De fiecare dată când ajung pe malul mării sau oceanului simt că renasc. Dacă asta se întâmplă într-o țară în care ajung pentru prima dată, e și mai bine. Cu Lima a fost love at first sight. Nici măcar nu mă așteptam să îmi placă, citisem că e o capitală agitată, e al doilea cel mai mare oraș din America de Sud după São Paulo, cu peste 9 milioane de locuitori în zona metropolitană. Așa că inițial l-am primit ca pe o oprire în drumul meu prin Peru.
Sosirea în Peru
Am aterizat în Lima după miezul nopții și pentru că nu aveam chef să străbat orașul la ora aia, am căutat o cazare lângă aeroport. După ce am trecut de controlul pașapoartelor și am scos niște bani de la un bancomat din aeroport, am luat-o spre hotel pe jos. Aeroportul din Lima e chiar în oraș și am putut merge pe jos, chiar dacă era noapte, zona părea destul de sigură și era și o mașină de poliție.
Doamna de la recepție deja mă marcase ca no show în Booking și tot încerca să îmi explice că va rezolva asta a doua zi, dar eram atât de obosită încât am întrerupt-o: ”¡Quiero dormir!” Camera era curată, totul era OK, dar când să pun telefonul la încărcat nu mai găseam adaptorul universal. Am răscolit tot rucsacul, mă enervasem deja, unde putea să dispară așa brusc? Cel mai probabil l-am pierdut la aeroport, când am deschis rucsacul ca să scot laptopul la verificarea bagajelor – drumul meu prin Americi e presărat cu lucruri pierdute sau abandonate, de la un troller abandonat în Medellin la kindle-ul meu drag pierdut undeva prin Columbia și alte mărunțișuri.
De la aeroport în Miraflores
În Peru în mijloacele de transport în comun e obligatoriu să porți un vizor din acela din plastic care să îți protejeze fața. M-am dat seama din avion că am ratat chestia asta: toată lumea avea vizor, eu nu, dar stewardesele m-au lăsat în pace când le-am spus că nu am așa ceva.
În schimb la sosirea în Lima, după ce m-am urcat în primul colectivo ca să ajung în Miraflores, am fost dată jos când am ajuns într-o zonă în care probabil se făceau controale. A trebuit să-mi cumpăr mizeria asta prin care vezi ca prin ceață, așa că în autobuze fac și eu ca mulți alții, o pun ca pe un fel de cozoroc, ca să pot vedea ceva pe sub ea. Noroc că nu e obligatorie și pe stradă, ar fi groaznic.
De la aeroport am făcut vreo oră și jumătate până în Miraflores cu tot cu oprirea asta pentru vizor. La un moment dat m-am plictisit să tot aștept un colectivo pentru Miraflores, majoritatea mergeau în alte direcții, și am vrut să iau taxiul…care m-a refuzat, trebuia să iau colectivo.
Miraflores
A doua zi m-am dus la cazarea din Miraflores, unde urma să stau o săptămână. Am tot oscilat în privința cazării, inițial voiam să fiu mai aproape de centrul vechi al orașului, dar mă bucur mult că m-am răzgândit și am rezervat ceva în Miraflores, pentru că e perfect aici!
E probabil cel mai bun cartier din oraș, central, cochet, așezat pe malul oceanului, cu o grămadă de magazine, cafenele, restaurante, parcuri. E un cartier în care te poți plimba în siguranță seara, viața orașului e vibrantă, e o plăcere să locuiești aici.
Malecon este o promenadă de câțiva kilometri cu parcuri și spații verzi deasupra stâncilor cu vedere la Oceanul Pacific. Principalele atracții sunt un mall pe malul oceanului – Larcomar – și Parque del Amor, dar și un loc pentru zboruri cu parapanta (cam scump, totuși, 260 soli pentru 10 minute).
Oceanul Pacific
Stâncile de pe malul oceanului formează văi între ele printre care sunt șosele sau pasarele de acces pentru pietoni. Am coborât până pe malul oceanului să mă bucur de aerul sărat: în Lima se practică surfingul și poți lua lecții de surf chiar pe plajă. Fun fact: una din restricțiile de pandemie din Peru a că nu ai voie să înoți în ocean, dar ai voie să faci surfing și să intri în apă. Nu știe nimeni de ce.
Plaza de Armas
Dacă Santiago are o Plaza de Armas, de ce n-ar avea și Lima? M-am dus în zona veche a orașului în Duminica Floriilor, așa că am găsit zona plină de polițiști, iar piața blocată cu baricade de metal, puteai merge doar pe margine.
În Peru s-au introdus restricții sporite de Paștele Catolic, între 1 și 4 aprilie e carantină națională, transportul regional a fost suspendat și nu ai voie să ieși din casă decât pentru a-ți cumpăra mâncare. Cum nu știam dacă duminica e carantină în Lima sau nu, am ieșit cam cu frică din casă și nu prea mi-a priit plimbarea.
Era destulă lume la plimbare, dar în afară de Plaza de Armas unde e catedrala și Mănăstirea San Francisco de Lima, celelalte străzi nu sunt foarte interesante. Trebuie să revin după ce trece Paștele, poate mai târziu te poți plimba și prin Plaza de Armas, care e foarte frumoasă – centrul istoric este sit UNESCO.
Barranco
După atâta plimbare mi s-a făcut foame și am profitat că autobuzul m-a lăsat aproape de malul oceanului ca să explorez zona la sud de Miraflores: Barranco. Am nimerit pe niște străduțe cu multe restaurante și pe principiul ”mănâncă acolo unde mănâncă și localnicii”, m-am așezat la coadă la un restaurant unde așteptau mai multe persoane.
Culmea e că deși mai erau restaurante în apropiere cu locuri libere, oamenii stăteau și 30 de minute la coadă ca să mănânce la restaurantul Budare. Nu mi-a venit să cred ce coadă s-a făcut după mine! Am luat niște pește și o băutură recomandată de chelneriță – Papelón con limón.
În Barranco e plin de mici restaurante aproape de ocean, parcuri cochete și străzi liniștite, cu blocuri cu vedere la Pacific. Era multă lume ieșită la plimbare cu cățeii sau cu familia, oameni care făceau jogging sau se plimbau, o atmosferă de normalitate care mi-a lipsit în Chile. Și aici e pandemie și sunt restricții, dar nu e cu permise și interdicții, e mai mult cu recomandări pe care lumea pare că le respectă. N-am văzut îmbulzeală nicăieri, dar nici nu au închis nimic, doar de Paște vor fi deschise doar magazinele esențiale.
Seara în Miraflores
Deja mi-am făcut o mică rutină și seara merg să mă plimb pe malul oceanului. Pe Malecon sunt câteva locuri din care poți cumpăra clătite cu nutella, căpșuni și înghețată, de exemplu – am așteptat vreo 20 de minute să îmi vină rândul, dar a meritat acest mic răsfăț. Mâncarea în Peru e foarte bună și e un belșug de produse peste tot, de la localurile din stradă până la produsele din supermarket. Ca să compar cu Chile – e mult mai bine aici, deși Chile e o țară mai scumpă, cunoscută pentru un nivel de trai mai ridicat.
În Peru am regăsit toate fructele exotice pe care le știam din Columbia – da, și maracuya! Plus o grămadă de alte chestii noi, ca inka cola sau canchita, un soi de porumb care atunci când e copt nu se transformă în popcorn, ci devine crocant. Nu mă omor după popcorn, dar porumbul ăsta peruvian este delicios! Iar prețurile la mâncare sunt similare cu cele din România sau mai mici. Da, îmi place în Peru, e tare bine și cred că aș putea sta o lună sau mai multe în Lima fără să mă plictisesc.
Huaca Huallamarca
În Miraflores e și o atracție turistică interesantă, o piramidă care a fost un centru ceremonial în secolul V pentru populația Lima. Piramida a fost redescoperită în 1981 când au vrut să construiască o stradă și au descoperit că dealul pe care lumea se dădea cu motocicleta era de fapt o piramidă construită din cărămizi de lut făcute manual.
Situl se poate vizita în perioada asta doar cu programare online, m-am dus acolo și am fost singură cu ghida (și prima turistă din România pe care a avut-o vreodată!), deși înainte de pandemie avea grupuri de zeci de oameni la fiecare 15 minute. Acum ne-am plimbat singure prin sit, căci nu mai era nimeni!
Huaca Huallamarca a fost un centru ceremonial în onoarea oceanului care era sărbătorit cu banchete la care se mânca rechin. Ulterior locul a devenit centru de înhumare pentru conducătorii altor populații pre-incașe care făceau și sacrificii umane (femei, copii). Corpurile sunt îngropate în poziție fetală în niște gropi din piramidă, practic e un mic cimitir acolo, căci arheologii, după ce au scos mumiile ca să le studieze, le-au îngropat înapoi după aceea.
Populația Lima nu cunoștea scrierea, așa că tot ce se știe despre ei e interpretarea arheologilor după reprezentările de pe vasele ceremoniale și alte obiecte. În sit sunt și câteva lame și alpaca – în afara programului pentru turiști sunt lăsate să se plimbe libere prin sit. Sunt atât de asemănătoare încât nu le-am putut deosebi, se pare că lama ar fi mai înaltă și cu gâtul ceva mai lung, dar zău dacă mi-am dat seama de diferență. Alături sunt niște porcușori de guineea – în Lima nu se prea mănâncă, dar ghida m-a avertizat că în alte zone porcușorul gătit e ceva comun. I-am zis că am avut porcușori de guineea ca animale de companie, a fost foarte amuzată 😊
Lucruri utile: biletul costă 15 soli, rezervarea se face online.
Ultimele zile în Lima
După două luni în Peru, când am ajuns din nou în Lima vremea s-a schimbat complet: la final de martie era soare și puteai umbla în tricou, în mai aveai nevoie de o geacă mai grosuță, iar atmosfera din oraș era una cenușie, de oraș distopic în care soarele a fost expulzat pentru vecie. Venise timpul să plec.
