Un muzeu, o catedrală și-un dragon albastru

Proiectul meu de weekend e să vizitez toate muzeele din București (chiar dacă nu pot să fac asta în fiecare weekend), așa că într-o zi caniculară de iulie am pornit să revizitez Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC).

Întâi de toate am ocolit aiurea toată zona Palatului Parlamentului, am văzut Catedrala Neamului care e tot mai înaltă și mai urâtă și-am găsit un pokemon dragon albastru pe nume Michi care a ținut morțiș să vină cu mine. Mi-a zis că e el ghid turistic, a călătorit în TOATĂ lumea, știe nu știu câte limbi străine, poate să-mi poarte noroc, să-mi fie muză și bodyguard și tot ce trebuie eu să fac e să-l scutur, din când în când, de praf. Bine…

La muzeu, după ce am trecut de controlul bagajelor, cu dragonul în poșetă, am dat să plătesc biletul de intrare, am deschis portofelul și am constatat că nu aveam niciun ban la mine. Zero lei, pentru că îi lăsasem pe toți în poșetuță cu care fusesem la piață, iar cu cardul nu se putea plăti nimic. Și exact în clipa în care mă gândeam ”f&%$&#*, am venit până aici degeaba!”, domnul de la bilete mi-a zis ”lăsați, intrați așa” și mi-a dat un bilet gratis. Ce șmecher e dragonul ăsta, cred că o să-l păstrez până la urmă!

Cât despre muzeu – am văzut unele chestii faine, altele pe care le-am înțeles mai puțin și câteva care mi-au atras atenția, ca becul care se rotea singur pe un fir, la nesfârșit. Cred că unul din rolurile artei e și ăsta, să ne scoată din normalitatea banalitatea în care trăim zi de zi și să ne facă să gândim altfel despre noi și despre viața pe care o trăim. Păcat că în București avem prea puține muzee mari și bune, stăm mult mai prost decât alte orașe la capitolul ăsta.