Mogoșoaia Marthei Bibescu & călătoria ei spre Ispahan

Citesc o carte despre Martha Bibescu (Fascinanta Martha Bibescu și lumea ei, de Christine Sutherland) și, influențată de atmosfera acelor ani și personalitatea personajului principal, am dat în weekend o fugă la Mogoșoaia.

De fapt inițial mă intrigase o mențiune într-un articol despre expediția Marthei la Ispahan, în Persia, și săpând pentru mai multe detalii am dat peste cartea asta și am început s-o citesc. Ceva-ceva știam eu despre Mogoșoaia, dar niciodată n-am căutat mai multe detalii și nici nu m-a interesat să aflu cine e Martha Bibescu și ce a făcut ea.

Expediția la Ispahan a fost mai mult meritul lui George, soțul ei, un tip sportiv, aviator, frumos, bogat și de neam bun, dar cu care nu prea a fost fericită în căsătorie, el fiind un mare crai de București. Au plecat spre Persia, Iranul de astăzi, cu 3 mașini Mercedes împreună cu câțiva prieteni și au traversat Basarabia pe la Galați, au ajuns în Crimeea unde l-au vizitat pe Gorki, exilat la Ialta de către guvernul țarist, au traversat Marea Neagră până la Batumi, au străbătut Caucazul (Tbilisi, Baku) și au pus piciorul în Persia la Lenkoran, la 3 săptămâni de la plecarea din București.

Traseul prin Persia a fost Rest-Teheran-Qum și, într-un final, destinația lor, Ispahan. Iranul i-a plăcut foarte mult Marthei, care își nota în jurnal: „em>Ispahanul e în întregime albastru, mult mai albastru decât mi-aș fi putut imagina. E ca un oraș fermecat și merită toate eforturile pentru a ajunge în acest paradis.”

La întoarcere au trecut din nou prin Qum, Teheran, Rest, iar în Batumi s-au îmbarcat pe un vapor pentru Constantinopol și au făcut o escală la Trebizond (Trabzonul de azi). Povestea expediției apare în cartea lui Claude Anet, care îi însoțise în călătorie, Străbătând Persia în automobil, dar și în Cele opt paradisuri, prima carte a Marthei cu care a avut un succes fulminant la Paris. Era tânără, foarte frumoasă, talentată și oamenii i se adresau cu “Prințesă”, deși în realitate nu deținea acest rang.

Câțiva ani mai târziu soțul ei George îi dăruiește moșia de la Mogoșoaia, pe care o cumpără de la familia Brâncoveanu pentru a-i da soției sale, prinsă într-o relație amoroasă cam zbuciumată, o altă ocupație. În momentul achiziției Mogoșoaia era o ruină, îi va lua Marthei câțiva ani să o renoveze și să facă din ea un domeniu princiar, cu ajutorul arhitectului venețian Domenico Rupolo și a unui decorator celebru: o peluză de iriși se întindea până la marginea lacului, iar terasele și balcoanele Palatului de Primăvară dădeau și ele spre lac, unde ea și prințesa moștenitoare Maria se plimbau cu barca.

Întâmplător la vizita mea la Mogoșoaia am găsit și eu peluze de iriși: albaștri și albi, un pic trecuți, dar încă foarte frumoși. Din depărtare ai fi zis că sunt lanuri de lavandă, atât de asemănător le este albastrul… Deși cam aglomerat și foarte popular printre amatorii de picnic și ieșiri în aer liber, Mogoșoaia este un exemplu reușit de punere în valoare a unui domeniu superb.

Palatul a fost renovat și e îngrijit, parcul arată minunat, s-au amenajat piste pentru bicicliști și poți face un picnic pe iarbă fără să țipe vreun paznic că “strici iarba”. Păcat că e singurul palat care se poate vizita în mod civilizat, pentru că sunt multe alte conace și palate abandonate, pe care le paște ruina. Din păcate nu mai există personaje de tipul Bibescu & company care să renoveze palate pe banii lor, iar statul român pare indiferent la soarta acestora.