Cel mai grozav loc pe care îl poți vedea în Guatemala este Lacul Atitlan. Mă rog, după fabuloasa Antigua, desigur 😊 Am stat două săptămâni pe malul lacului mutându-mă din San Pedro La Laguna în San Marcos și la final în Panajachel și dacă n-aș fi avut bilet de avion deja luat, mi-ar fi plăcut să stau încă pe atât.
San Marcos la Laguna
Dacă nu puteți sta decât într-un singur loc la Lacul Atitlan, recomand din tot sufletul să stați în San Marcos, de preferat într-un loc cu vedere bună spre vulcanul San Pedro.
Inițial am venit în San Marcos doar pentru o excursie de o zi din San Pedro și am fost instantaneu fermecată de sătucul ăsta idilic. Există și o rezervație naturală – Cerro Tzankujil – cu stânci pe care poți face plajă și de pe care poți sări în apă, plus un traseu ușor până la un mirador în vârful dealului, până la care vezi și un altar mayaș.
E un loc care te inspiră, așa că în aceeași după amiază am văzut o fată cântând la chitară pe un ponton, iar în rezervație un tip care cânta la saxofon, așa că am stat câteva minute doar ca să-l ascult. Dap, atât de cool este locul ăsta 😊
Câteva zile mai târziu m-am mutat din San Pedro și am rezervat o săptămână întreagă doar în San Marcos.
San Pablo la Laguna
E plin de sfinți la lacul Atitlan, cel mai apropiat de San Marcos fiind San Pablo, un sat fără turiști până la care poți ajunge și pe jos, dacă nu te deranjează drumul denivelat pe care se chinuiesc tuktuk-urile. În San Pablo nu e nimic de văzut, așa că am coborât dealul până la debarcader și am luat următoarea barcă spre San Marcos, prilej să intru în vorbă cu o localnică în vârstă, tare curioasă să știe de unde vin.
Spre deosebire de alte țări din zonă, în Guatemala femeile și-au păstrat portul tradițional, în special în zonele rurale și mai ales la Atitlan – aproape că nu vezi vreo localnică îmbrăcată altfel decât în fustele lor brodate, cu brâuri late și cămăși colorate, inclusiv fetițele mai mici sunt îmbrăcate așa. Și nu o fac pentru turiști, ci acesta e portul lor de zi cu zi. Populația de origine mayașă vorbește Tz’utujil, o limbă care seamănă puțin cu araba și din care nu am înțeles nimic.
Miradorul Cerro Kiaq’Aiswaan din San Juan
Un loc popular în zonă este Miradorul Cerro Kiaq’Aiswaan din San Juan, construit în vârful unui deal de unde poți zări tot lacul. Se plătește intrare 10 quetzales și după un urcuș de vreo 15 minute ești răsplătit cu o vedere fantastică asupra lacului și vulcanilor din jur.
E multă lume acolo în weekend, așa că am preferat să stau mai departe, lângă un lan de porumb. San Juan trăiește din turism și e plin de magazine care vând produse artizanale, unele foarte frumoase, dar și restaurante și cafenele în care poți încerca cafeaua locală.
Lucruri utile: biletul de intrare a costat 10 quetzales
Indian’s Nose
Dacă miradorul Cerro Kiaq’Aiswaan e ușor de vizitat, mai există un loc la Atitlan de unde ai o vedere și mai bună asupra lacului: Indian’s Nose, numit așa din cauza profilului muntelui când e privit răsturnat. Ajungi acolo cu o excursie de jumătate de zi, de regulă la răsărit, pe care eu n-am avut norocul să îl văd.
Am plecat la 4 dimineața din San Marcos cu un tuktuk care m-a dus până în San Pablo unde m-a preluat un shuttle. Trebuia să fie un grup mai mare, dar o parte din turiști nu s-au mai trezit, așa că n-am fost decât eu, ghidul și un băiat din Israel.
Traseul începe în Santa Clara, la marginea orașului, pe lângă niște lanuri de porumb. Întuneric beznă, așa că am urcat traseul cu lanternă pornită la telefon. Drumul e relativ ușor, jumătate de oră de urcuș până ajungi la Nasul Indianului.
Pe la 6 dimineața, când am ajuns acolo, mai erau și alți vizitatori care așteptau răsăritul, unii chiar campaseră în vârful muntelui. Însă n-a fost niciun răsărit în ziua aceea, norii au ascuns soarele și n-am văzut decât lacul în toată splendoarea lui. Cu o zi înainte fusesem în San Juan la Cerro Kiaq’Aiswaan și mi se păruse că e sus de tot, dar când m-am uitat de la Indian’s Nose la acel mirador, l-am zărit departe, undeva jos.
La coborâre era deja lumină și ne-am întâlnit cu niște vaci și văcarii lor – un vițel curios a venit, fără teamă, să-mi lingă mâinile, de obicei nu sunt așa de curajoși 😊
Lucruri utile: excursia a costat 150 quetzales
Santiago
Cea mai mare localitate de la lacul Atitlan este Santiago, cunoscut pentru piața sa. Am fost acolo într-o zi cu ploaie, printre primele de la Atitlan, când nu știam nici de unde să iau barca spre alte localități, așa că a fost o întâmplare că am nimerit la debarcaderul pentru Santiago.
Orașul nu vede turiști decât ocazional, în general aceștia stau în San Pedro, San Marcos sau San Juan. M-am dus până la biserică, unde este un mirador în turn, dar era închis și n-am mai avut răbdare să aștept. Ploua și tot peisajul era învăluit în ceață, așa că m-am distrat urmărind un băiat căutând mormoloci de pește printre algele din port.
Feria de San Pedro…în San Pedro
Primele zile la Atitlan le-am petrecut în San Pedro, într-un hotel din afara centrului turistic. Deși hotelul era OK, am nimerit acolo fix de ziua Sfântului Petru, pe care o familie din vecini a decis să o sărbătorească cum se cuvine, cu tot felul de activități artistice timp de 3-4 zile.
Totul a început la 4 AM cu un concert live la care nu participa nimeni. 4 AM, jur…păcat de cântăreț, cânta bine și îmi plăcea și muzica, dar la ora aia era un chin să am asemenea cântări la câțiva metri de pat. Pe la 7 AM au luat o pauză și au apărut niște dansatori în costume mayașe (sau aztece, nu m-a lămurit nimeni): au țopăit toată ziua cu măști pe față, împrăștiind tămâie. Mirosea așa de tare a tămâie încât mi se afumaseră și hainele.
A doua zi au scos la plimbare două statui de sfinți pe care le-au dus în oraș și cât au fost plecate a fost liniște și bine. Când s-au întors, au pus pocnitori pe stradă pe vreo 50 de metri și le-au dat foc. A fost ca la război, vreo 20 de minute continue de ”bombas” care se aprindeau unele de la altele și făceau un tărăboi teribil.
Sfinților le plac zgomotele, se pare! Ziua a continuat cu tămâie, multă tămâie! În a treia zi au venit iar dansatorii, tămâia, pocnitorile și niște instrumentiști zgomotoși. Asta în timp ce pe strada de sub balcon treceau chicken buses claxonând, tuktukuri, mașini… În cele din urmă am cedat nervos, mi-am schimbat rezervarea și m-am mutat în San Marcos.
În zona turistică San Pedro e drăguțel și mai liniștit, e de preferat să stai acolo, undeva cu vedere spre lac, experiențele autentice guatemaleze sunt, uneori, greu de suportat.
Panajachel
Pe partea cealaltă a lacului e Panajachel, poarta de intrare în regiune. Mi s-a părut neinteresant, întâi am rezervat acolo o noapte dar a trebuit să stau o zi în plus după ce m-am îmbolnăvit.
Prima zi în ”Pana”, cum i se spune prescurtat, am luat-o pe jos până spre Rezervația Naturală Atitlan, unde poți face zip-lining și au și o plajă pe malul lacului. Eram mai degrabă interesată de ceva cu piscină, așa că m-am dus la un hotel și am plătit 30 quetzales intrare ca să mă bălăcesc în piscina lor cam murdară și să lenevesc pe-un șezlong, cu cei doi vulcani în fața ochilor.
Unde să te cazezi la Lacul Atitlan
Cea mai bună cazare din Guatemala a fost în San Marcos, la Hotel Villa Tzankujil.
Și ce cazare cu priveliște am avut acolo… Este un hotel modest, care nu are nici măcar recepție, l-am așteptat vreo jumătate de oră pe tatăl proprietarului, care mi-a arătat mai multe camere până când am zis ”Bingo, aici vreau să stau!”
Am avut o cameră cu baie privată la ultimul etaj, chiar pe colț, cu o băncuță cu masă afară pe balcon unde eram vecină cu Alpha, un Akita super cuminte care călătorise cu stăpâna lui din Mexic până în Guatemala. Începeam ziua afară pe terasă și o încheiam tot așa, până nu apăreau țânțarii.
E incredibil locul ăla! Vederea e atât de frumoasă încât nu-ți mai vine să pleci de acolo, aveam acces la o bucătărie, era și apă purificată pentru băut, cred că dacă aveau și-o piscină era visul de pe lume. Și totul pentru 300 de lei pe săptămână!
San Marcos e destul de mic, dar există o tarabă cu tacos buni în centru, magazine cu marfă modernă și piețe cu fructe și legume, iar străduța care duce la debarcader e ticsită cu tot felul de cafenele, restaurante, ateliere de yoga și alte chestii hippie, la modă acolo.
Remote working Lacul Atitlan
Wifi bun, zonă de lucru în cameră, bucătărie…ce mai, în San Marcos am avut tot ce trebuie, dar ca peste tot apa caldă e mai mult o glumă și trebuie să te obișnuiești cu ideea că apa călâie e la fel de bună pentru un duș. La Atitlan sunt țânțari, așa că seara stăteam cu geamurile închise.
Temperatura? 23C la amiază, nici vorbă de caniculă sau umiditate excesivă, cum mă speria cineva că voi găsi prin America Centrală. Încă o dată realitatea bate informația din alte surse, iar viața la tropice se dovedește mai plăcută climatic decât cea în zonele temperate în care se trece de la o extremă la alta.
Alte locuri din Guatemala
Antigua Guatemala, Lanquin & Semuc Champey, Tikal, Flores & San Miguel.
