Home Europa Nisa: furtună pe Marea Mediterană

Nisa: furtună pe Marea Mediterană

by Anca @ 1001 călătorii
1033 views

Am încheiat călătoria mea franțuzească acolo unde am început-o: în Nisa. Ultima zi mi-a adus, în afară de soarele cu care mă obișnuisem deja, și o furtună pe mare care s-a întins treptat și pe uscat. Un vânt puternic a umflat Mediterana, aducând valuri uriașe care se spărgeau de țărm spre deliciul fotografilor de pe Promenade des Anglais. Valurile ofereau o baie gratuită și sărată oricui se hazarda să stea prea aproape de țărm și țac-țac-țac toate aparatele foto imortalizau iute momentul respectiv.

Am luat-o întâi prin orașul vechi (care mi-a plăcut foarte mult), apoi sus la castel unde nu am găsit nici un castel, ci niște panorame frumoase asupra golfului Nisei de un azur învolburat. Coasta de Azur nu se numește degeaba așa. Tot din vârful dealului se zărește portul, care e în partea cealaltă – aceea e faimoasa imagine cu Nisa care apare pe majoritatea cărților poștale. Târziu de tot, după ce mă urcasem deja în autobuzul pentru aeroport, s-a pornit și ploaia – o ultimă privire asupra hotelului Negresco și gata vacanța mea de pe Coasta de Azur.

Nisa01.JPGNisa02.JPGNisa03.JPGNisa04.JPGNisa05.JPGNisa06.JPGNisa07.JPGNisa08.JPGNisa09.JPGNisa10.JPGNisa11.JPGNisa12.JPGNisa13.JPGNisa14.JPGNisa15.JPGNisa16.JPGNisa17.JPG

7 comentarii
0

7 comentarii

Liliana 2 august 2012 - 10:54 am

Ah, şi ăştia cu steagul ăla de curcubeu?

Răspunde
Anda 2 august 2012 - 11:24 am

Ce valuri maaari! Nu ti-a fost frica? Parca venea tsunami-ul!!!

Răspunde
Anca @ 1001 călătorii 2 august 2012 - 11:25 am

Erau mari, dar imi placea sa le vad asa aproape 🙂

Răspunde
Bia 2 august 2012 - 12:13 pm

Perfect orasul asta, iar marea, of Doamne cum arata marea!!! Ce culoare!!!
Asa valuri superbe numai la Sf. Gheorghe (unde se varsa Dunarea in mare) am mai vazut si ce balaceala am tras in ele :))

Răspunde
Larisa 4 august 2012 - 1:14 am

Foarte frumoase fotografiile! Este un oras tare fain! Intr-adevar, nu degeaba i se zice Coasta de Azur :p, marea are o culoare aproape ireala.

Răspunde
gabi8154 4 august 2012 - 10:57 pm

Ca de obicei, fotografii de exceptie! Si eu mi-am pastrat loc pe retina, la plecarea din Nisa, ca ultima imagine, pentru Hotel Negresco! Sunt indragostita iremediabil de Nisa!

Răspunde
Ioana 6 noiembrie 2013 - 6:00 pm

Woaaaa! Ce valuri frumoase! 🙂

Răspunde

Leave a Comment

O să îți placă și: