Treceam prin Piața Universității când am dat peste un adevărat șantier acolo, cu ziariști zumzăind prin preajmă și oameni trăgând cu ochiul prin gard. Un cetățean de lângă mine exclamă: „Ce multe sunt!”. Mă uit și eu – erau oseminte omenești, mai multe în fiecare groapă. Îl rog pe paznicul de la intrare să mă lase și pe mine înăuntru „un minut”. „De la ce ziar sunteți?” mă întreabă el. „De la… niciunul”. Mă lasă totuși, sfătuindu-mă să spun că sunt „de la presă” dacă îmi mai pune cineva aceeași întrebare.
Sunt multe gropi, unele au deja înălțimea unui om și scheletele sunt vizibile, curățate de către arheologii prezenți acolo. Osemintele aparțin, se pare, unui cimitir din secolul al XVI-lea. 400 de ani mai târziu, la construcția unei parcări subterane ies la iveală 40-50 de schelete omeșenești.
Înapoi spre casă: în autobuz niște gospodine discută despre murături, în timp ce o fată cu panglică-n păr spune foarte hotărâtă că nu vrea să meargă la Marinică. Cât despre mine întâmplarea cu osemintele m-a făcut ciudat de fericită – îmi amintesc de micul sicriu încă intact în care un copil și-a dormit liniștit ultimul somn și acel schelet atât de frumos cu mâinile încrucișate pe piept. 400 de ani trec într-o clipă, iar în noiembrie 2010 sunt scoase la lumină și noi le privim uimiți. Care o fi fost povestea acestor oameni?
Foarte interesant!
Foarte tare. Si imi place si prelucrarea gen HDR!!!! Foarte foarte foarte tare!!! O sa trec si eu pe acolo maine 😀
Neaparat! Cand mai avem ocazia sa fotografiem asa ceva? 😛
Eu eram suparata ca au mutat statuile de acolo ca sa faca parcarea, dar acum parca sunt mai mult curioasa decat suparata.:)
Wow! Draga mea, descoperirea în sine e foarte interesantă, dar trebuie să-ți spun că nu am văzut în niciunul din articolele de ziar de pe online fotografii atât de bune ca ale tale! Felicitări!
Lia, nu cred ca-i lasa pe ziaristi sa isi prelucreze prea mult fotografiile, iar pentru mine asta-i toata distractia 🙂 Multumesc si ai grija de tine prin nordul cel friguros…