Maestrul de ceai

Trec printr-o perioadă în care încep o grămadă de cărți (bune) și nu reușesc să termin mai nici una. Excepție fac o cărticică de Nina Berberova (Doamnele din Sankt-Petersburg), probabil pentru că e mai degrabă o povestire decât o carte în toată regula, și Maestrul de ceai, pentru că e scris de un japonez. Literatura japoneză mă calmează, nu e nimic încrâncenat acolo, ci seamănă mai degrabă cu o meditație despre lume.

Maestrul de ceai este despre o astfel de lume de acum câteva secole în care arta ceaiului era la apogeu. Mă bucur că am citit-o acum, pentru că am început să am o idee – încă vagă, e drept – despre ce înseamnă arta ceaiului la japonezi. Când am fost în Japonia m-am gândit să mă duc la o demonstrație de ceai, dar m-am temut că va fi ceva foarte comercial și nu voi înțelege prea bine ce semnificație are. E greu de găsit ceva cu adevărat autentic în oferta uriașă de spectacole create pentru turiști.

Acum însă… dacă ar apărea ocazia aș merge să văd cu ochii mei un maestru de ceai. Știu că Ambasada Japoniei a organizat așa ceva în trecut, sper să se mai întâmple și în viitor. Până atunci, dacă vă interesează cultura japoneză, vă recomand cartea lui Yasushi Inoue. Este ca un ceai băut la un templu japonez, într-o seară ploioasă de toamnă.

Just perfect.