La ce planuri ai renunțat anul ăsta?

Februarie: mă grăbesc să ajung la Ambasada SUA, cu ceva emoții că voi ajunge prea târziu sau că nu voi lua viza. Așteptare, apoi ultima etapă, interviul. În fața mea o fată îi povestește entuziasmată angajatului de la ambasadă că visează să se plimbe pe Fifth Avenue de ziua ei. Primește viza, e fericită. Un tip cu papion îmi ia interviul: cinci-șase întrebări, răspund scurt și la obiect, primesc viza. Plec de acolo fericită, în mai puțin de o lună voi fi la New York.

Martie: cu o săptămână înainte de plecare Trump anunță travel ban pentru zona Schengen. Escala mea era prin Viena, chiar dacă reușeam printr-un miracol să intru în State, ce rost avea să călătoresc atunci? Am renunțat la călătorie fără prea mult stres, puteam merge altă dată, oricum chestia asta nu putea dura prea mult.

Aprilie: nu am putut merge la New York, dar sigur până de Paște se rezolva totul! Aveam bilet pentru Cracovia, prinsesem o ofertă bună LOT, mă așteptau câteva zile grozave de city-break, de abia așteptam! Cu două săptămâni înainte de Paște devenise clar: nici Cracovia nu avea să se întâmple. Și nici măcar nu era așa de gravă pandemia asta mondială! 🙄

Mai: poate totuși era grav dacă toate țările și-au închis granițele… Ca să nu mai zic că ăștia din America de Sud sunt în urmă și cu pandemia, nici vorbă să se deschidă granițele de acolo prea curând! Aveam bilete pentru Panama și Columbia la final de mai, dar deja îmi pierdusem încrederea 🙁 Am făcut cerere de travel voucher la KLM.

Final de mai: suntem pe un teritoriu nou, în care navigăm printre riscuri și restricții. Ce era posibil cândva, e imposibil astăzi. Ce părea că se rezolvă curând, se va rezolva poate niciodată. Ce facem azi se desface mâine. Iar noi ne adaptăm din mers cu gândul că orice plan, oricât de bine pus la punct, nu valorează nimic. Dar fără niciun plan, fără niciun vis, nu ne mai rămâne decât pandemia 😷