Ieri am mers pe jos vreo 10 km prin București: lacul Grivița – lacul Băneasa – strada Madrigalului – strada Tipografilor – bulevardul Poligrafiei – strada Pajurei. Am ajuns prin locuri în care n-am fost niciodată și-am întâlnit de toate, de la vile imense construite pe malul lacului și terenuri virane pe care țupăiau puradei, până la case abandonate cotropite de iederă și apartamente de lux cu gazon pe malul lacului.
Mi-a plăcut lacul Băneasa, cu pescarii pensionari care dădeau la undiță – locul e mai curat decât lacul Grivița și se zărește Casa Presei Libere din toate direcțiile. După ce am trecut de Muzeul de Artă Apuseană am intrat pe Tipografilor, apoi Poligrafiei, am urcat până la linia de cale ferată și am ajuns în ”provincie” în cartierul Pajura.
Multe construcții noi peste tot, dar și terenuri năpădite de buruieni, probabil aflate în litigiu. Bucureștiul e o aglomerație curioasă, care mie, însă, îmi place, am de gând să bat și restul orașului și să fac fotografii. Și acum, că am văzut cum arată unele lacuri, să ne amintim cum se distrau bucureștenii de odinioară pe aici:
Vara însă, când lumea buna pleca la băi prin stațiunile de vilegiatură, bucureștenii se scăldau și ei de zor în gârla Dâmboviței, cât este ea de lungă, sau in scăldătorile mărginașe care erau lacurile: Herăstrăului, al Floreascăi, al Teiului și al Plăcintei de sub zidurile conacului lui Gherase din Fundeni, cum și panglica de apă a Colentinei ce chenăruia orașul în partea dinspre miază-noapte și răsărit, și care ținea pline cu apă toate lacurile pecari le pomenirăm.
Prilejurile astea de scăldătură mai aveau și un alt rost, pe acela că dau ocazii și la alte câteva plăcute distracții. Unii vânau potârnichi de prin miriștile sau fânețele locului, alții culegeau castraveți și pepeni de pe bostănăriile din malurile lacurilor, iar alții, de era cumva si vreo moară pe-aproape, se dau și pela cârciuma morei, unde, cu pește viu și cu niscaiva raci fierți ori pastramă friptă și cu vinișor răcit la ghețărie, se spălau oamenii mai abitir pe dinlăuntru decât pe din afară.
Uneori scăldături ca astea erau și pricină de nenorociri, cu înecul celor mai puțin prevăzători și… prea băuți. Că, de! Una e să ți se învârtească pământul sub picioare, și alta e apa… Lacurile acelea aveau și vâltori, iar unde nu erau de-astea, se găseau pe fund tot soiul de buruieni ale căror fire încâlcite îndrăgeau grozav pe cei cu coraj. Așa că foarte deseori lumea bucureșteană citea… la Universul în rubrica Întâmplărilor din Capitală și cazuri de-astea, petrecute în afară de ea.
George Costescu, Bucureștii vechiului regat
