Buhara: bazaruri cu covoare și ”suzane”, minarete, moschee și medrese, plus ziduri ca nisipul, contopindu-se cu cerul senin.
Buhara
La prima plimbare prin oraș Buhara nu prea mi-a plăcut: prea mulți turiști, prea multe magazine în fiecare medresă (ba chiar și în vechi moschei!), prea multă hărțuire din partea vânzătorilor de suveniruri, covoare, suzane (broderii uzbece), păpuși, rochii și cuțite. Totul prea turistic pentru gustul meu, ca un fals caravanserai ridicat repede pe Drumul Mătăsii ca să impresioneze turiștii.
Dar a doua zi am găsit un oraș diferit: m-am urcat pe acoperișul unei medrese mici, în afara zonei turistice, am vizitat o casă muzeu ținută de un moșuleț, iar când am ajuns în piața cu Minaretul Kalon și Medresa Mir-i-Arab nu era aproape nimeni acolo. Un oraș abandonat în voia soarelui și a liniștii care s-au așternut pe vechiul Drum al Mătăsii.
Toqi Sarrofon Bazaar
Zona comercială e pe lângă acest Bazarul Toqi Sarrofon…și un pic mai departe, spre minaretul cel mare (toqi înseamnă domul comercianților). Aici începe o zonă pietonală mai lungă, cu medrese (școli coranice), magazine și restaurante. În bazar e o cafenea cu vedere drăguță și o cafea decentă, cât să prinzi puteri să înfrunți toți negustorii de suveniruri care te pândesc după colț.
Pe mine mă interesau niște rochii (sau măcar o rochie), dar m-am potolit după ce am auzit prețurile: 200 dolari, 250…300. Caftane din mătase sau rochii din bumbac la prețuri piperate, după care tot ce vezi arată a ceea ce sunt: mărfuri fără valoarea.
N-am întrebat cât costă un covor (”covor de Buhara”), probabil câteva mii de dolari. Dacă nu-ți permiți produsele mai scumpe, te poți bucura măcar de priveliști: majoritatea locurilor sunt gratuite în Buhara, dar și într-o stare mai proastă. Am văzut medrese dărăpănate, mici șantiere ici și colo, tentative de restaurare. Prin comparație Samarkand arată mult mai bine și mai monumental, totul e maiestuos acolo, pe când în Buhara dimensiunile sunt mai aproape de pământ și de culoarea acestuia.
Medresa Ulugbek
Ulugbek e o medresă din secolul 15 într-o stare destul de proastă. Și aici am găsit câțiva vânzătoare de suveniruri care nu m-au scos din ”lapachka” (un fel de ”drăguța mea” în rusă, dacă am înțeles corect).
Toqi Zargaron
Alt bazar cu mărfuri, am găsit chiar și un atelier de suzani într-o veche moschee. Suzani sunt tapițerii brodate de mână pe bumbac sau pe mătase. Sunt specifice Uzbekistanului și se vând peste tot, în diverse mărimi.
Medresa Mir-i-Arab
Toate drumurile duc la Medresa Mir-i-Arab în fața căreia sunt o moschee și cel mai înalt minaret din Buhara, Minaretul Kalon. Împreună formează ansamblul Po-i-Kalyan, construit de Ubaydullah-khan, primul dintre șaibanizi care a făcut din Buhara capitala sa.
Minaretul este extrem de tentant, dar nu poți urca în el, este închis pentru că s-au stricat niște trepte (am întrebat două persoane, eram chitită să urc acolo). Intrarea trebuie să fie prin subteran, căci i-am dat târcoale și nu e nicio ușă la nivelul solului.
Mir-i Arab înseamnă ”prinț al arabilor” și se referă la Șeicul Abdullah Yamani din Yemen care a ajuns faimos conducând comunitatea musulmană din Buhara și a fost înmormântat acolo. Medresa este un colegiu activ și închisă vizitatorilor, absolvenții școlii, după ce își iau diploma, pot deveni funcționari sau profesori.
Moscheea Kalyan, de vizavi, e un loc vast și pașnic, în care îți poți petrece după amiaza pe una dintre bănci, admirând turlele azurii ale medresei.
Chasmai-Mirob
Chasmai-Mirob e un restaurant cu priveliște frumoasă și mâncare mediocră, sunt locuri cu mâncare mult mai bună în Buhara, dar nici unul nu-ți oferă vedere spre Minaretul Kalon.
Fortăreața Ark
Ark e o fortăreață uriașă construită prin secolul 5, reședință a mai multor curți regale. În afară de zidurile fotogenice, umflate ca niște caftane, interiorul e destul de neinteresant, iar fortăreața e prea departe ca să poți avea o vedere panoramică spre centrul istoric. Alături e Bukhara Tower, unde pentru 40.000 sum poți urca pentru a vedea…probabil fortăreața, toate celelalte sunt prea departe.
Lucruri utile: biletul de intrare pentru Fortăreața Ark a fost 40.000 sum (17 lei).
Medresa Chor Minor
Medresa Chor Minor e micuță, cochetă și în afara zonei turistice. A fost construită de un negustor turc în secolul 19, într-o perioadă când Buhara trăia un declin, cu toate astea negustorul a ridicat o construcție încântătoare, perfect echilibrată.
In interior e un magazin de suveniruri (desigur, ce altceva?!), dar am făcut bine că am intrat, am aflat că pot urca pe acoperiș și nu sunt eu persoana care să refuze așa ceva! 😀
Lucruri utile: intrarea pentru acoperiș costă 5.000 sum (2 lei).
Casa Muzeu Hawveli
Pe drumul de întoarcere, pe o alee oarecare, am trecut pe lângă această casă-muzeu și moșul care avea grijă de ea efectiv m-a luat de pe stradă ca să-i vizitez muzeul. Este o locuință uzbecă părăginită, cu tot felul de obiecte vechi: podeaua era din pământ, pereții stăteau să cadă, dar asta nu m-a oprit să mă urc pe acoperiș când am fost invitată 😀 Panorama nu a fost ceva excepțional, dar sentimentul de libertate a fost.
Lucruri utile: moșul s-a dovedit mai scump decât intrarea la Registan, a cerut 60.000 sum, i-am dat 55.000 (23 lei).
Restaurantul Ayvan
Un restaurant cu mâncare bună și un decor pe măsură: casa a fost construită de un negustor bogat în secolul 19 și renovată în anii ’90 după ce a devenit din nou proprietate privată. Versuri ebraice, picturi luxoase, ceainice în fiecare firidă și un decor care reflectă talentul maeștrilor secolului al 19-lea.
Lucruri utile: mâncarea și un mojito au fost 138.000 sum (58 lei).
Labi hovuz
Un alt loc în care am mâncat de mai multe ori este Labi hovuz cu terasă pe malul unui havuz cu rațe. E destul de plin mai tot timpul, mâncarea e bună la prețuri nu foarte mari.
Lucruri utile
Am stat la Art Guest House USTO, o cameră cu baie la comun a costat 600.000 sum (253 lei) pentru patru nopți. E o cazare decentă, camerele sunt banale și internetul e cam slab, dar au o sală de mese interesantă, asemănătoare cu ce am văzut la Ayvan sau la casa-muzeu, cu tot felul de firide în care șed cuminți o grămadă de ceainice. Soțul proprietarei, acum decedat, a fost pictor și sunt multe tablouri frumoase în încăperile de jos.
