Nisipurile arabe Nisipurile arabe

Nisipurile arabe

Între 1945 și 1950 Wilfred Thesiger, un explorator britanic care va ajunge cunoscut prin Arabia sub numele de „Umbarak”, a făcut mai multe traversări ale deșertului Rub al-Khali, pe niște trasee pe care nici un alt occidental nu le făcuse până atunci. Thesiger s-a împrietenit cu beduinii și a trăit alături de ei în perioada în care s-a aflat în Arabia (cea Saudită, Emirate, dar și prin Oman) și le surprinde ultimele perioade ale vieții nomade într-o carte devenită clasică: Nisipurile arabe.

Îmi amintesc de o întrebare de mai demult a cuiva care voia să știe ce a fost acolo (în peninsula arabă) înainte de a exista EAU, Arabia Saudită și Qatar. Păi… nu a fost nimic, era o societate tribală în care diverși emiri, imami și conducători locali își împărțeau puterea și zonele de influență. Beduinii stăpâneau deșertul, în timp ce arabii sedentari stăpâneau satele și orașele de pe țărmul oceanului. În carte Abu Dhabi este un târg prăfuit, iar Dubaiul era, la momentul ăla, „neschimbat”.

Thesiger îi admiră pe beduini, care făceau raiduri prin deșert și trăiau una din cele mai grele vieți care au fost date oamenilor, dar e conștient că stilul lor de viață este pe ducă și că nu în foarte mulți ani vor fi doar o forță de muncă necalificată pierzând vremea la marginea câmpurilor petrolifere. Sunt ultimii ani de libertate într-un teritoriu marcat de răfuieli între triburi, în care nu există nici un alt mare stăpân în afară de Dumnezeu și nici o altă religie în afară de islam.

Pentru mine explorarea era o aventură personală. Nu m-am dus în Deșertul Arabiei pentru a colecționa plante, nici pentru a face o hartă; astfel de lucruri au fost incidentale. În adâncul sufletului, știam că a scrie sau chiar a vorbi despre călătoriile mele însemna să iau din strălucirea realizării. M-am dus acolo pentru a găsi liniștea în greutatea călătoriei în deșert și în compania unor oameni ai deșertului. Mi-am stabilit un țel în aceste călătorii și, deși țelul în sine nu era important, atingerea lui trebuia să merite toate eforturile și sacrificiile.

Thesiger, un pasionat fotograf, a făcut o serie de fotografii-document despre beduini și viața lor din deșert – le puteți admira pe www.prmprints.com, ca pe o mărturie a unui trai demult apus, o dată cu dispariția deșertului într-o mare de petrol, de bani și de alte interese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *