Care erau șansele ca sus pe munte, lângă Fitz Roy și un lac glaciar, să mă întâlnesc cu…un coiot? Unul tânăr care știa deja ce înseamnă turismul și a venit la metru de mine, căutând ceva de ronțăit. Chiar a vrut să șterpelească rucsacul unui francez și ăsta i-a zis ”Îmi pare rău, mâncarea e a mea” (poate avea niște brie acolo și nu voia să ”compartir”).
Eu deja zisesem ”Oh my God!” de vreo trei ori când am ajuns sus, e genul de priveliște care te aruncă brusc în admirație pentru Zeul naturii și al universului: un masiv crenelat oglindindu-se într-un lac turcoaz de la poalele lui: Laguna de los Tres. Și de parcă asta nu a fost suficient, deși am plecat foarte târziu pe traseu și toată ziua a fost înnorat, când am ajuns sus a ieșit soarele. Iar cu soarele a venit și alt migrator dintr-un loc în altul, coiotul. Incredibile locuri, Patagonia!
Fitz Roy e cea mai frumoasă priveliște din Patagonia argentiniană, poate chiar din toată Patagonia (deși mă mai gândesc aici, Torres del Paine e o experiență de cinci zile care păstrează primul loc în inima mea). Sendero Laguna de los Tres e un traseu de o zi care poate scoate untul din tine, mai ales pe ultimul kilometru care presupune să urci un munte cu diferență mare de nivel și dacă încă n-ai obosit, nu uita că mai trebuie să și cobori pe aceleași pietre colțuroase.
Și ce dacă?! Nu de asta trăim, să vedem frumusețea lumii, fie că e vorba de cea a naturii sau o altă formă de frumusețe? Cu siguranță sunt mai bogată acum, că am urcat pe muntele ăsta și l-am văzut pe Fitz Roy, decât eram la începutul traseului când mă gândeam la un început de migrenă și la faptul că aveam de mers 20 de kilometri. De migrenă am uitat în 30 de minute, dar de locurile vizitate îmi voi aminti mereu.
Fitz Roy
Traseul spre Fitz Roy se numește Sendero Laguna de los Tres și are 10 kilometri dus și 10 la întoarcere. Primii 9 kilometri sunt ușori, mai urci câte un deal de câteva ori, apoi e doar plat și ai muntele în față, ca să-ți fie drumul încântător. Ultima porțiune e solicitantă: m-am uitat la muntele pe care trebuia să-l escaladez cu anxietate, apoi mi-am zis ”Hm, e destul de ușor”, apoi am observat că drumul nu s-a terminat și când m-am uitat în sus m-a luat cu amețeală, nu ajunsesem nici la jumătatea urcușului! Dar e realizabil, iar la coborâre e mult mai ușor. Însă dacă vă știți cu probleme la genunchi sau formă fizică proastă, traseul va fi mult mai greu.
”Oh my God!” am strigat instinctiv când am ajuns în vârf și l-am zărit pe Fitz Roy. Imaginea e copleșitoare! Când ajungi lângă munte și vezi lacul albastru de la poalele lui deja nu mai știi de fericire, am zâmbit în neștire o oră cât am stat acolo. Laguna de los Tres e un lac rece și transparent, iar muntele își reflectă crestele crenelate în apa lui. Unii oameni fac baie acolo, dar trebuie să fie o baie scurtă, apa e rece.
Destul cu partea poetică a traseului. Drumul e lunguț, dar se poate face într-o zi chiar dacă pleci într-acolo la ora 12, ca mine. În Patagonia ziua e lungă vara și se întunecă de abia la 10.30. Sendero Laguna de los Tres are 10 kilometri, din care primii 9 sunt ușori: ceva urcat pe dealuri și multe suprafețe plane.
Ultimul kilometru e obositor: trebuie să urci un munte cu 400 metri diferență de nivel și o cărare lungă de un kilometru. Faci kilometrul ăsta într-o oră, mai puțin la coborâre – urci printre bolovani și pe pietriș și-ți dai sufletul pe pietrele alea. ”Vale la pena!”, mi-a zis o doamnă când m-a văzut cam leșinată spre finalul urcușului. Chiar că merită!
Traseul de 20 de kilometri dus-întors se face în 8 ore în mod normal, eu l-am făcut în 9, cu tot cu stat o oră lângă lac. La dus mi-a luat cinci ore, la întoarcere am fost mai rapidă, am coborât în trei ore pentru că n-a mai fost atâta urcuș. În mod neașteptat, deși traseul a fost destul de lung și cam greu, la final nu am fost deloc obosită.
Probabil pentru că mă îndopasem cu atâta frumusețe acolo sus!
