Un traseu care se poate face în weekend, dar e destul de obositor datorită lungimii drumului până acolo, este București – Peștera Magurata (Bulgaria) – Niš (Serbia) – Vârful Midzor din Munții Stara Planina. Zona aceasta din Serbia e mai puțin cunoscută și promovată la noi și mă bucur că am ajuns acolo: în Valea Timocului locuiesc mulți vlahi, vorbitori de limbă română, și a fost amuzant să descoperim că unul dintre ”sârbii” de la vama dintre Serbia și Bulgaria vorbea perfect limba română.
Sumar
Peștera Magurata și Lacul Rabisha
Prima oprire a fost în Bulgaria, la Peștera Magurata, care străbate muntele dintr-o parte în alta cale de vreo 2 kilometri. Mie traseul nu mi s-a părut chiar așa de lung, dar e relativ interesant, poate mai mult dacă îți plac peșterile.
Accesul și vizitarea: biletul de intrare costă 10 leva.
Niš
În 2012 era cât pe ce să vizitez orașul Niš, aveam bilet de tren pentru Sofia de acolo, dar trenul a avut întârziere și am ajuns până la urmă în Belgrad.
Deh, aventuri prin Balcani… De data asta am ajuns la timp și am avut timp să vizitez pe fugă centrul orașului, nu foarte mare: au o zonă pietonală și o cetate, dar probabil mai atractiv e să încerci bucătăria sârbă, care se bazează mult pe cărnuri fripte și dulciuri împrumutate din bucătăria turcă.
Munții Stara Planina
Din Niš se ajunge în două ore în stațiunea montană Babin Zub, de unde începe traseul spre Vârful Midzor (2170 metri), cel mai înalt vârf din Serbia. Traseul spre Midzor e de dificultate medie și se desfășoară mai mult pe platou, dar e destul de lung, în jur de 15 kilometri dus-întors. Eu nu am mai urcat pe vârf, dar nu regret, am avut mai mult timp să admir peisajele din jur, ba chiar să văd o căprioară care a zbughit-o la vederea mea.
Accesul și vizitarea: găsiți cazare în Babin Zub la Planinarski dom Babin Zub.
Cum ajungi pe Vârful Midzor
Traseul București – Peștera Magurata (Bulgaria) – Niš (Serbia) – Vârful Midzor din Munții Stara Planina traversează două granițe: cea dintre România și Bulgaria de la Calafat și încă una între Bulgaria și Serbia. Am făcut excursia cu o excursie organizată de Andinio Travel.
În Serbia se poate călători cu buletinul, moneda națională este dinarul sârbesc – din București puteți cumpăra leva și dinari de la casele de schimb valutar din Piața Unirii (Bulevardul Corneliu Coposu).