Când am ajuns prima dată la Corbii de Piatră, în 2007, am fost pe loc fermecată: nu mai văzusem niciodată așa ceva și nici nu-mi imaginasem că astfel de locuri, parcă rupte din povești, există la noi în țară. În plus, ca să fie lucrurile și mai memorabile, primăvara era în toi, cu aerul acela dulceag de flori proaspete, iar sentimentul fericit al unui nou început nu m-a părăsit nicio clipă.
Am revenit, deci, după 5 ani, aproximativ în aceeași perioadă a anului, poate un pic prea devreme pentru pomi înfloriți, dar orișicât… Locurile nu par să se fi schimbat, ceea ce nu poate să însemne decât că cea care s-a schimbat sunt eu. Magia s-a disipat un pic, ori poate sunt incapabilă să privesc un lucru cu aceiași ochi la fiecare revedere. Este frumos, într-adevăr, dar mai frumos a fost prima dată.
Mănăstirea Corbii de Piatră are vreo 500 de ani și o găsiți adăpostită într-o stâncă mare, perfect perpendiculară. Înăuntru s-au păstrat picturile vechi, deși nu s-au făcut niciodată lucrări de restaurare, iar în spatele mănăstirii începe o cărare care urcă abrupt până sus, în vârful stâncii, unde flutură steagul României și de unde poți privi toată zona înconjurătoare. Iarba uscată și galbenă ca paiul formează un covor aspru și cald – e cel mai bun loc de odihnă după o zi obositoare.
De coborât se poate coborî și pe partea cealaltă a dealului, dar aveți grijă, stâncile sunt abrupte și alunecoase, nu v-ați dori să vă duceți de-a dura până în vale pe ele. La întoarcere spre mănăstire se trece pe lângă o casă albastră, cea mai grozavă casă de prin locurile acelea: în curtea umbrită de stânca mare ca un acoperiș se scurge o cascadă mică de la pârâul ce șerpuiește printre stâncile de sus.
Casa este a mamei Uța care locuiește acolo de când se știe; văzându-te uitându-te curios la cascadă și la stânci mama Uța te poftește înăuntru ca să le vezi de aproape. Credeți-mă, prima dată când vezi cascada din curte te simți iar ca un copil căruia i se confirmă că există povești și zâne și locuri vrăjite. Prea e frumos, prea e incredibil. Și totuși e adevărat!
Zona e plină de stânci cu forme ciudate, de peșteri, inscripții, chilii. Tot ce vă trebuie este o pereche bună de încălțăminte și 1-2 zile pentru explorat regiunea. Mergeți să vedeți cu ochii voștri, nu e foarte departe de București, dar suficient de departe ca să deconectați de viața din capitală.
11 comentarii
Forte frumos, imi doresc sa ajung si eu acolo curand. Mama Uta este de poveste, la fel si casuta ei albastra cu cascada! 🙂
Neaparat sa mergi, satele din Arges mi-au placut mereu, cred ca e din cauza livezilor 😛
wow e prima dată când aud/citesc despre locul ăsta. nu știu cum mi-a scăpat. și doar am tot trecut prin zonă, prin nucșoara, chiar am dormit pe acolo.
să trăiești, ancule! tocmai am pus pe listă o destinație nouă de weekend. 😀
Cu placere, acum ca ai auzit de Corbii de Piatra, musai sa mergi 🙂 Nucsoara? Trebuie sa ma documentez, n-am auzit de locul asta.
da, din nucşoara poţi porni în traseu pe valea rea, spre vf. moldoveanu. 🙂
Ce grozav este sa descoperi mereu noi locuri pitoresti si sa poti sa te bucuri de ele fara sa calatoresti mii de kilometri. Casuta este de poveste.
Sunt multe locuri de vazut aproape de casa, e mai greu cu transportul, in cazul meu, dar tot ajung eu la ele 😛
Am fost si eu la Corbii de Piatra,este superb ,ai dreptate !
Auzisem de Corbii de piatra, dar nu stiam si de micuta cascada…e bine de stiut! Este foarte frumos in pozele dvs. vreau sa merg!