A fost destul de greu să găsesc o carte scrisă de un scriitor slovac pentru proiectul meu de anul acesta, Țări și Cărți. Nu am găsit nimic tradus în limba română, așa că am scotocit prin Amazon până m-am decis asupra cărții de față.
Uršuľa Kovalyk, un nume nou pentru mine, s-a dovedit a fi o surpriză plăcută: o scriitoare puternică care descrie un univers aproape exclusiv feminin, dar fără a cădea în capcana feminismului sau a victimizării. Puținele personaje masculine au un rol secundar (calul Cecil, amicul Arpi), rolul de ”stâlpul familiei” fiind preluat de femei (bunica de origine maghiară care îi dăruiește fetei un cuțit, diverse mătuși care apar și dispar).
The Equestrienne este despre devenirea unei femei, de la naștere până la moarte, însă punând accentul pe anii adolescenței, care se dovedesc a fi cei mai vii, cei mai adevărați, acel timp în care ai curajul să fii tu însuți, fără să te falsifici. Maturizarea și bătrânețea sting flacără care le animă pe femeile din carte, transformându-le din niște luptătoare / prințese indiene în niște ființe oarecare. Mi-au plăcut curajul personajului principal și relația fetelor cu Cecil, un bătrân cal care trăiește o a doua tinerețe datorită lor.
Dacă în fiecare dintre noi există un erou, o amazoană sau o prințesă, ce se întâmplă cu aceste eu-uri ale noastre o dată ce creștem mari?
”My best memories related to a time you’re not supposed to have anything good to say about. I had reached the peak just once, my star had flared for a moment and then fizzled out. Tough luck, girl!”
Puteți citi pe blog despre călătoriile mele în Slovacia.
* * *
Țări și Cărți este un joc literar inspirat de www.ayearofreadingtheworld.com, la care am adăugat un strop de hazard. Jocul constă în tragerea la sorți a unei țări pentru fiecare lună a anului, lună în care trebuie să citesc o carte scrisă de un autor din țara respectivă.
Pentru luna iulie am tras la sorți Slovacia și am ales cartea The Equestrienne, de Uršuľa Kovalyk. Alte cărți scrise de scriitori slovaci, care nu au trecut selecția: The House of the Deaf Man – Peter Krištúfek, Three Chestnut Horses – Margita Figuli, Ever Green Is – Pavel Vilikovsky, Ilona: My Life with the Bard – Jana Juranova, Samko Tále’s Cemetery Book – Daniela Kapitánová.
După luna iulie și Slovacia, proiectul continuă cu celelalte țări trase la sorți:
Ianuarie: IrlandaFebruarie: MoldovaMartie: CipruAprilie: BelarusMai: TurciaIunie: UcrainaIulie: Slovacia- August: Marea Britanie
- Septembrie: Albania
- Octombrie: Estonia
- Noiembrie: Franța
- Decembrie: Serbia
1 comentariu
Elefant
https://www.elefant.ro/the-equestrienne-paperback_54d465da-0d7e-5981-b90c-ccd185e2be67