Ce poți să faci când ești blocat într-o stațiune estivală în care ai mai fost și pe care nu prea dorești să o revizitezi? Pleci hai-hui în căutarea altor atracții turistice, cum ar fi mănăstirea rupestră Aladzha, la trei kilometri de Nisipurile de Aur.
Mănăstirea rupestră Aladzha
Am plecat la drum imaginându-mi că voi găsi niște locuri neumblate pe care eu, turistul de weekend, le voi redescoperi și fotografia, plimbându-mă agale printre chiliile săpate în piatră. Când am ajuns în cele din urmă acolo și am dat nas în nas cu șirul de autocare parcate la umbră, speranțele mi s-au spulberat: bulgarii ăștia chiar fac turism, iar la mănăstire se intră cu bilet de intrare. Nu e ca la noi, unde mănăstirile rupestre sunt vizitate mai mult de enoriași. La Aladzha vin o mulțime de turiști estivali, foarte mulți români, uneori nemulțumiți că la catacombe nu e ceva spectaculos. Nu văd cum ar putea fi…
Mănăstirea, în schimb, este altfel decât te-ai aștepta – un perete vertical de stâncă în care, pe diferite nivele, au fost săpate chilii pentru călugării din secolul al doisprezecelea. Te urci pe o scară (locul e bine îngrijit și amenajat), te plimbi de colo-colo, te mai odihnești un pic la umbra pietrei și gata, vizita s-a terminat.
Cu toate astea, e plăcut albul rotunjit al stâncii, odihna pe care ți-o oferă. La coborâre, pe un perete găurit ca un șvaițer și fierbinte ca o plită – un șarpe încălzindu-se la soare și o coadă frumoasă dispărând într-una dintre găuri. Un cap mic, cu o privire curioasă, m-a tot spionat: am plecat, nu am plecat? Țac, și prima fotografie cu un (cap de) șarpe este a mea. Și când te gândești că oamenii aceia ai lui Dumnezeu dormeau acolo, alături de ei…
Cum se ajunge acolo: mănăstirea Aladzha se găsește la trei kilometri de stațiunea Golden Sands (Nisipurile de Aur), în partea de nord-vest. Din stațiune se merge pe drumul către Varna, apoi pe un drum secundar, urmând indicatoarele, până la mănăstire. Biletul de intrare costă 5 leva pentru adulți și 2 leva pentru copii și studenți.
🗺️ Ce am vizitat în Bulgaria
📍 Veliko Târnovo, arșiță de august – cetate și străzi în pantă
📍 Sfânta Maria din Arbanasi – mănăstire veche și liniște rurală
📍 Balcic, cuibul liniștit de pe malul mării – grădinile regale și castelul
📍 La Varna, din păcate – oraș haotic, dar interesant
📍 Vedere de la Cap Kaliakra – promontoriu și ruine medievale
📍 Nisipurile de Aur, Bulgaria: mare, soare și inundații – plaje, cluburi și vreme schimbătoare
📍 Marea înaltă până la cer – golf, spa și stânci de coastă
📍 Canioanele Emen și Hotnitsa din Bulgaria – trasee, cascade și peșteri
📍 Sinite Kamani, pietrele albastre de lângă Sliven – traseu montan și belvedere
📍 Sozopol și Nesebar în ultima zi de septembrie – orașe vechi pe litoral
📍 Tryavna: se arată o zi grozavă! – orășel cu ateliere tradiționale
📍 Bojentsi, un sat-muzeu în aer liber – case vechi și atmosferă de poveste
📍 O zi prin Bulgaria: cascadele Krushuna, peștera Devetashka & Lovech – excursie din București
📍 Bulgaria de lângă Dunăre: Srebarna, Turtucaia, Cetatea Cherven și Mechka – sate și ruine în nordul Bulgariei
📍 Călărețul din Madara, Fortăreața Ovech și Pobiti Kamani – situri UNESCO și formațiuni bizare
Superba locatie, merita vazuta!
Spre rusinea mea eu inca nu am ajuns acolo, ce-i drept.. ca nu am prea stat eu pe litoral in zona de all incluside si de aceea. Eu fiind fan al zonei Krapets – Shabla. Sau eventual Sozopol.
Nici eu nu-s fan, dar daca tot a fost teambuilding…