Mumbai: un oraș pentru bogați și săraci

Am avut o reținere când am ales să vizitez acest oraș. Veștile despre sărăcie, despre cartierele din carton (slums) ajunseseră și la mine. Am citit și eu Shantaram și, deși este o poveste în mare parte fictivă, pe undeva există și o sămânță de adevăr.

Dar Mumbai este mai mult decât un punct pe hartă, este locul în care soseau prima dată vesticii porniți să îmblânzească subcontinentul indian – Poarta Indiei era primul lucru pe care îl vedeau, înainte de a acosta în fostul Bombay mlăștinos și îndepărtat.

De la Amritsar am luat avionul până în Mumbai, cel mai lung zbor intern pe care l-am avut în India, în jur de trei ore. Primul lucru pe care îl vezi în timp ce avionul se pregătește să aterizeze este o întindere uriașă de cocioabe din carton.

Acest slum pătat cu albastru se întinde până în gardul aeroportului, poți vedea cocioabele foarte clar din aeroport. Dacă priveliștea este cam neliniștitoare, aeroportul este unul modern și bine organizat, e mai ușor să iei un taxi acolo decât de pe aeroportul Otopeni.

Am luat o mașină non AC (fără aer condiționat) și am plecat spre hotel. Mă uitam la străzile din Mumbai cu un strop de anxietate: la marginea orașului era multă sărăcie, case cu gratii la ferestre, blocuri turn și mizerie. În timp ce ne apropiam de centrul orașului, străzile au început să arate mai omenește, iar hotelul Kumkum s-a dovedit a fi foarte ok.

Sassoon Docks

Pentru a doua zi în pregătisem un traseu care începea în Colaba și se încheia undeva lângă Marine Drive. Dacă în alte orașe era plin de ricșe, în Mumbai era plin de taxiuri masive, cu prețuri decente, așa că am luat un taxi până la Sassoon Docks, unul din cele mai vechi porturi din Mumbai și printre puținele deschise publicului.

Credeam că voi regăsi acolo atmosfera din Essaouira, Maroc, cu portul său fenomenal și atât de viu, dar cel din Mumbai mi s-a părut doar murdar și mult mai înghesuit. O indiancă ostilă s-a luat de mine pentru că am fotografiat niște bărci pescărești, așa că n-am mai stat pe acolo dacă tot nu eram bine venită.

Colaba, considerat cel mai chic cartier al Mumbaiului, este un paradox reprezentativ pentru India: blocuri cu apartamente de lux lângă care viețuiesc cei mai săraci oameni din oraș. Acolo am început să mă întreb ce rost are să fii bogat într-un astfel de loc, dacă atunci când faci un pas în afara casei găsești numai mizerie și sărăcie.

Poarta Indiei & Mandwa

Poarta Indiei este principalul obiectiv turistic din Mumbai și locul din care pleacă feriboturile spre insulele din jur. Marea era maronie și plină de gunoaie, dar în zare sclipea ademenitor. Se nimerise să vizitez Mumbai într-o zi de luni, singura în care peșterile de pe insula Elephanta erau închise și nu circula nici un feribot într-acolo.

Asta nu îi împiedica pe indienii descurcăreți să încerce să-mi vândă bilete pentru Elephanta pentru acea zi. ”Elephanta is closed on Monday”, le-o tăiam eu. ”Yes, but tomorrow is open” Ce folos, că a doua zi urma să plec…

Dar voiam totuși să fac o plimbare pe mare, așa că m-am așezat la coadă la un feribot despre care nu știam unde merge, am întrebat în stânga și-n dreapta încotro o ia și m-am urcat pe vas. Se ducea la Mandwa, o localitate de dincolo de golf și o destinație populară de weekend, datorită feribotului dintre Mumbai și Mandwa.

Drumul a durat în jur de o oră, am trecut pe lângă multe insule, inclusiv Elephanta, și multe vase mai mici sau mai mari. O dată ajunsă la destinație nu prea am găsit mare lucru de făcut: m-am plimbat pe o plajă murdară pe care niște tinere indience își făceau selfies de zor și pe o cărare care nu ducea nicăieri, dar trecea printr-o vegetație pleznind de verde. După vreo oră m-am întors la feribot și hop înapoi în Mumbai, pentru masa de prânz.

Lucruri utile: biletul pentru feribotul pentru Mandwa a costat 165 rupii la dus și 150 rupii la întors. Feriboturile se iau chiar de lângă Poarta Indiei.

Chhatrapati Shivaji Terminus (Victoria Terminus)

Cu toate reținerile mele inițiale, mi-a plăcut Mumbai și am savurat zona centrală a orașului, cu clădirile sale construite de britanici, precum gara Chhatrapati Shivaji Terminus, o frumusețe gotică și sit UNESCO, dar și una dintre cele mai aglomerate stații de cale ferată din India.

Străzile care duc la Chhatrapati Shivaji sunt foarte animate, sunt mulți vânzători de suc de trestie de zahăr (Mumbai e orașul în care am descoperit acest suc care îmi place la nebunie, trestia este stoarsă pe loc cu niște prese metalice, iar sucul amestecat cu gheață este delicios), de fructe proaspete și tot felul de snacks-uri.

Am mâncat fish and chips (deja mă simțeam de parcă eram un pic în Anglia), am descoperit în magazinul unui muzeu niște produse artizanale foarte frumoase, pathworks, șiraguri de elefanți pictați și bijuterii interesante – Mumbai părea că mă primise cu brațele deschise, în ciuda contrastelor care îți săreau în ochi peste tot.

Marine Drive

Cea mai faimoasă promenadă din India e probabil Marine Drive din Mumbai: aproape 4 kilometri de nisip, stabilopozi și palmieri cu vedere la Marea Arabiei. Era plin de tineri ieșiți la plimbare, dar în afară de a te plimba, nimic altceva nu se întâmpla acolo.

Plaja este doar decor și coș de gunoi pentru cine se nimerește, indienii nu fac oricum plajă sau baie în mare, cred că singurii care le folosesc plajele pentru așa ceva sunt turiștii străini, dar numai în Goa sau în alte locuri în care astfel de obiceiuri sunt tolerate.

Plaja din Mumbai, care ar fi putut fi extraordinar de frumoasă cu nisipul ei fin și auriu, adăpostea o cantitate incredibilă de gunoaie printre care erai nevoit să pășești. Și nu sunt doar gunoaiele, ci și ofrandele care poluează la rândul lor marea: am văzut un indian care a aruncat în mare o plasă întreagă cu flori folosite la ceremoniile hinduse, era ca și cum ai fi aruncat o sacoșă de resturi de salată în apă.

Că indienii nu prea au un simț civic și nu își privesc orașele ca pe niște locuri importante pentru comunitate se vedea și din felul în care au construit Marine Drive: pe marginea plajei era o barieră de stabilopozi, după care un zid lat și înalt pe care te puteai plimba, apoi trotuarul, apoi șoseaua.

Cine voia să coboare pe plajă nu putea face asta oriunde, ci numai în capătul plajei, la mama naibii, așa că toți tinerii care voiau să coboare pe malul mării se cățărau pe stabilopozi, de pe care era foarte ușor să îți rupi picioarele sau gâtul. Chiar și așa, Marine Drive e un loc grozav pentru o plimbare într-o metropolă atât de aglomerată ca Mumbai.

Lucruri utile despre Mumbai: în Mumbai nu am găsit nicăieri un exchange, am încercat să schimb bani la vreo 3-4 bănci doar ca să descopăr o birocrație aiuritoare în care eu, ca turist străin, trebuia să am cont la o bancă din India ca să pot schimba bani. Nu am găsit nici birouri de schimb pe stradă sau bișnițari care să facă asta, așa că în cele din urmă am schimbat bani la recepția hotelului.