Quito e înconjurat de vulcani și peisaje andine, verzi, iar unele locuri se pot vizita relativ ușor pe cont propriu, cu transportul public: Mitad del Mundo, Otavalo, Pululahua.
Mitad del Mundo
Cel mai ușor se ajunge la Mitad del Mundo, monumentul care marchează linia Ecuatorului. Ecuatorul e o linie imaginară care trece pe la latitudinea 0°0°0°. Stabilirea locului prin care trece ecuatorul s-a făcut în urma unor calcule realizate de o echipă de francezi în 1736. În 1935 o altă echipă a refăcut calculele cu tehnologie modernă și a constatat că primii francezi calculaseră corect.
O vreme la Mitad del Mundo a fost un monument care a căzut în paragină până când un primar s-a gândit să transforme locul prin care trece Ecuatorul într-o atracție turistică. Au construit un muzeu cu un monument în care te poți urca în vârf, iar locul a devenit cea mai vizitată atracție turistică din Ecuador. Dar linia ecuatorului nu trece exact prin locul în care e construit monumentul, se pare că e o eroare de 240 de metri între primele calcule și ceea ce arată GPS-urile moderne.
Prea multe nu sunt de făcut acolo la Mitad del Mundo, în afară de niște poze pe linia Ecuatorului și admirat priveliștea din vârful monumentului. În copilărie nu-mi puteam imagina Ecuatorul decât ca pe o regiune însorită, foarte caldă, eventual pe o insulă paradisiacă. În realitate el trece și prin zone muntoase ca în Ecuador unde e mai degrabă răcoare decât cald.
Lucruri utile: ca să vizitezi Mitad del Mundo cu transportul public trebuie să ajungi la Terminalul Ofelia, în nordul Quito. La Ofelia e un peron pe care scrie Mitad del Mundo, unde opresc autobuze care merg acolo la fiecare 10-15 minute. Biletul costă 15 cenți și se plătește cash în autobuz.
Intrarea la muzeu costă 5 USD și se poate plăti și cu cardul. La întoarcerea în Quito traseul e același: iei un autobuz până la Ofelia și apoi alt autobuz până la destinația finală. Transportul public e integrat cu Google Maps și poți vedea acolo ce autobuze trebuie să iei și de unde.
Otavalo
Otavalo e un oraș la vreo două ore de Quito, faimos pentru târgul său de produse artizanale (în special cel care se ține sâmbăta). Sunt multe excursii organizate care merg acolo, dar se poate vizita și cu transportul public.
Eu am reușit performanța de a rata faimosul târg: am trecut prin centru, am văzut câte ceva și m-am grăbit să ajung la Cascada de Peguche, care e la câțiva kilometri de oraș. Întâi m-am plimbat pe o stradă care trecea pe versantul unui deal și am încercat să urmez un traseu prin pădure până când mi—am dat seama că nu-i de mine.
A început să plouă și voiam să renunț, când am zărit un autobuz care mergea la cascadă. Se plătește intrare 50 de cenți și apoi e un drum marcat de vreun kilometru până la cascada de Peguche. Drăguț, dar nimic ieșit din comun, mai ales pe ploaie nu e o plăcere să te plimbi pe acolo – în Costa Rica, la cascada Uvita, a ploua chiar mai tare, dar acolo era cald și am făcut baie în cascadă, a fost cu totul altceva. În Otavalo înghețasem de frig cu ploaia aia, așa că m-am dus repede la autogară și înapoi în Quito.
Lucruri utile: din Quito poți ajunge la Otavalo cu un autocar luat din terminalul Carcelen, tot în nordul orașului. Quito e un oraș foarte mare, ca să ajungi din centru în partea de nord trebuie să mergi zeci de stații cu un autobuz / troleibuz care merge încet. Am făcut peste o oră până într-un loc în care a trebuit să cobor și să iau altă mașină care nici aia nu m-a lăsat în autogară, ci a trecut pe lângă, așa că a trebuit să merg și pe jos. În total mi-a luat o oră și 45 de minute doar ca să ajung la Terminalul Carcelen!
De acolo circulă frecvent autobuze spre Otavalo, cursa durează 1.5 ore și biletul costă 2.5-3 USD. Intrarea la cascadă costă 50 de cenți.
Rezervația Geobotanică Pululahua
Pululahua e lângă Mitad del Mundo, așa că se pot vizita amândouă în aceeași zi dacă vă grăbiți. Dacă vreți să faceți drumeția până în fundul craterului Pululahua, cel mai bine e să mergeți acolo dimineața, când e încă senin și soare, și să vă opriți la Mitad del Mundo la întoarcere.
Rezervația Geobotanică Pululahua este craterul unui vulcan activ, acum o vale fertilă în care locuiesc câteva familii și s-au construit niște pensiuni și restaurante pentru ecuadorienii dornici de o ieșire în natură. Rezervația se vizitează gratuit, trebuie să spui la intrare din ce țară ești și apoi ajungi la un mirador din care se vede tot craterul.
Tot acolo începe traseul spre crater: e o drumeție de dificultate medie, 1.7 kilometri pe care îi cobori cam în jumătate de oră, la urcare am făcut o oră. Multă lume nepregătită, cu pantofi sport de oraș, deși e traseu de munte, cu stâncărie. Punctul culminant a fost să văd o tipă pe niște platforme cu toc înalt care se chinuia să coboare, ținută de mânuță de iubitul ei. Avea toate șansele să își rupă gleznele pe acolo.
Jos în vale nu sunt foarte multe de văzut, cred că e mai plăcut dacă ajungi acolo cu mașina, iei masa și te cazezi la una din pensiunile locului. Am zărit una foarte drăguță, cu o grădină cu multe flori și niște cabane de lemn în spate. Mi-a plăcut la Pululahua, dacă vrei să faci puțină mișcare și să te bucuri de niște priveliști frumoase e locul perfect pentru asta. Când am ajuns înapoi sus, pe la 13.30, era o ceață să o tai cu cuțitul, nu se mai vedea absolut nimic.
Lucruri utile: la Pululahua se ajunge la fel ca la Mitad del Mundo – mergi până la terminalul Ofelia și iei autobuzul care merge la Mitad del Mundo-Pululahua, trebuie să cobori într-o stația care e la un kilometru și ceva de la intrarea în rezervație (pe Maps.me îți arată exact unde să cobori).
De la șosea începe un drum secundar de 1 kilometru pe care îl poți face pe jos sau poți lua unul din taxiurile care trec pe acolo și se oferă să te ducă. Am preferat să merg pe jos și să mai fac mișcare, la un moment dat traseul se bifurcă și începe un drum de pământ cu un indicator pe care scrie ceva de pelerinaj. E un drum prin spatele caselor pe care mai merg localnicii, este sigur și nu sunt câini ca în alte locuri – surpriza a fost să trec pe lângă o casă în care cineva asculta muzică bună, ceva argentinian de coraçon.
La întoarcere am făcut același drum: pe drumul neasfaltat (e mai scurt decât cel pentru mașini), apoi la drumul mare am traversat și am luat un autobuz până la Ofelia. Era un autobuz de cursă lungă, așa că am plătit mai mult, vreo 60 de cenți.
