Citind Lolita in Teheran și alte cărți ale lui ianuarie

Dacă în ianuarie am reușit să termin de citit cinci cărți, asta se datorează și faptului că am petrecut mult timp prin aeroporturi: într-o singură seară am reușit performanța de a termina o carte începută în decembrie, am început o alta pe care am terminat-o în aceeași seară (!) și m-am apucat de o a treia.

Citind Lolita în Teheran, Azar Nafisi

Am început anul cu o carte din 2015 cu care m-am „chinuit” puțin pentru că nu era ceea ce mă așteptam eu să fie: Citind Lolita în Teheran este o biografie, și nu o carte de ficțiune, cum credeam eu, așa că în loc de povești nemuritoare m-am trezit în mijlocul unui ghem de amintiri din perioade diferite, încercând să țin minte numele unui cârd de fete care se alăturaseră unui „book club” iranian în care se citeau cărți semi-interzise și se analizau personaje din lumi complet diferite, și digerând amintirile dureroase ale autoarei din timpul revoluției islamice care a adus atâta „bucurie” și lucruri bune oamenilor de acolo.

Până la urmă cartea și-a „dat drumul” spre final și am citit-o cu interes și plăcere, ceea ce nu prea pot spune despre prima parte a cărții, excesiv de didactică, în care autoarea mai avea puțin și îmi dădea și extemporal din Nabokov și un pic din Fitzgerald și James. Noroc că am citit o mare parte din cărțile analizate în roman și am putut urmări legătura dintre ficțiunea americană și realitatea din Teheran, fără să trebuiască să mai fac lecturi suplimentare. Dacă nu ați citit până acum Lolita sau Marele Gatsby sau cărțile lui Henry James poate ar trebui să o faceți înainte de a citi biografia lui Azar Nafisi, care le analizează în detaliu în paginile cărții sale.

Eu am citit … Lolita în Teheran pentru un simplu motiv: îmi doresc să călătoresc într-o zi în Iran și vreau să mă pun la punct cu istoria și realitatea de acolo. Pentru asta cartea este foarte utilă, căci acoperă perioada care a dus la apariția actualului stat islamic și te ajută să înțelegi ce s-a întâmplat în această țară.

Culoarea basmalei mele sau nuanța cravatei tatălui meu deveniseră simboluri ale decadenței occidentale și ale tendințelor imperialiste. Dacă nu purtai barbă, dacă dădeai mâna cu persoane de sex opus, dacă aplaudai sau fluierai la întruniri publice erai catalogat drept recalcitrant, iar aceste manifestări puteau fi interpretate ca parte a unui complot organizat de imperialiști pentru a distruge cultura noastră strămoșească.

Primele patruzeci și nouă de povestiri, Ernest Hemingway

Mi-era dor de Hemingway ca de o gură de aer proaspăt și nu puteam face o alegere mai bună decât această culegere de povestiri. Două dintre ele mi-au rămas în memorie cu acuratețe: Zăpezile din Kilimanjaro, mai frumoasă decât un poem, și Scurta și fericita viață a lui Francis Macomber, ambele petrecându-se în Africa, unde viața și moarte atât de bine se împletesc…

Nu duceau lipsă de nimic, dar nu se lăfăiau în lux, și se gândise că în felul acesta avea să-și revină. Că într-un fel sau altul avea să dea jos grăsimea care i se grămădise pe suflet, tot așa cum boxerul se duce în munți să se antreneze ca să topească grăsimea de pe el.

Acuma, că totul se termina așa, și știa bine că asta era, nu trebuia să se răsucească asemeni unui șarpe care-și mușcă coada fiindcă i-a fost zdrobită șira spinării.

The Blue Zones: Lessons for Living Longer From the People Who’ve Lived the Longest, Dan Buettner

O carte destul de slăbuță despre „zonele albastre” în care trăiesc un număr inexplicabil de mare de centenari. Dan Buettner a vizitat fiecare zonă în parte, intervievându-i pe bătrânii cu vârste de peste 100 de ani încercând să afle secretul longevității lor. Nu stați, totuși, cu sufletul la gură că veți afla cine știe ce secrete miraculoase pe bază de apă plată cu lămâie sau descântece de pe vremea dacilor: centenarii ăștia aveau stiluri de viață destul de diferite, chiar dacă nici unul nu se hrănea exclusiv de la Mac și cam toți ajunseseră la un echilibru în viață, construit în timp. Cartea nu m-a impresionat în mod deosebit, dar e interesantă pentru că mai afli detalii despre unele locuri din lume și istoria lor: Okinawa, Sardinia, California, Costa Rica – cam astea sunt locurile în care oamenii trăiesc mult și bine.

Why do you get up în the morning? Consider what you’re passionate about, how you enjoy using your talents, and what is truly important to you.

Antichrista, Amélie Nothomb

Aceasta este cartea pe care am citit-o în aproximativ două ore, în aeroportul din Marrakesh, așteptând să treacă vremea și să mă întorc acasă la zăpezi și noroaie, care îmi plac atât de mult. Nu mai citisem nimic până acum de Amélie Nothomb, nu că aș fi ocolit-o în mod intenționat, dar mereu mi s-au părut cărțile ei ca fiind mai puțin…importante. Antichrista a fost o surpriză plăcută, personajul principal este bine conturat și are mai multă personalitate decât 10 „Christe” aparent fermecătoare, iar faza de la final, în care Blanche știe cum să îi închidă gura Antichristei este pur și simplu perfectă 😊

Cei care cred că a citi înseamnă o fugă de realitate se situează la polul opus adevărului: a citi înseamnă a te plasa în prezența realului în starea sa cea mai concentrată – ceea ce, în mod bizar, este mai puțin îngrozitor decât să ai de-a face cu permanentele lui diluări.

Regina de gheață, Alice Hoffman

Nu știam la ce să mă aștept de la cartea asta, dar atmosfera sumbră și stilul scriitoarei m-au cucerit. E un amestec întunecat de Frații Grimm și realitate stranie, în care fulgerele care lovesc oameni țes povești și leagă destine, iar amintirile din copilărie se dovedesc a fi altceva. Am citit-o așa cum citești povești în copilărie: te temi că vrăjitoarea cea hapsână îi va mânca pe copilașii rătăciți în pădure, dar în același timp nu te poți opri din citit, vrei să știi ce se întâmplă mai departe.

Când mă duc la mașină, în parcare, în serile de iarnă, deseori văd lilieci, un nor negru pe cerul întunecat. Îmi aduc mângâiere. Mă fac să simt că nu ești atât de departe. Când te gândești că odată îmi era teamă. Odată fugeam și mă ascundeam. Acum stau pe loc și privesc în sus. Nu-mi pasă cum e vremea; frigul nu m-a deranjat niciodată. Sper că ceea ce văd eu este pentru totdeauna. Sper că ești tu.

* * *

Cam asta a fost în ianuarie. Habar n-am când a trecut o lună din an și încă o lună din viață, dar asta nu e ceva deosebit, mirarea asta o am în fiecare lună…