Lanzhou, în nord-vestul Chinei: Muntele Baita, Râul Galben, Podul Zhongshan, mâncăruri picante și un oraș cu spre zero turiști străini.
Ca să ieși din Tibet spre nordul Chinei, trebuie să treci prin Xining și Lanzhou. L-am ales pe al doilea pentru o ședere de câteva zile, pentru al său Râu Galben (Yellow River) și câteva locuri pitorești de vizitat.
Lhasa-Xining-Lanzhou
De la Lhasa la Lanzhou faci 24 de ore, atât de mare e podișul tibetan. La plecarea din Tibet se verifică pentru ultima dată permisul pentru Tibet, să nu care cumva să fi stat mai mult acolo (deși mie mi-ar fi plăcut să mai pierd vremea o săptămână prin Lhasa).
În China e un obicei care mă scoate din sărite: se fumează în băile din gări și în cele din trenuri, uneori chiar pe culoarele din tren, deși sunt semne că fumatul e interzis. La plecare am văzut chiar și un conductor făcând același lucru pe culoarul din tren, așa de tare le pasă de aceste reguli.
În gara din Lhasa, în baie era un fum să îl tai cu cuțitul. Ca să intri în gările din China treci prin security și ID check, așa că nu te poți fâțâi de colo-colo pentru a fuma, iar săli pentru așa ceva se pare că nu există. Nu sunt multe trenuri care pleacă din Lhasa, dar a fost așa de aglomerată gara încât cu greu am găsit un loc să stau jos.
24 de ore trenul merge cu viteză între 90 și 160 de kilometri pe oră la altitudini de peste 4000 de metri. Când ajunge în Pasul Tanggula, la 5.072 de metri, știi că ai experimentat un record mondial – trenul Qinghai-Tibet (Qingzang Railway) ajunge la cele mai mari altitudini din lume, este un tren presurizat care străbate o distanță uriașă, legând izolatul Tibet de restul lumii.
Spre finalul drumului m-am trezit cu priveliștea unor munți înzăpeziți, ireal de frumoși, mai ales că nu mă așteptasem deloc să îi văd.
La Xining a trebuit să schimb trenul. Biletul meu nu specifica asta și m-am trezit că toată lumea coboară din tren, așa că am coborât și eu, trenul spre Lanzhou era pe peronul alăturat.
Conductorii m-au mutat dintr-un vagon în altul și nu știu nici acum dacă m-am așezat unde trebuie, o familie a încercat să-mi spună ceva, apoi au renunțat când s-au lămurit că merg până la Lanzhou, la două ore distanță – posibil să fi stat pe locul altcuiva acolo, dar comunicarea unui străin în China e foarte greoaie.
În sfârșit, am ajuns în Lanzhou! Era deja 7 seara și am vrut să iau un taxi, care s-a dovedit o experiență dificilă: a fost nevoie de șase chinezi și câteva aplicații de tradus ca să iau un taxi din gara Lanzhou până la hotel. Iar când am ajuns acolo am descoperit că făcusem rezervare de pe 30, nu 29 iunie, așa că am luat-o de la capăt cu încercările de comunicare cu femeia de la recepție, care o ținea doar cu „No!”, „No!”
De abia după ce s-au lămurit toate astea, mi-a zâmbit și mie puțin.
Muntele Baita
Duminica am ieșit să vizitez Lanzhou și am luat-o cu autobuzul spre Muntele Baita, principalul loc de vizitat în oraș. Muntele, cunoscut și sub numele de Muntele Alb, oferă priveliști panoramice asupra orașului și Râului Galben.
Ca să ajungi acolo traversezi un pod pitoresc cu lampioane roșii – Podul Zhongshan – apoi urci, cu opriri pe la temple. Sus se găsește Turnul Baitashan (White Pagoda Tower), un loc emblematic pentru Lanzhou, construit în timpul dinastiei Yuan (1271–1368). A fost un important loc de pelerinaj pentru budiști și continuă să fie un simbol al spiritualității.
Tot acolo, dacă ai chef de ceva mai aventuros, este și o tiroliană care te transportă peste o vale pe culmea alăturată. M-am dat și eu cu ea și a fost amuzant că întâi chinezii tot trăgeau de rucsacul meu și nu înțelegeam ce vor, de fapt unele bagaje erau transportate separat, ca să nu îngreuneze corzile. Până la urmă au renunțat și mi l-au pus în față și iute m-am dat cu tiroliana până dincolo de vale. A fost distractiv.
Lucruri utile: vizitarea muntelui e gratuită. Pentru tiroliană, prețul este 35 yuan (22 lei).
Centrul urban
Lanzhou e un oraș cu 4 milioane de locuitori, din care aproximativ 7–10% sunt musulmani de etnia Hui, există și moschei în oraș, dar nu le-am căutat. În general, pe femeile musulmane le recunoști cel mai ușor, poartă un fel de batic simplu, uneori și bărbații au o tichie.
După ce vizitezi Muntele Baita, treci podul din nou și ajungi într-o zonă pietonală cu multe magazine, restaurante, chioșcuri cu te miri ce. Mi-am luat niște frigărui la care carnea era deja picantă, dar chinezii din jur își turnau de zor paprika iute – unul din misterele Chinei, pentru mine, este cum pot oamenii aceștia să mănânce așa de picant? Au alte papile gustative? Nu simt iuțeala aia puternică?
Lanzhou are și metrou, sunt doar două linii construite recent, așa că dacă la dus am luat autobuzul, la întoarcere am luat metroul, în care era semnificativ mai răcoare.
Mâncare în Lanzhou
Lanzhou e faimos pentru beef noodles, dar cum nu mă omor după tăieței, am ales alte mâncăruri. Am avut mâncare bună, dar picantă, indiferent ce am ales. La primul restaurant m-am trezit cu o tăviță sfârâind, cu tot felul de legume și cărniță; în general mâncarea venea cu ceapă gătită pe care am evitat-o constant, ardei iuți, dar și cartofiori, picanți și ei.
În regiune se fac cartofi prăjiți picanți, tăiați feliuțe ca la chipsuri și sfârâind într-o tăviță. În Tibet primisem unii mai buni, cu bacon, în alte locuri sunt doar cartofi cu arome picante.
Un fel de gustare care mi-a plăcut și pe care îl luam pentru micul dejun era o lipie galbenă care se prăjea în ulei, apoi era ruptă fâșii. Lângă hotelul meu era în fiecare seară o tanti care făcea astfel de lipii, dar și vânzători de pepene roșu sau galben, pepenele fiind foarte popular în partea aceea a Chinei.
Cum ajungi în Lanzhou
Cinci zile, cât am stat în Lanzhou, nu am văzut picior de străin acolo, nici măcar unul! Unii localnici mai în vârstă se întorceau pe stradă ca să se uite la mine, așa de inedită era prezența mea. Foarte puțini turiști străini se aventurează în zona de nord a Chinei, comparativ cu locuri mult mai populare ca Shanghai sau Beijing.
Am ajuns acolo cu trenul din Tibet și am plecat tot cu trenul. La gara din Lanzhou am avut surpriza să găsesc o mare aglomerație și ceva agitație, cu tot felul de anunțuri vocale din care n-am înțeles nimic, plus niște nebuni la coadă care se certau, dar mai trecea poliția și făcea ordine.
Aveam biletele cumpărate din timp de pe 12go.asia, dar biletele fizice se ridică din orice gară din China, așa că a trebuit să stau la coadă și totul a durat două ore! Am plecat de acolo epuizată și bucuroasă că scăpasem cu bine de gara din Lanzhou.
Pentru cazare am stat la Lanzhou Fengjiayuan Hotel, o opțiune mai ieftină, cu camere decente și multe restaurante în apropiere. Pentru transport, m-am lămurit ce trebuie să iau în aplicația amap, tradusă cu printscreenuri în Google Translator, altfel nu înțelegi nimic.
🗺️ Ce am vizitat în China
📍 Viză China – cum obții permisul de intrare
📍 China – sfaturi utile pentru călătorie
📍 Urumqi – mistere în vestul Chinei
📍 Dunhuang – nisipuri și picturi budiste
📍 Tibet – ce trebuie să știi înainte
📍 Shigatse – priveliști superbe în Tibet
📍 Lhasa – inima spirituală a Tibetului
📍 China – costuri pentru 3 săptămâni
📍 Shanghai – oraș aglomerat și modern
📍 Valea Râului Li – Yangshuo și muntele Xianggong
📍 Chengdu – Budha uriaș din Leshan
📍 Armata de teracotă – cu muntele Lishan
📍 Xian – zidul vechiului oraș
📍 Marele zid – secțiunea Mutianyu
📍 Beijing – orașul interzis și începutul
Niciun comentariu