dus cu gândul la niște schelete perfect păstrate, s-a dovedit că ele erau de fapt niște chestii minuscule prinse într-o bijuterie în formă de cruce.
După ce am traversat jumătate de oraș am ajuns în cele din urmă și la Circ, o construcție abandonată lângă care veghează un stâlp cu o minge de fotbal în vârf – parte din absurdul unui oraș care își caută identitatea pierdută și împrumută elemente disparate de ici și colo, eșuând să încropească ceva unitar.
Prima ninsoare
Într-o altă zi, după o tentativă eșuată de a găsi autobuzul pentru Bălți, m-am înarmat cu un alt cappucino mare cumpărat de lângă Piața Centrală și am plecat din nou prin oraș. În Chișinău se bea o cafea bună, iar mie mi-au plăcut mult acele ”cafenele motorizate”, practic o mașină tip van în spatele căreia se instalează un espressor de la care îți poți lua orice fel de cafea dorești – prețurile în Chișinău sunt mici, de exemplu un cappucino mare costă 25 MDL, adică 5.3 lei.
În zilele următoare am avut grijă să îmi iau cafeaua din același loc, în parte pentru că era bună, în parte pentru moldoveanul blond-bărbos care făcea cafeaua și căruia, în ultima zi i-am dat, din greșeală, 100 MDL în locul unei bancnote de 1 MDL, pentru că toate arată la fel.
Prima ninsoare din sezonul de iarnă 2016-2017 am văzut-o la Chișinău, o fulguială care a ținut cam toată ziua, dar nu a avut putere să se aștearnă într-un strat mai gros. Am luat-o pe o stradă paralelă cu bulevardul Ștefan cel Mare (strada 31 august 1989), o zonă care mie mi-a plăcut cel mai mult în Chișinău, cu case vechi și un aer mic-burghez. M-am oprit lângă Liceul Român-Francez și Ambasada României unde copiii încercau să se dea, chiuind, pe zăpada proaspătă.
Chiar acolo, pe peretele unei biserici, era montat un ecran mare care repeta la infinit ”La mulți ani, România!” și ”1 decembrie, ziua națională a României”. Acum realizez că avea legătură cu vecinătatea Ambasadei Române, dar atunci, când l-am văzut prima dată, am fost impresionată pentru că senzația mea, când am fost în Chișinău, a fost că sunt undeva prin România, poate prin Iași sau prin Suceava, nicidecum într-o ”altă țară”.
Nu mă gândisem până atunci prea mult la lucrurile astea, deși bunica mea dinspre mamă de acolo se trage. În București înscrisurile de pe pereți cu ”Basarabia e România” mi se păreau ceva abstract, dar în Chișinău, auzind vorbindu-se limba româna peste tot în jurul meu și văzând toate afișajele scrise aproape exclusiv în română, am simțit pentru prima dată că lucrurile astea mă privesc și pe mine, în mod direct.
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
Am ajuns mai mult întâmplător la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, o clădire pe care inițial am confundat-o cu… o sinagogă. Muzeul este un fel de Antipa combinat cu Muzeul Țăranului Român, prin care eu am trecut foarte rapid, ușor plictisită de clasicele exponate numai bune pentru excursii școlare. M-am oprit din goana mea în fața scheletului unui dinozaur de 5 metri înălțime și m-a amuzat / iritat atitudinea unui supraveghetor, tipică pentru Moldova, am observat mai târziu, de a-ți da indicații pe care trebuie să le respecți cu precizie (”luați-o pe aici, stați jos, la stânga, la dreapta”).
Lucruri utile: biletul de intrare costă 10 MDL (aproximativ 2 lei).
Grădina Botanică / Vivarium
La Muzeul de Etnografie mi-a fost recomandată Grădina Botanică aflată în apropiere, pentru că ”acolo totul este viu”. Am găsit un amestec de grădină botanică și grădină zoologică: într-o cameră nu foarte mare stăteau cam înghesuite multe cuști cu tot felul de păsări, dar și un șarpe mare alb și un aligator.
Mi s-a părut ironic că vânătorii și vânatul stau închiși laolaltă în același spațiu. Afară, în mica grădină botanică, sunt țarcurile struților Emu și ale altor păsări care se înțeleg bine cu frigul. În cele din urmă, tot umblând lelea pe străzi am ajuns și în Parcul Valea Morilor.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 20 MDL (aproximativ 4.2 lei).
Cimitirul Evreiesc
Ținta plimbării mele a fost Cimitirul Evreiesc despre care citisem în Atlas Obscura. Ce n-am realizat eu e că cimitirul e destul de departe de centru: ori pentru că eram prea obosită, ori pentru că era cam frig, cert e că la un moment dat mă săturasem să tot merg pe jos. Nici nu știam ce autobuz să iau, nici nu prea trecea nimic pe strada interminabilă de lângă Parcul Dendrariu, așa că de abia așteptam să vizitez cimitirul ăla (cine mă pusese să merg acolo?!) și să mănânc ceva. Cimitirul e destul de mare și pustiu, dar nu m-a impresionat în mod deosebit.
Casa-Muzeu Aleksandr Pușkin
În Chișinău sunt vreo 7 muzee cu totul, așa că inevitabil am ajuns și la casa lui Pușkin. Acesta a căzut în dizgrația țarului și a fost izgonit la Chișinău, pentru vreo trei ani. Pușkin avea, la vremea aia, 21 de ani, așa că trebuie să se fi plictisit înfiorător într-un așa fund de țară, cum trebuie să i se fi părut Chișinăul la vremea aia.
De plictiseală scrie în exil unele din operele sale foarte cunoscute, ca Șalul negru, care mi-a fost recitat de o doamnă în vârstă într-o gară rece ca gheața, și începe să lucreze la romanul în versuri Evghenii Oneghin. De altfel, una din sălile muzeului este dedicată acestei lucrări. Pușkin a fost prieten cu Zamfir Ralli-Arbore din satul Dolna, unde s-a îndrăgostit de o țigancă (Zamfira), care a fost până la urmă omorâtă de iubitul ei țigan.
Doamnele de la muzeu vorbeau aproape exclusiv rusa, doar una dintre ele știa românește și m-a întrebat, aflând că sunt din București, dacă sunt ”în ospeție”, așa că a trebuit să mă gândesc o clipă sau două dacă chiar sunt, stând la un hotel, dar n-am mai apucat să răspund pentru că a venit un grup de români, dând astfel peste cap programul liniștit de la casa-muzeu Pușkin.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 10 MDL (aproximativ 2 lei).
Muzeul Național de Artă
Într-o clădire care a fost renovată și cu fonduri de la guvernul României, șade Muzeul Național de Artă, destul de modest din punct de vedere al exponatelor. Mi-au plăcut tablourile lui Mihail Grecu, dar în afară de astea nu sunt foarte multe de văzut.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 10 MDL (aproximativ 2 lei).
Piața Centrală
E un loc care definește orașul Chișinău, un amestec de piață de legume, mașini și oameni. Găsești acolo orice, de la fructe de import la pește și frunze uscate de stejar (habar n-am la ce folosesc astea), ouă, mașini care vând nuci din portbagaj, păsări sacrificate și jumulite, carne de porc vândută pe lăzi puse direct pe caldarâm, totul într-un talmeș balbeș în care nimeni nu-și face griji pentru igienă sau praf.
În continuarea pieței centrale se găsește autogara centrală, impropriu spus autogară, sunt doar multe mașini care ocupă toate trotuarele și străzile din jur: de acolo se pleacă spre Orhei, Tiraspol și alte locuri pe care nu le cunosc.
Lângă piață e un bazar, iar dacă te plimbi pe străzile din jur vei vedea peste tot mașini, tarabe, chioșcuri și oameni mulți cu plase și sacoșe. Mi s-a părut un loc fascinant, dar în care m-am jenat să fac prea multe poze.
Cam asta a fost mini-vacanța mea de la Chișinău. O să povestesc separat despre Orheiul Vechi și Mănăstirea Suruceni, singurele locuri din Moldova pe care am apucat să le văd. Deh, ziua scurtă, vremea rea și lenea mare.
Buget pentru Chișinău
Am petrecut în Republica Moldova cinci zile și a fost, probabil, una din cele mai ieftine vacanțe de până acum: am cheltuit cu totul 580 lei, din care aproape jumătate a fost costul biletului de tren. Am vizitat: Chișinău, Orheiul Vechi, Mănăstirea Suruceni.
Cheltuială | Suma în MDL | Suma în RON |
---|---|---|
Bilet de tren București-Chișinău și retur | 1140 MDL | 245 lei |
Bilet marshrutka Chișinău-Orheiul Vechi | 26 MDL | 5.5 lei |
Bilet marshrutka Trebujeni-Chișinău | 20 MDL | 4.3 lei |
Bilet de intrare Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală | 10 MDL | 2.15 lei |
Bilet de intrare Grădina Botanică / Vivarium | 20 MDL | 4.3 lei |
Bilet marshrutka Chișinău-Suruceni | 10 MDL | 2.15 lei |
Bilet marshrutka Suruceni-Chișinău | 10 MDL | 2.15 lei |
Bilet de intrare Muzeul Național de Artă | 10 MDL | 2.15 lei |
Bilet de intrare Casa-Muzeu Aleksandr Pușkin | 10 MDL | 2.15 lei |
Total | 1.773 MDL | 380 lei |
Biletul de tren București-Chișinău
A costat 245 de lei dus-întors la cușetă de patru locuri. Trenul e cam vechi, dar sunt condiții decente și poți dormi (aproape tot) drumul. Trenul Prietenia pleacă la 19.15 din București și ajunge la 9 dimineața în Chișinău, după ce stă aproximativ două ore la graniță să i se schimbe roțile. În caz că nu știți, în Rusia și fostele state sovietice ecartamentul este mai lat decât în restul Europei, iar trenurile noastre nu pot circula pe această cale ferată.
La granița cu Moldova și Ucraina vagoanele trenurilor sunt separate unele de altele, ridicate cu niște scripeți și li se montează un set diferit de roți. Pasagerii rămân, în timpul ăsta, în vagoane, pentru că ești la graniță și n-ai voie să umbli brambura pe acolo. Toată tevatura asta cu roțile de tren durează cam o oră la un tren mai scurt, nu prea simți când vagonul este ridicat în aer, doar la întoarcerea de la Chișinău a fost o mică zdruncinătură când au așezat vagonul din nou pe șine.
Când am fost la Moscova am ajuns ziua la graniță și am putut vedea cum arată tot procesul – puteți vedea aici câteva imagini de atunci.
La întoarcerea spre București trenul pleacă din Chișinău la 16.45, ajunge la granița moldovenească la 19.15, la 20.45 e la granița cu România, iar la 21.45 pleacă de la granița românească spre Iași (ore aproximative, valabile pentru noaptea în care am călătorit eu). La 6 dimineața trenul ajunge în București.
O variantă mai ieftină de a ajunge la Chișinău este cu autocarul, biletul costă 85 de lei, iar drumul durează 9 ore.
Trecerea graniței
Începând cu iunie 2015 cetățenii români pot vizita Republica Moldova doar cu actul de identitate. Atenție, Transnistria are propriile reguli și îți trebuie un pașaport valabil ca să poți trece granița.
Cazare
Am stat la Suisse Hostel, care are apartamente și dormitoare în centrul Chișinăului (chiar lângă Arcul de Triumf). Camerele sunt modern mobilate și curate – fiind extra-sezon erau puțini turiști, eu am împărțit camera cu o doamnă care vorbea numai rusă.
Transport
Transport suburban: sunt mai multe autogări de unde se poate lua o marshrutka spre diverse destinații. Autogara centrală este lângă Piața Centrală, de acolo pleacă mașinile pentru Orheiul Vechi, Tiraspol sau Bender, Suruceni, Mileștii Mici și alte locuri.
Transport urban: un bilet de autobuz / troleibuz costă 2 MDL (aprox. 50 de bani românești), biletul se cumpără din autobuz de la taxator. Nu mai văzusem demult sistemul ăsta, dar în Chișinău fiecare autobuz are propriul său taxator care vinde biletele și verifică abonamentele. În Chișinău nu există metrou.
Mâncare
Am mâncat la Gălbenuș, un împinge-tava moldovenesc – două feluri de mâncare caldă costă în jur de 50-70 MDL (10-15 lei). E o opțiune ieftină și rapidă pentru masa de prânz, dar mâncarea poate fi călâie în loc de caldă, dacă nu le ceri să o încălzească la microunde. La Andy’s Pizza au și mâncare gătită, prețurile sunt duble decât cele de la Gălbenuș și trebuie să aștepți vreo 20 de minute.
Mi-a plăcut cafeaua din Chișinău, un cappucino mare costă 25 MDL (aprox. 5.3 lei) și o poți cumpăra și de pe stradă, din niște mașini care au espressor în portbagaj.
Shopping
M-am plimbat mult și prin magazine, fiind frig și ziua foarte scurtă ajungeam inevitabil să colind centrele lor comerciale. Chiar dacă predomină marfa ieftină care se vinde la tarabe sau în magazine, am văzut produse de calitate bună, dar la un preț similar celor din România.
Mi-au plăcut în mod deosebit mănușile de piele produse de firma Valenti: o pereche costa 900 MDL (aprox. 200 de lei), aveau diverse culori, iar pielea era extrem de fină. Am mai văzut haine, paltoane cu blană naturală (unul care îmi plăcuse costa peste 5.000 MDL), șaluri de lână rusești.
La categoria mâncare și băutură, vinurile sunt vedetele. Un vin bun costă de la 60 la 300 MDL, eu am cumpărat cu 56 MDL un vin Cricova foarte bun, pe care mi-ar plăcea să-l găsesc și în România. Nu am fost în vizită la nicio cramă (Mileștii Mici, Cricova sau Tipova) – era prea frig ca să vizitez niște beciuri, dar dacă voi merge vreodată vara acolo, mi-ar plăcea să fac și asta.
Dacă vreți să vă întoarceți în țară cu vin moldovenesc sau alte produse, trebuie să respectați reglementările vamale pentru trecerea graniței dintr-un stat necomunitar. Citiți aici ce și cât aveți voie să aduceți în România, la vin limita este de 4 litri.
De asemenea, nu e recomandat să aveți la voi produse de origine animală – când am trecut eu granița vameșii întrebau de astfel de produse pentru că era nu știu ce epidemie în afara Uniunii. Vinuri moldovenești se pot cumpăra online și de pe acest site.
Bomboanele de ciocolată: sunt peste tot, atât Bucuria, cât și alte mărci. Bucuria are magazine și în București, așa că nu mai trebuie să îi aștepți pe colegii care au fost la Chișinău să se întoarcă cu punga de bomboane 😊 În supermarketuri sunt multe mărfuri ca la noi, dar mi s-au părut mai bine aprovizionate decât ale noastre în ceea ce privește mâncarea: am văzut multe feluri de produse din pește (x feluri de pește afumat, care în România lipsesc cu desăvârșire), icre, păsăret de tot felul (inclusiv potârnichi), ape minerale din Caucaz și altele care nu se găsesc la noi.
Limba română
În Chișinău limba română predomină, afișajele sunt 99% în română, dar din când în când poți întâlni pe stradă oameni care vorbesc numai limba rusă. Mă așteptam să întâlnesc un accent mai pregnant și mai multe exprimări amuzante (anunț mare la un magazin din Chișinău: ”Ne-am deschis!” 😊), dar în afară de câteva cazuri izolate, nu e cine știe ce diferență față de româna ”noastră”. Înțeleg că în alte părți ale țării lucrurile stau un pic diferit, dar eu m-am învârtit în și pe lângă Chișinău, așa că nu am de unde să știu.
Vremea
Am fost acolo pe 30 noiembrie – 4 decembrie, era rece și a fulguit un pic, dar n-a fost extraordinar de frig.
Alte locuri de vizitat în Moldova
Cramele (Mileștii Mici, Cricova, Tipova, Chateau Vartely), Soroca, Bălți, Cahul, regiunea autonomă Găgăuzia (Comrat) și țărișoara nerecunoscută de nimeni Transnistria (Tiraspol și Bender / Tighina).
În concluzie, mi-a luat niște ani ca să trec granița spre Moldova, dar acum mă gândesc deja să revin acolo, însă într-o perioadă mai caldă, când e ziua mai lungă.
M-am bucurat mult sa gasesc articolul acesta pe blog :)Te urmaresc de ceva timp si stiam ca aveai in plan sa vizitezi Chisinaul, sincer credeam ca nu o sa iti placa.Am ramas placut surprinsa de cele scrise in articolul acesta, si chiar emotionata pot spune, sa vad poze cu Liceul in care am invatat, strazile copilarii mele…Ehh…Multumesc pentru ca mi-ai facut seara mai frumoasa.P.S. Chisinaul e magnific in luna mai…Te asteptam cu drag
Asa ma gandeam si eu, ca primavara e, probabil, cel mai frumos la Chisinau. Ma bucur ca te-ai bucurat 😊