Joi
Am ajuns în Panama seara, fără să știu dacă voi putea intra în țară. Panama, la fel ca Ecuador, cere să ai pașaportul valabil minim 6 luni de la intrarea în țară, dar când am luat biletul am uitat că pașaportul meu expiră în mai puțin de 6 luni. De parcă nu era de ajuns, intenționam să fentez compania aeronautică – pentru că biletul direct spre Panama era foarte scump, am luat bilet pentru US cu escală în Panama cu gândul să mă opresc în Panama. Oare ăștia la immigration verifică ce fel de bilet ai?
La plecarea din Guayaquil o domnișoară de la poarta de îmbarcare m-a ținut o grămadă ca să verifice ceva în sistem. S-a dovedit că nu completasem nu știu ce formular pe care îl cer panamezii. Nu știa ce adresă trebuia să accesez, așa că mi-a dat un formular tipărit. L-am completat degeaba, căci la sosirea în Panama, după ce m-am plimbat aiurea până în capătul altui terminal, tipul de la immigration m-a întrebat scurt ”QR?” ”Ce QR?!” Nu știa nimeni de unde se ia acest QR, cineva a menționat un banner, mă gândeam că o fi un afiș mare care să mă lămurească, dar s-a dovedit că era un pătrățel mic plastifiat care mă anunța că trebuie să completez un formular de ”salud” și îmi oferea un QR cod care mă ducea pe pagina cu pricina. WIFI gratuit pe aeroportul Tocumen e doar 30 minute (ce zgârciți!), așa că m-am grăbit să completez prețiosul formular.
M-am întors la immigration, dar era deja aglomerat și un băiat ne-a trimis pe ăștia ultimii la un alt immigration unde nu era coadă. Acolo am prezentat QR codul, am zis că stau 3 săptămâni în Panama, mi-au luat toate amprentele, mi-au făcut poză, am arătat boarding passul pentru numărul zborului și mi s-a urat ”Welcome to Panama!”
Următoarea oprire a fost la vamă, unde am dat peste altă coadă. Niște bărbați din fața mea fluturau niște formulare, dar mi-a fost lene să părăsesc coada să investighez dacă trebuie să completez și așa ceva. Trebuia, mi-am dat ochii peste cap în fața vameșilor de atâta absurditate și am plecat să caut formularul pentru vamă, care nu era unde ziceau ei, ci mai departe. Am completat formularul și m-am întors la coadă. Deja cele 30 minute gratuite de WIFI expiraseră și nu mai aveam cum să chem un Uber.
În sfârșit, puteam să plec spre hotel. Niște taximetriști m-au întrebat dacă vreau taxi, l-am întrebat pe unul cât costă (știam că e 30 USD). ”30 USD” ”Prea mult, 20” (la Uber era vreo 15) ”25” ”Nu am atâția bani, 20” ”23!” Încăpăținat om. Am acceptat 23, era deja 9 seara și n-aveam chef să pierd vremea pe acolo.
M-a condus la un taxi amărât și a început să facă pe ghidul. ”Acolo e linia de metrou. Dincolo e mallul cutărică. În partea aia începe linia 1 de metrou. Uite, vine metroul…” (avea ceva cu metroul, era foarte mândru de el). Pe drum mi-am dat seama că uitasem să descarc harta offline pentru Panama în maps.me și nu aveam habar unde trebuie să ajung. Oricum, aeroportul Tocumen e departe rău, am mers atât de mult cât să ajungi în alt oraș. Dar șoferul a fost amabil, știa că limba română e limbă latină, mi-a pus muzică panameză, mi-a dat recomandări de safety (”Pe partea dreaptă a bulevardului să nu mergi, nu e sigur. Izquierda si, poți merge liniștită până în centru”).
Slavă domnului că hotelul rezervat arăta bine și vorbeau engleza! Camere curate și frumoase, internetul bun, la ultimul etaj o cafeteria. Atâta doar că am primit o cameră fără lumină naturală și urăsc să fiu o cârtiță chioară. Am rezervat doar o noapte, nu voiam să plătesc în avans dacă nu puteam intra în țară, așa că am mai rezervat după check-in încă patru nopți la Canova. Nu știu ce mi-a venit să verific prețul pe mobil în aplicația Booking și acolo prețul era mai mic, uite așa am mai economisit 10 dolari.
Bine am venit în Panama, a 11-a și ultima țară nouă vizitată pe anul ăsta 😊
Vineri
Dimineața am ieșit din hotel să iau ceva de mâncare, am găsit un magazin chiar după colț, cam aceleași produse de peste tot, dar aveau suc de maracuya și am luat o cutie mică, plus niște șuncă și pâine albă, care nu-mi place. Când să plătesc am văzut pe galantar un aparat din acela de slow cooking cu niște chifteluțe din carne sfârâind în sucul propriu. ”Cât costă?” ”1 dolar 3 bucăți”. Am luat 3, mi le-a pus într-un pahar cu o scobitoare în ele.
După mai multe call-uri m-am dus la recepție să plătesc cele patru nopți extra și am întrebat dacă pot primi o cameră cu fereastră. Nu știa, întâi ne-am contrazis un pic la preț, dar aveam confirmarea Booking că era mai mic decât a zis ea și a fost ok. A găsit și o cameră cu fereastră și mi-a dat cheia să fac schimbul, m-am cărat cu toate lucrurile la etajul 3 unde, victorie, aveam fereastră spre un bloc în construcție, deci mai mult zgomot decât dincolo.
Voiam să ies să iau masa de prânz, dar n-am apucat să-mi termin gândul că a început să plouă torențial. Dar cu găleata, nu finuț ca în alte locuri! Și mi-am amintit că taximetristul mi-a zis că ieri plouase toată ziua și toată apa aia s-a evaporat și de asta era așa umiditate. Unde să ieși pe așa o ploaie…?! Am mai stat o oră până s-a potolit și am plecat cu intenția să mă plimb nițel.
Oraș murdar și cam dubios în afara zonelor turistice, cât să nu-ți facă nicio plăcere să te plimbi pe străzi. Mai erau și niște băltoace uriașe pe care trebuia să le ocolesc în flip-flops. M-am oprit la prima cantină și am luat ceva cu carne, orez, fasole și salată – cred că 4 dolari.
De acolo voiam să ajung pe malul oceanului la un punct de belvedere, dar numai străzi pline de bălți, la un moment dat o stradă era blocată de o mini-mare și cum mă uitam strâmb la ea, un nene mi-a arătat o cale de acces printr-o curte cu magazine, dar în capăt ajungeam pe o stradă și mai urâtă, așa că am renunțat. Gata cu plimbarea pe ziua aia, aveam să merg sâmbătă să mă plimb toată ziua prin orașul vechi!
