Munții Drakensberg: liniștiți, puțin umblați și incredibil de frumoși, departe de imaginea clasică a savanelor pe care o avem despre Africa văzută de acasă. Dacă ajungi prin estul Africii de Sud, merită să îi ai pe listă.
Ce sunt Drakensbergii ăștia?
Drakensberg în limba zulu este uKhahlamba, adică „bariera cu sulițe”, datorită crestelor lor zimțate. Acolo e inima istorică a regatului Zulu, iar munții în sine au o semnificație culturală profundă, cu sute de picturi ale bushmen, care au trăit acolo mult înaintea zulu.
Munții s-au format în urmă cu aproximativ 180 de milioane de ani, în perioada Jurasicului, la despărțirea supercontinentului Gondwana (o masă continentală uriașă care includea Africa, America de Sud, Antarctica, India și Australia).
Ruptura a declanșat o activitate vulcanică masivă, scoarța terestră s-a subțiat și a permis magmei să iasă la suprafață. Toate erupțiile astea au acoperit regiunea cu lavă bazaltică, inclusiv ceea ce au devenit acum Munții Drakensberg.
Drakensberg este marginea unui platou înalt, ridicat și sculptat în timp, format din straturi orizontale, spre deosebire de alți munți care au creste ascuțite – Munții Alpi, Himalaya sau Carpați s-au format prin coliziunea a două plăci tectonice, de aceea arată cu totul diferit de Drakensberg.
Lava bazaltică depusă de erupțiile succesive s-a așezat pe un strat de roci sedimentare moi (nisip, argilă, nămol), dar pentru că zona nu a fost supusă unor mișcări tectonice violente care să deformeze straturile, ele s-au păstrat aproape drepte până azi. Când faci drumeții în Munții Drakensberg, vezi liniile astea orizontale peste tot, ca straturile unui tort uriaș.
Stromness’s Trail la Sani Lodge & Cottages
Călătoresc perioade lungi de timp fără să fi avut vreodată carnet sau mașină, așa că totul se întâmplă cu o combinație de transport public și privat. Munții Drakensberg nu sunt tocmai o zonă în care să mergi cu autobuzul, așa că, înainte de a merge acolo, m-am documentat puțin să văd ce opțiuni am. În 2024 am vizitat o zonă și mai izolată decât asta, Munții Cederberg, și am reușit doar datorită amabilității unor oameni care m-au dus cu mașina până acolo.
Dar în Drakensberg există și niște shuttle, două companii diferite care oferă serviciul ăsta. Problema mea a fost că, în ziua în care am mers eu, nu au mai fost alți pasageri și a trebuit să plătesc un preț destul de mare pentru un transport privat, 1500 rand (88 USD).
De la aeroportul din Durban drumul a durat vreo trei ore, pe o vreme absolut mizerabilă. A plouat non-stop, mocănește, era cam frig (în Africa de Sud, în noiembrie, e primăvară), așa că mă întrebam ce urma să fac o săptămână întreagă în Drakensberg pe o astfel de vreme. Culmea, aia a fost singura zi cu vreme complet urâtă, în rest a fost frumos.
Am ajuns seara la Sani Lodge & Cottages, care urma să-mi fie casă pentru o săptămână, și n-am văzut mare lucru, era deja seară. A doua zi, însă, am ieșit să mă plimb.
Există un scurt traseu amenajat chiar lângă lodge – Nature’s Trail. O variantă urcă pe vârful Stromness, alta bifurcație merge până pe o colină pe care e o bancă cu belvedere. E foarte frumos Drakensberg, m-au dus cu gândul la Insulele Feroe, în cu totul altă parte a lumii.
Am prins o zi mai înnorată atunci, dar tocmai de asta a fost superb. Verde peste tot, flori delicate, ierburi înalte. Lângă lodge e o baltă înconjurată de copaci, cu o băncuță pe margine, numai bună să iei o carte și să te relaxezi acolo.
Am făcut parțial traseul spre Stromness, nu mă interesa să ajung pe vârf, ci să văd peisajele, iar acestea sunt superbissime. Sunt și babuini pe munte, m-am întâlnit cu alți turiști pe acolo care m-au avertizat să am grijă cu ei, dar nu m-am întâlnit cu maimuțele.
Cascada Mkhomazana
Cascada Mkhomazana este pe terenul Premier Resort Sani Pass, în apropiere de Sani Lodge, așa că mini-traseul e amenajat și ușor. Am făcut o plimbare până acolo, dar înainte de a merge la cascadă, am luat-o pe jos pe șosea în sus, să văd peisajele.
Pe drum era un om mai sărac în fața mea, cărând o tărăboanță. M-am îngrijorat un pic – era pustiu și mașinile treceau la zece minute, nu foarte des. La un moment dat l-am depășit și, după un punct de belvedere, am luat-o înapoi.
Când m-am apropiat de el, a trecut singur pe partea cealaltă a drumului. În apropiere, pe dealuri, era un fel de township cu case sărăcăcioase și probabil mergea acolo. Mi s-a spus că Drakensberg e o regiune sigură, spre deosebire de orașele mari, și ăla a fost singurul moment în care nu m-am simțit confortabil acolo, mergând pe presupunerea că dacă cineva e sărac, e și rău intenționat.
Ca să vizitezi cascada, intri pe terenul unui resort și trebuie să plătești 50 rand intrare, pentru care primești un voucher pe care îl poți folosi la restaurant. De la hotel începe un drum de vreun kilometru, plat și amenajat cu semne peste tot. La cascadă e chiar și o terasă de pe care poți privi cascada mai bine.
Cascada Mkhomazana e superbă! Are o cădere de apă de 25 de metri și nu mă așteptam să fie atât de pitorească pentru o cascadă no name. Era primăvară, tufele de mure înfloriseră și cascadele din munți aveau debit (ploua des).
Vogue Bugs! Lângă cascadă am zărit un exemplar de Zonocerus elegans, aka lăcustă, cu botoșei asortați cu o coroniță roșie și mâneci scurte. The gentleman ieșise la agățat și a fost deranjat de o specie invazivă, exemplarul feminin fiind cunoscut în unele țări ca Awna (aka eu). N-am văzut niciodată o lăcustă așa de frumoasă, cred că am stresat-o un pic, căci a fugit de mine.
În timp ce admiram cascada a început să plouă, așa că am încheiat plimbarea și m-am dus la restaurant să iau masa. Până am terminat a ieșit și soarele și am făcut alte fotografii în curtea resortului.
Lucruri utile: intrarea costă 50 rand, pentru care primești un voucher pe care îl poți folosi la restaurantul hotelului.
Nature’s Trail
Traseul de lângă Sani Lodge & Cottages se bifurcă și o ia spre intrarea unui alt resort, pe malul unui lac. Pe drum e o băncuță cu vedere bună, pe care am făcut o pauză de admirat peisajul.
Credeam că la celălalt resort voi găsi pe cineva la intrare și voi putea vizita lacul, dar când am ajuns acolo nu era nimeni, totul era închis. Probabil nu aveau clienți și închiseseră locul; mi-a părut rău, unde sunt proprietăți private în afara parcului național e plin de garduri, nu prea poți vizita nimic.
Rock Art Walk to Bushman Paintings
Un muzeu în aer liber, fără bilete, fără critici de artă, fără drumuri pe Google Maps (sunt ținute secrete ca să nu le poți vizita decât cu un custode, astfel încât să reziste un pic mai mult): bushmen paintings.
Picturile boșimanilor din Africa de Sud, din munții Drakensberg (boșimani un pic diferiți de cei din deșertul Kalahari) au între câteva mii de ani și 100 de ani vechime. Bushmen nu mai există acum în Africa de Sud (dar mai sunt în Botswana și Namibia), au fost asimilați de populația bantu, venită de la nord, și apoi au fost distruși de colonizatori, care i-au privit rău pentru că erau vânători și uneori vânau… chiar și vaci, mai mult ca să se răzbune pe cei care le furaseră terenul de vânătoare.
Am luat un tur organizat cu un ghid local ca să văd aceste picturi rupestre. Dan era Afrikans de vreo șapte generații și era pasionat de picturile boșimanilor, a vorbit non-stop toată ziua, dar am aflat o grămadă de chestii de la el.
Sunt sute de picturi în Munții Drakensberg, dar cele mai bune picturi sunt mai la nord decât locul în care am fost eu. Game Pass Shelter e considerat unul dintre cele mai importante locuri de artă rupestră din Drakensberg.
Giant’s Castle Main Caves – acolo sunt unele din cele mai bine păstrate picturi rupestre din Drakensberg, într‑un peisaj de munte dramatic. Eland Cave din Maloti-Drakensberg Park e unul dintre cele mai decorate adăposturi rupestre: sunt mii de picturi individuale. Nu l-am găsit pe Google Maps, e posibil ca locația exactă să fie ținută secretă, la fel ca la siturile vizitate de mine.
Ca să ajungem la picturile rupestre, am plecat dimineața cu Dan pe jos de la Sani Lodge & Cottages și întâi am intrat pe terenul Premier Resort Sani Pass. Distanța ar fi fost mai scurtă dacă n-ar fi fost gardurile hotelului, așa a trebuit să ocolim pe terenul lor, care e foarte mare.
Am urcat un deal, l-am traversat, am trecut gardul și am intrat în uKhahlamba-Drakensberg National Park, care, împreună cu Sehlabathebe National Park din Lesotho, formează Maloti-Drakensberg Park, sit UNESCO. Se plătește intrare pentru a face hiking în parcul național, în prețul excursiei cumpărate era inclus și asta și Dan mi-a dat biletul. În unele locuri mai întâlnești rangeri care verifică biletul de intrare, dar în cazul acelei excursii nu am întâlnit pe absolut nimeni pe drum.
Dupa ce am intrat în parc am ocolit practic un munte întreg, uitându-ne după eland, o antilopă foarte mare, care pe vremuri era vânată de boșimani. Nu am văzut niciuna, era o zi însorită și elanzilor nu le place să se coacă la soare.
În schimb am văzut diverse plante specifice zonei. Silver sugar tree e un copac comun acolo, Watsonia pillansii e o floare roz ca o zambilă pe care am zărit-o des în drumeția asta. Erau și multe flori de hârtie Helichrysum – mici, multe, rezistente, sunt foarte uscate, de unde și numele. Când le atingi, frunzele și petalele chiar par din hârtie cerată.
O Protea e o apariție interesantă. Copacul de Protea are o relație ciudată cu focul: incendiile îi pot face bine, multe specii de Protea sunt adaptate la ele și chiar depind de foc pentru a se regenera. În Drakensberg sunt foarte multe incendii iar acum le pornesc controlat, pentru regenerare și ca să prevină incendiile devastatoare naturale. Fermierii din zonă sunt obligați prin lege să producă aceste incendii controlate pe terenul lor.
În Drakensberg se fac și flower trips, din noiembrie până în februarie, cu vârf în decembrie și ianuarie. Ai covoare de flori în zonele înalte de lângă Amphitheatre, Royal Natal, Cathedral Peak și Sani Pass.
Situl secundar cu picturi rupestre
Când ne-am apropiat de destinația noastră, Dan s-a hotărât să îmi arate și un sit secundar, mai mic, care avea însă niște picturi de eland foarte bine păstrate.
Elandul e cea mai mare antilopă din lume. Masculii ajung frecvent la 700-900 kg, iar unii pot trece de 1000 kg. Apar frecvent în picturile rupestre ale boșimanilor, era vânatul lor preferat. Dar când te uiți la picturi, înțelegi că pentru ei era un animal respectat, nu doar un vânat, apare în picturi alături de șamani.
Oamenii de acum mii de ani pictau cu ocru pe stânci, cu o atenție la detalii impresionantă. Vezi codița animalului, felul în care privesc, cum își întorc gâtul. Boșimanii pictau și ce vedeau, dar și ceea ce simțeau.
E și simbolism acolo. Coapsele rotunjite, spatele arcuit, proporțiile exagerate sunt semne ale energiei și fertilității. Coarnele sunt linii care leagă pământul de cer. Roșul e viață, negrul e putere, albul e lumea spiritelor.
Boșimanii pictau și alte animale, mici antilope, de exemplu, dar elandul era personajul lor principal din lumea animală.
Situl principal cu picturi rupestre
Situl principal e pe un perete al unor stânci mari, grupate pe marginea unei văi cu vedere splendidă. Înțelegi de ce boșimanii s-au apucat să picteze acolo, locul e foarte frumos.
În Africa de Sud, picturile rupestre nu sunt neapărat în peșteri, ca în alte locuri, ci în exterior, pe diverse stânci foarte mari. Așa că picturile sunt supuse forțelor naturii, chiar dacă pereții stâncii sunt puțin aplecați și feriți de ploaie.
Ghidul mi-a povestit că față de acum zece ani, multe dintre ele s-au deteriorat și nu se poate face nimic pentru protejarea lor, decât să ne purtăm responsabil. Pentru că au fost cazuri de oameni care au sculptat efectiv stânca pentru a fura picturile, locațiile lor sunt acum secrete și trebuie să iei un ghid certificat care să te ducă acolo.
Ocazional poate mai vezi vreo pictură în timpul unei drumeții, dar în general locul lor nu e pe hartă și e mai bine așa. Nu poți pune paznici și garduri fără să strici toată experiența, iar oamenii nu se gândesc uneori să lase ceva și generațiilor următoare.
La situl principal era un perete mare pictat cu foarte mulți oameni: un grup de oameni care mergeau undeva, direcția în care merg sau privesc fiind mereu către fisurile din stâncă, pentru că boșimanii credeau că spiritele pășesc în lumea de dincolo pe acolo.
Pentru niște oameni din vechime e surprinzător cât de bine pictau. Picturile San sunt considerate printre cele mai rafinate exemple de artă rupestră din lume. Cu atenție la detalii, încercând să înțeleagă lumea în care trăiau și să își explice moartea.
Aveau șamani, dansuri ritualice care apar în picturi, pictau cu ocru, dar și cu alb sau negru și, în general, pictau adulți bărbați, dar sunt și reprezentări ale unor femei. Copiii par să lipsească din picturi, deși se crede că uneori copiii pictau… copii.
Studiile zic că picturile erau făcute de indivizi ritualizați, probabil șamani. Dar contextul în care apăreau picturile era adesea unul colectiv (dansuri, ceremonii). Poate de asta picturile lor sunt oarecum dezorganizate; pictau ceva nou peste picturi mai vechi sau sunt scene diferite una lângă alta.
Am văzut și câteva femei în picturile rupestre ale boșimanilor. Și un eland cu picioarele în sus, nu se știe de ce, poate simboliza moartea.
Am luat o pauză de prânz la ultimul sit vizitat, apoi am făcut traseul de întoarcere. Pentru că traseul e o cărare prin ierburi dese, a fost obositor, cărarea era îngustă și uneori nu vedeai nimic din cauza ierburilor.
Lucruri utile: excursia a costat 1250 rand (73 usd) pentru un tur privat cu un ghid certificat și a inclus și prețul pentru intrarea în parcul național, plus o gustare pentru prânz. Dacă ar fi fost și alți turiști, aș fi plătit mai puțin.
Ghidul mi-a recomandat cartea Supernatural: Meetings with the Ancient Teachers of Mankind, de Graham Hancock, despre care zicea că i-a înțeles foarte bine pe bushmen și picturile lor.
Mâncare
Pentru că zona e izolată, depinzi complet de cazarea de acolo. Nu există sate în apropiere sau magazine de la care să cumperi ceva. La Sani Lodge au și o fermă, produc brânză gouda foarte bună, dulcețuri fără chimicale, au un restaurant la care poți lua toate mesele și prețurile erau decente.
Mâncarea e foarte bună acolo. Am luat într-o singură seară cina și a fost atât de multă mâncare, încât după aia nu am mai mers. Supă cremă, un fel principal, iar la desert clătite cu piure de mere, frișcă și scorțișoară. Micul dejun a fost tot așa, generos și bun, erau niște doamne de culoare acolo care găteau zilnic.
Biroul meu din munții Drakensberg a fost într-o clădire cu bucătărie și sufragerie. Era și un șemineu (seara era frig uneori) și o pisică neagră care părea veterană de război, a venit des să vadă ce fac și să îmi fure mouse-ul de la laptop (glumesc).
În apropiere erau și babuini, erau foarte curioși, veneau mereu să vadă ce fac oamenii pe acolo, angajații lodge-ului îi alungau, babuinii veneau din nou cu toată familia. În două seri am găsit în căsuța mea un brotăcel mic care intra pe sub ușă și a trebuit să îl dau afară.
Cazare în Drakensberg
Am stat la Sani Lodge & Cottages în Drakensberg, la douăzeci și trei de kilometri de Sani Pass din Lesotho, în care am mers în ultima zi.
Munții Drakensberg au multe lodge de acest tip, unele sunt cazări tip hotel, la Sani Lodge e mai fain, ai confort rustic, odihnă și senzația de acasă departe de oraș.
Am avut o căsuță cu baie privată (Hoopoe, adică pupăză) la Sani Lodge, cazarea se rezervă la ei pe site sau pe Booking.
Toate excursiile le poți cumpăra la fața locului, unele sunt ghidate, altele sunt self guided, dar ai nevoie de bilet de intrare în parcul național. Printre excursiile care se pot face pe acolo: Sani Pass Tour până în Lesotho (am fost în ultima zi), Day Hike to Hodgson’s Peaks, Sehlabathebe National Park (două zile, Lesotho), Gxalingenwa Pool Walk. Se fac și tururi pe ponei de câteva zile.
O problemă acolo e internetul slab. În mod ciudat, în căsuța mea nu doar că nu prindeam deloc WiFi, dar nici internetul mobil nu avea semnal. Dacă mergeam în camera comună, prindeam un pic din ambele. Am lucrat de la distanță o săptămână întreagă acolo și a fost OK, mai puțin pentru call-uri video.
Cum ajungi în Drakensberg
Majoritatea turiștilor ajung la Sani Lodge cu mașina. Am auzit că există și un transport public, dar nu circulă duminica, când am avut eu check-in și check-out.
Există două companii de shuttle:
- Mondli (WhatsApp +27 079 317 2616)
- Underberg Express (WhatsApp +27 079 696 7108)
Pentru un transfer shared, ambele aveau același preț, 1500 rand. Am rezervat la Mondli, care fusese recomandat de cazarea din Drakensberg.
Șoferul m-a preluat de la aeroportul din Durban, a fost foarte prompt. Când m-am urcat în mașină, mai era o fată pe bancheta din spate, mi-a zic că e sora lui. Rezervasem un transfer privat din lipsă de alți turiști, 1500 de rand fiind destul de scump, așa că mă așteptam să fiu doar eu pasagerul.
Credeam că o lasă undeva în oraș, dar fata a stat în mașină tot drumul, mâncând snacks în tăcere. De abia când ne-am apropiat de Sani Lodge mi-a picat fisa: fata avea un bagaj lângă ea, ăștia doi mergeau în vacanță cu ocazia drumului meu. Practic, aveau o turistă care plătea transferul privat și și-au aranjat și ei o excursie în Drakensberg cu ocazia asta.
Dacă îmi spuneau ceva, înțelegeam, măcar să-mi fi zis merci, dacă tot se foloseau de rezervarea mea. Așa m-am simțit folosită. I-am zis șefului lui, de la care rezervasem mașina, și și-a cerut scuze.
La plecarea din Drakensberg, aveam aceeași problemă cu transferul scump, iarăși nici una dintre companii nu avea alți pasageri, ar fi fost tot un transfer privat. Am întrebat-o pe doamna de la recepție dacă nu pleacă alți turiști spre Durban în ziua aia, e practic singurul oraș mare în care poți merge din Drakensberg. Ar fi fost niște turiști, dar nu îi cunoșteam.
Sâmbăta dinaintea plecării am fost în Sani Pass cu un cuplu din Olanda. Erau pe la cincizeci de ani, își luaseră un an sabatic ca să vadă lumea, erau foarte simpatici. Ne-am împrietenit foarte repede. Între timp mă hotărâsem să iau iar transferul privat, îi și scrisesem celui de la Underberg Express, când doamna din Olanda mi-a propus chiar ea să merg cu ei, căci treceau prin Durban.
Așa că în duminica plecării am mers cu ei de la Sani Lodge și m-au lăsat la periferia din Durban, de unde am luat un Uber. N-am plătit transportul, doar le-am făcut cinste cu cafea, iar în ziua anterioară îi dădusem ei o sută de rand ca să cumpere o căciulă din Lesotho, cum îmi luasem și eu.
Le-am fost recunoscătoare pentru ajutor, în Africa de Sud oamenii sunt circumspecți să ia pe cineva necunoscut în mașină, dar se loviseră și ei de prejudecățile de acolo, unii localnici le spuseseră să nu meargă în diverse locuri, ca o drumeție pe Table Mountain sau să nu treacă deloc prin Durban, genul ăsta de avertismente care să te bage în sperieți.
Siguranță
Drakensberg e o zonă de ferme de vaci, inclusiv ghidul pentru bushmen paintings avea o fermă mai mică, așa că zona e considerată foarte sigură, spre deosebire de alte locuri în Africa de Sud. Oamenii lucrează în ferme sau în turism, nu stau pe munți să tâlhărească turiștii.
Vremea
Am fost în Drakensberg în noiembrie, primăvara, când plouă des și e totul verde. Erau cam cincisprezece grade la amiază, uneori douăzeci de grade, dar seara se făcea mai frig. Din ce mi s-a spus, sezonul de vârf acolo e în aprilie, iar vara se face excesiv de cald, pot fi ușor peste treizeci de grade.
Niciun comentariu