Aveam nostalgia unui loc pe care nu îl vizitasem niciodată. Ca să scap de ea am pornit la drum într-o zi toridă, pe la prânz, nu foarte departe de orașul încins, până în mijlocul unei sălbăticii calme: Cernica.
M-a întâmpinat acolo Patrocle care mi-a ținut companie în timpul picnicului, în schimbul unui boț de pâine. Cimitirul îți oferă surprize: îngeri frumoși de piatră și raze de lumină care se strecoară printre copaci. Unde e orașul – agitat și aglomerat – pe lângă toate astea? La Cernica oamenii erau absenți sau măcar invizibili. Și peste toate crește o iarbă înaltă și sălbatică, acoperind trecerea noastră pe pământ.
1 comentariu
Anca , foarte frumos!