Am avut un weekend plin la Moieciu de Jos cu mai mulți bloggeri de travel – la un moment dat am zbughit-o dintre ei și m-am strecurat printre garduri, printre puieții deși de copaci, întrebându-mă ce m-a apucat, că nu mai aveam pe unde să cobor și până și oile se uitau amuzate la mine în timp ce încercam să ajung înapoi jos fără să mă duc de-a dura pe coama dealului.
Am coborât în curtea unei femei care, la salutul și scuzele mele, m-a întrebat râzând dacă nu mă tem de lupi. Poftim?! Lupi așa de aproape de sat? Da, mai ales când este ceață și se pot furișa, camuflați. Doar săptămâna trecută ce s-a întâlnit cu unul care tocmai înhățase un miel și se retrăgea în pădure. Uneori mai coboară și urșii…
În ultima seară am făcut echitație la ferma Diana din Râșnov. La herghelie, eu, care nu mai făcusem echitație în viața mea, mi-am ales calul pe criteriul „frumusețe” și l-am nimerit pe cel mai agitat, lipițanul Vili, care a și alergat un pic, cât să văd pe pielea mea cât de greu este să te ții pe cal – a fost o plimbare pe cinste, într-un peisaj fantastic de frumos. Păcat că îngrijitorul a ținut să îmi facă fotografii cu telefonul lui mobil, în timp ce eu mă temeam să nu cad de pe cal. Oameni…
Foarte frumoase fotografii.
Mie imi place foarte mult zona Bran-Moeciu pt magurile acelea line, casele risipite printre capite de fan…este un peisaj superb in orice anotimp.
E frumos, dar e pacat ca nu sunt pe langa/in sat niste trasee usoare de trecking, sa te poti bucura de natura si altfel, nu numai din curtea pensiunii.
Da, din Moeciu din eu nu cunosc, eu am mai facut trasee usoare din satele Magura sau Pestera.