Libertatea de a călători singură prin lume este despre libertatea de a pleca undeva de una singură, doar pentru că vrei să pleci nuconteazăunde, este despre libertatea de a te urca într-un tren oarecare ca să explorezi un oraș necunoscut, de a putea (și a-ți permite) să iei o pauză de job-familie-prieteni-vecini-cunoscuți și să petreci un timp mai lung sau mai scurt doar cu tine însuți, libertatea și curajul de a încerca să te cunoști în situații noi și imprevizibile și a te deschide față de oameni și obiceiuri noi.
Libertatea de a călători singur(ă) este despre a îndrăzni să pleci undeva sau să faci ceva în ciuda celor din preajma ta care încearcă să te tragă înapoi, să te pună la locul tău, să îți taie aripile, de cele mai multe ori cu bune intenții și fără să realizeze că libertatea nu are nicio legătură cu experiențele lor personale de a călători cu alți oameni.
La orice cuplu, grup, familie care face ceva împreună nu mai vorbim de libertate, ci de un parteneriat în care teoretic fiecare trebuie să mai lase de la sine ca să fie bine, sau, dacă e o familie, măcar soția-mamă să lase de la ea ca să aibă o vacanță liniștită. De asta nu vorbește nimeni despre libertatea de a călători cu familia sau despre libertatea de a pleca în vacanță cu soțul. Pentru că libertatea ta nu e neapărat și libertatea mea!
Îmi place să am această libertate – de a călători singură prin lume. O libertate iluzorie și relativă, în care aleg să mă conformez regulilor societății, oricare ar fi ea aceea, libertatea de a călători într-un loc pe care doresc să îl văd cu ochii mei, pe banii mei și pe timpul meu, libertatea de a nu mă raporta constant la părerile altor oameni cu concepții diferite și de a nu da socoteală pentru lucruri care nu sunt treaba altcuiva.
Libertatea de a călători singură prin lume nu are nicio legătură cu plăcerea de a călători cu cei dragi, vorbim din start despre lucruri diferite. Sunt multe motivele pentru oamenii preferă să fie cu cineva și la loc de cinste e simplul fapt că suntem animale sociale. Dar, câteodată, când cineva îmi menționează avantajele de a călători cu altcineva, precum bucuria de a împărtăși o experiență cu altul, îmi păstrez o urmă de scepticism – îi bănuiesc că aleg să fie însoțiți pur și simplu pentru că este mai ușor așa.
Pe mine libertatea aceasta mă umple de entuziasm, fericire și mă face să zâmbesc, uneori, cu gura până la urechi, iar călătoritul cu altcineva mi se pare mai greu de gestionat pentru că vine la pachet cu prea multe concesii și prea puțină libertate. Nu o dată, fiind cu altcineva, mi-am ”furat” timpul meu singură ca să pot face, măcar o oră, doar ce vreau eu.
Dacă cineva nu agreează definiția mea de libertate sau a avut experiențe personale neplăcute de una/unul singur, nu înseamnă automat că experiența asta este universal valabilă pentru toți oamenii din întreaga lume sau că libertatea de călători de unul singur nu există. Ea există, dar trebuie să-i dai o șansă, cât de mică.
Încă mai este loc pentru a vorbi despre călătoritul de unul singur, mai ales când e vorba de femei – multora chiar le este teamă sau se conformează părerilor altora și nu îndrăznesc nimic pentru că se găsește cineva care să le împingă înapoi și să le sperie cu propriile lor frici și limite. Și așa trece viața și la bătrânețe realizezi că n-ai văzut decât ulița ta, deși în copilărie visai să descoperi lumea și să ai niște aventuri mai teribile decât cele ale lui Habarnam. Atunci puteai visa dincolo de orice limite, acum ai aflat că nu nimic nu se poate.
Îndrăzniți, călătoriți în ce combinație vă simțiți fericiți. Viața este prea scurtă pentru a-ți construi singur bariere 🙂
P.S.: textul este valabil și pentru bărbați, deși lor nu le reamintește nimeni că e mai plăcut și mai sigur să călătorești cu altcineva; bărbații înțeleg mult mai bine ideea de libertate, de descoperire și de aventură, dar lasă, că vin și fetele din urmă 😀
Am mai scris pe tema asta:
Singură în călătorie
5+ ani de călătorii și 30+ de viață
Singurătate versus însingurare. În călătorii sau aiurea
La final rămâi doar cu amintirile
Singură prin India. Fricile lui ”a fi”
Eu m-am obișnuit atât de mult cu plimbatul de una singură încât îmi este destul de greu să îmi „împart” vacanța cu altcineva, nu-s deloc dispusă la compromis și îmi place libertatea de a face ce vreau, când vreau, fără a ține cont de planurile sau dorințele altcuiva. Bine, sunt și excepții, spre exemplu în road trips, unde găsesc că e mai fain cu unul sau doi oameni în plus. Sinceră să fiu, cred că plimbatul solo nu-i pentru toată lumea și asta nu-i nici bine și nici rău, suntem pur și simplu diferiți. Pe de altă parte, nu strică nimănui să încerce pentru că nu știi până nu încerci, eu am plecat singură inițial pentru că cei din jurul meu veneau cu scuze cu n-am timp/chef/bani/hai luna viitoare/hai la vară/etc. Și pur și simplu nu voiam să-mi duc viața în funcție de timpul/cheful/banii altora, eu voiam să văd lumea! Așa că am plecat. Iar de încercat călătorii solo e chiar mai simplu în ziua de azi, cu google maps, cu roaming (că doar dacă pleci solo prima dată parcă nu-ți vine să mergi în Papua Noua Guinee, mergi pe undeva prin UE), cu tot ce trebuie. Eu în primii ani umblam cu hărțile de hârtie în mână, toată documentarea trebuia făcută dinainte, toate adresele cazărilor notate cu tot cu instrucțiuni și tot așa pentru că na, roamingul costa cât toată excursia :)) Acum mi-i tare simplu chiar dacă nu mai departe de acum două săptămâni m-a dus google maps prin niște boscheți de numa’ în Hua Hin, Thailanda 🙂
Și eu am avut o cutie plină cu hărți de hârtie și îmi tipăream rutele din Google Maps, pentru că nu aveam hărți offline, iar de net în roaming nici nu se punea problema. Ziua în care am descoperit avantajele GPS-ului și a hărților offline a fost un moment important pentru mine 🙂 Eram în Maroc, fără GPS m-aș fi rătăcit de zeci de ori prin medina, dar așa, cu un telefon în mână care îmi arăta exact unde eram aproape că aveam puteri paranormale 😀
Citind textul mi s-a dus gândul la o doamnă ce am întâlnit-o în tren. Se ducea de la București la Predeal să se plimbe în aer liber. Eram cu iubitul meu. Doamna avea soț, dar a spus sunt momente când dorește să călătorească singură și el știa că daca intră în aria sa libertină face mai rău și așa s-a învățat să o lase să plece atâta timp cât se întoarce acasă. După discuția cu ea..iubitul meu m-a văzut pe mine la 60 de ani și a realizat că sunt călătorii unde mai bine plec singură. Este o libertate aparte ce nu are legătură cu respectul față de partenerul de viață. Sunt călătorii pe care să le faceți împreună, dar si călătorii când te gândesti că e mai bine pentru el să stea acasă doar pentru a face tot ce.ti trece prin cap, aici vorbesc de momentul când îmi iau abonament de o zi să ma plimb pe toate rutele dintr-un oraș sau sa călătoresc cu 10 lei de la Vaslui la Timișoara ( cu gratuitate de student și cu covrigi și apa in rucsac)..povestind acestea am sosit în stația Bușteni și acea doamnă s.a gândit că nu a mai fost de ceva vreme pe acolo și repede si.a luat bagajul și a coborât… Am început să cunosc această libertate la 18 ani. În această zi mi-am făcut cadou mie o plimbare cu primul tren din gară. Am ajuns la Constanța. Am avut parte de fanfară ce era lângă mine și la rugamintile mamei unui copilaș cu cancer a început să cânte spre veselia lui. Acolo am cunoscut fericirea și tristețea în același moment și mi-am promis să încep un jurnal în tren. Un jurnal scris doar în mintea mea..am călătorii cu prietenii, cu iubitul..dar în multe am fost singură pentru a putea fii atentă la orice detaliu… poveștile sunt fel și fel..mă regăsesc în acest tex. Felicitări și vreau să citesc mai mult. Spor la scris
Ce frumoasă povestea din tren 🙂 Multă baftă cu proiectul tău – Grădina din Bogdănița și o primăvară cu soare!